Herniile si hidrocelul
Hernia reprezinta o protruzie a unui organ sau tesut printr-un orificiu anormal de la nivelul unei zone de muschi sau piele. Cea mai frecvent intalnita, este hernia ombilicala la sugar. Dupa ce plaga ombilicala se vindeca, ramane de obicei o deschidere in profunzime, in startul muscular al abdomenului pe unde trec vasele ombilicale. Atunci cand copilul plange, o mica parte din intestin este impinsa prin acest orificiu (inelul ombilical) si acest lucru face ca ombilicul sa se bombeze.Cand inelul ombilical este mic, volumul herniei nu este mai mare decat un bob de mazare si inelul se inchide in cateva saptamani. Cand inelul este mare, poate dura luni sau chiar ani pentru a se inchide si volumul herniei poate fi mai mare decat o cireasa.
Daca hernia ombilicala este inca mare pe la 6-8 ani si nu da semne ca descreste, operatia chirurgicala s-ar putea sa fie recomandata.
A doua in ordinea frecventei este hernia inghinala. La baieti exista un canal (canalul inghinal) prin care trec din abdomen in scrot vase de sange, nervi, ligamente si muschi care ajung la testicul. Acest canal nu trebuie sa traverseze straturile musculare care formeaza peretele abdominal. Daca deschizatura printre muschi e mai mare ca de obicei, intestinele sunt impinse prin canal de presiunea intraabdominala (mai ales cand copilul plange, se screme sau tuseste). Daca intestinele ajung numai la un anumit punct al canalului, se formeaza o umflatura vizibila la nivelul peretelui abdominal. Daca ele traverseaza tot canalul pana la scrot, scrotul va arata umflat. Hernia inghinala poate aparea si la fete dar mai rar. Are aspectul unei umflaturi in regiunea inghinala (santul dintre coapsa si abdomen).
In majoritatea herniilor, intestinele revin in abdomen cand sugarul sau copilul sta intins pe spate si e linistit. S-ar putea sa fie din nou irnpinse in afara abdomenului de fiecare data cand copilul se ridica in picioare sau doar foarte rar, cand se screme puternic.
Uneori, herniile inghinale devin strangulate. Asta inseamna ca intestinele au fost prinse in pasajul prea ingust si vasele de sange au fos turtite, pensate. Este o forma de obstructie intestinala si provoaca dureri abdominale, varsaturi. Strangularea herniilor constituie o urgenta medicala.
Strangularea unei hernii inghinale apare cel mai des in primele 6 luni de viata. De obicei, este vorba despre o hernie care nu a fost remarcata pana atunci. Parintele observa cand schimba copilul (care plange) ca o umflatura a aparut in zona inghinala. Nu incercati sa impingeti umflatura in jos cu degetele. Pana la sosirea medicului puteti tine copilul intins in pat, cu soldurile ridicate de o perna pusa sub fund si cu o punga de gheata pe umflatura. Astfel se poate ca intestinele sa alunece de la sine inapoi in abdomen. Nu alaptati copilul si nu-i dati sa suga la biberon, deoarece e mai bine sa fie cu burta goala in caz ca e nevoie de operatie.
Daca aveti impresia ca este vorba de o hernie, chemati imediat medicul (neaparat in cazul in care suspectati o strangulare sau observati o umflatura rosie-vinetie). Herniile se rezolva rapid prin operatie, care este usoara si da rezultate bune aproape totdeauna.
Este adesea confundat cu o hernie, deoarece produce tot o umflare a scrotului. Fiecare testicul e inconjurat in scrot de un sac delicat care contine cateva picaturi de lichid. Astfel testiculul este protejat. Cand se acumuleaza mai mult lichid in acest sac, scrotul apare umflat. Adesea, in acest sac care inconjura testiculul se afla inca de la nastere mai mult lichid, care face ca scrotul sa fie umflat (testiculul parand de cateva ori mai mare decat este in realitate). Uneori, acumularea de lichid se produce in timpul copilariei. Hidrocelul nu trebuie sa va ingrijoreze. Frecvent el regreseaza cu timpul, fara sa fie nevoie de tratament. Daca totusi persista mai multi ani sau produce jena si disconfort datorita dimensiunii prea mari, se poate opera. Nu trebuie sa puneti singuri diagnosticul. Medicul va decide daca este vorba de hernie sau hidrocel si ce masuri trebuie luate.
-
Interpretare simptome
semnificatia simptomelor si afectiunile probabile
Afla acum