Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Bruxismul: scrasniti din dinti noaptea?

Actualizat la data de: 11 Aprilie 2024

Generalitati

Sus
Bruxismul: scrasniti din dinti noaptea?

Strangeti puternic sau scrasniti din dinti noaptea? Aveti de-a face cu bruxismul: o patologie cauzata de stres. Atentie, aceste scrasnete provoaca o uzura prematura a dintilor!

Bruxismul este o manie inconstienta, un tic, care consta in scrasnirea sau strangerea puternica a dintilor in timpul zilei si/sau somnului. Trebuie sa stim ca 1 din 4 persoane sufera de aceasta manie.

Exista doua tipuri de bruxism:
- bruxismul centrat - consta in strangerea puternica a dintilor fara a-i misca;
- bruxismul excentrat - presupune scrasnirea dintilor cu miscarea falcilor ca si cum persoana respectiva ar mesteca in vid.
Bruxismul centrat poate antrena adesea dureri maxilare, iar cel excentrat este mai jenant pentru persoana care doarme alaturi si provoaca daune dintilor.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauze
  3. Consultati medicul dentist!
  4. Pericol pentru copii
  5. La ce foloseste gutiera nocturna?
  6. Citeste pe aceeasi tema

Cauze

Sus

Cauzele bruxismului sunt discutabile, dar specialistii sunt de parere ca scrasnirea dintilor in somn ia amploare aparent in functie de stresul acumulat in timpul zilei. Un studiu a pus in evidenta o corelare intre bruxism si anxietate sau hiperactivitate (de exemplu, in perioada examenelor). Un alt studiu a demonstrat ca bruxismul apare in principal in timpul somnului lent si mai putin in timpul somnului paradoxal. Insa, acesta nu a facut niciodata obiectul unei cercetari complete.

Alte cauze ale bruxismului ar putea fi:
- o intamplare marcanta din trecut, supararea sau mania, anxietatea, frica, durerea, frustrarea, disconfortul (adesea acestea sunt asociate cu dizarmoniile din familie sau cu problemele scolare, dar nici acest lucru nu este obligatoriu);
- lipsa odihnei: durata somnului si capacitatea de relaxare;
- personalitati agresive, perfectioniste, obsesive sau persoanele grabite si nerabdatoare sa atinga un anumit scop au tendinta crescuta de a dezvolta bruxismul;
- tulburari de ocluzie – dintii nu sunt aliniati corect, sunt in eruptie (mai ales in perioada de crestere a dintilor);
- o obturatie recenta sau o lucrare protetica recenta care e „mai inalta”.
Unii medici incrimineaza si obstrurarea partiala a cailor aeriene prin hipertrofii amigdaliene sau vegetatii adenoide (polipi). Dintre acestea, se pare ca schimbarea dintilor de lapte cu cei permanenti, dizarmonia dintre cresterea oaselor maxilare si eruptia, marimea sau numarul dintilor prezenti la un moment dat in cavitatea bucala ar fi cea mai frecventa cauza a bruxismului la copii.

Consultati medicul dentist!

Sus

Principala problema determinata de bruxism este uzura prematura si excesiva a dintilor, care se crapa. Cand aceasta uzura devine excesiva, medicul dentist stabileste diagnosticul de bruxism si specifica tratamentul in functie de gradul de uzura. O metoda de combatere a bruxismului ar fi confectionarea unei gutiere (un mulaj) speciale din cauciuc moale. Ea impiedica frecarea dintilor intre ei, prevenind astfel uzura lor.

Inainte de a ajunge la aceasta solutie, pentru persoanele care scrasnesc ocazional din dinti, este bine sa incerce metode de relaxare sau terapii comportamentale. Daca este cazul, medicul stomatolog va elimina cauza prin echilibrarea ocluziei. Exista o multitudine de terapii comportamentale care pot fi aplicate in cazul acestei afectiuni. Reducerea nivelului de stres emotional se poate obtine prin tehnici de adaptare. Oricum, constientizarea acestui tic este un bun inceput pentru tratament si permite o autosupraveghere in cazul bruxomanilor care scrasnesc din dinti in timpul zilei.

Pericol pentru copii

Sus

In cazul copiilor, bruxismul poate fi legat de noua senzatie de a avea dinti. Copiii isi pot scrasni dintii atat ziua, cat si noaptea, dar scrasnitul are o mai mare intensitate noaptea. Medicii stomatologi de obicei nu trateaza bruxismul la copiii mici, deoarece nu creeaza probleme de durata. Dintii de lapte sunt schimbati dupa cativa ani, iar bruxismul adesea dispare cand au erupt toti dintii permanenti. Daca nu dispare, medicul stomatolog va recomanda tratamentul adecvat.

Bruxismul la copii apare cel mai adesea in intervalul de varsta 3-6 ani si 10-12 ani. Afectiunea mai poate aparea si ca urmare a unor raceli sau infectii ale urechii. De asemenea, copiii pot scrasni din dinti si ca sa-si reduca disconfortul dat de diverse alergii.

La ce foloseste gutiera nocturna?

Sus

O gutiera nocturna este un dispozitiv din plastic pentru cavitatea bucala, care este purtata pe timpul noptii pentru a preveni scrasnetul dintilor. Daca este proiectat corect, dispozitivul de protejare impotriva muscaturii ajuta la impiedicarea mobilitatii patologice a dintilor, la protejarea reconstructiilor cu ceramica si la protejarea danturii de abrazare cauzata de scrasnetul si strangerea din dinti.

Autor: Alina Gavril, consultant: dr. Sorin Verdes, medic dentist


Medici specialisti Stomatologie

Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate