Pacientii cronici se plang ca primesc doar sapte medicamente compensate pe luna

Publicat: 28 Aprilie 2010

Pacientii cu boli cronice primesc, potrivit noului Contract Cadru al CNAS, maximum sapte medicamente compensate sau gratuite pe luna, un numar insuficient daca bolnavul sufera de mai multe afectiuni cronice, spun reprezentantii Coalitiei Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC).

COPAC semnaleaza ca pacientii nu vor mai primi, potrivit art. 103 din Contractul Cadru pe 2010, decat maximum sapte medicamente pe luna pentru bolile cronice, total insuficient daca pacientul sufera de mai multe afectiuni cronice. Pana acum, un pacient care suferea de mai multe boli cronice putea primi sapte medicamente pentru fiecare.

Reprezentantii COPAC spun ca prin aceasta prevedere se incalca dreptul asiguratului de a primi servicii din pachetul de baza, desi sunt asigurati. O alta problema semnalata de asociatiile de pacienti este faptul ca medicii au inceput sa aplice sistemul de coplata.

"Avem semnale de la pacienti ca nu le mai pot fi prescrise retete compensate sau bilete de trimitere daca vin la cabinetul medicului de familie peste limita celor 20 de consultatii/servicii care pot fi decontate de casa de asigurari de sanatate.

Medicii nu isi pot lua raspunderea prescrierii peste cele 20 de consultatii pentru ca in acest caz, ei vor fi obligati sa plateasca contravaloarea acelor serviciilor acordate (retete, bilete de trimitere, concedii medicale). Daca pacientul nu are bani sa isi plateasca tratamentul, acesta va fi trecut pe lista de prioritate pentru luna urmatoare", a declarat presedintele COPAC, Cezar Irimia.


Citeste si despre:

Manifestarile si tratamentul supradozei cu antidepresive Complicatii cardiovasculare ale diabetului zaharat Astmul bronsic la adolescenti si adulti Plan de detoxifiere pentru 7 zile Fisura anala Factori si remedii pentru tratarea reumatismului! Restabilim parul fara substante chimice si siliconi: la ce produs ar trebui sa se acorde atentie? Bacteriile bune pentru imunitate cu care iti recomandam sa faci cunostinta in aceasta toamna Transpiratia nocturna: semnificatii posibile Cand sunt necesare suplimentele pentru ficat? Cum afecteaza schimbarile bruste de temperatura sanatatea Astmul bronsic la copii Fibroza pulmonara