Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!

Clinica medicala

Dental Elite Brasov

Dental Elite Brasov
Împreună cream zâmbete

Prezentare Dental Elite Brasov

Vezi toata descrierea

Povestea Dental Elite a pornit în familie, ca o discuţie întâmplătoare între tată şi cei doi fii, mai exact între două generaţii de medici dentişti şi un specialist în investiții. Îmbinând înțelepciunea, energia și experiența de business și medicală, a luat viață acest concept extraordinar atât pentru actul medical, cât și pentru pacienți, medici și colaboratori deopotrivă.

Toate eforturile noastre sunt îndreptate spre obținerea celui mai înalt nivel în ceea ce privește:

  • Calitatea actului medical
  • Comunicarea dintre medic și pacient
  • Dezvoltarea profesională a medicilor și a asistentelor
  • Încurajarea discuțiilor și a schimbului de experiențe între medici pentru a găsi de fiecare dată cea mai bună soluție medicală
  • Experiența pe care orice pacient o trăiește din momentul în care ne-a intrat pe ușa
  • Managementul clinicii și comunicarea cu personalul și pacienți

Pentru că pacientul nostru este și prietenul nostru, ne dorim să eliminăm orice obstacol care ar putea apărea între medic și pacient, cum ar fi teama de dentist. Prin urmare, venim în întâmpinarea pacienților cu o premieră in domeniul stomatologiei brașovene: abordarea pacientului anxios în echipă multidisciplinară medic stomatolog – psihoterapeut, atunci când este necesar sau când pacientul solicită acest lucru.

Copiii sau adulții care resimt stări de neliniște legate de vizita la dentist sunt ajutați prin metode pe care personalul Dental Elite le-a însușit prin colaborarea cu un psihoterapeut cu experiență în domeniu. Acestea ajută ca pacientul să se simtă în control, să fie pregătit să știe ce urmează și neliniștea se poate diminua.

În cazul în care teama este foarte mare iar metodele aplicate nu sunt eficiente, pacienții pot apela la serviciile de psihoterapie oferite în cadrul clinicii Dental Elite.

În acest fel, echipa Dental Elite își dorește să sprijine acei pacienți (copii sau adulti, cu frica de dentist) care, de teamă sau rușine evită medical stomatolog, și, în felul acesta, să contribuie la ameliorarea danturii, a sănătății și a redării zâmbetului pacienților.

Pentru copiii care, în ciuda tuturor eforturilor de convingere, nu vor să meargă la stomatolog, există în cadrul clinicii un loc de joacă special amenajat unde psihoterapeutul și echipa Dental Elite îi așteaptă pentru a-i acompania în lumea magică a dințisorilor și pentru a trata împreună micile temeri legate de mersul la dentist.

 

 

Dental Elite Brasov

BRASOV

Adresa: Str. Mihai Viteazul Nr. 22

Tel: 0770978127

E-mail:

Web: www.dentalelite.ro

L
9:00-21:00
V
9:00-21:00
M
9:00-21:00
S
8:00-15:00
M
9:00-21:00
D
Inchis
J
9:00-21:00
Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!