Implant revolutionar pe baza de magneti pentru tratarea surditatii

Actualizat: 01 Iulie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Un nou implant revolutionar, pe baza de magneti, ar putea sta la baza tratamentului surditatii la pacientii care nu pot beneficia de aparate auditive traditionale, potrivit medicilor de la Heartland Hospital, Marea Britanie, unde a avut loc deja prima interventie de acest gen, pe un tanar de 17 ani.

Un tanar de 17 ani, pe nume Billy Coughlin, este primul pacient diagnosticat cu surditate care beneficiaza de noul dispozitiv pe baza de magneti si care, ulterior procedurii, a declarat ca reuseste sa auda chiar si cele mai fine zgomote, precum pasii unei persoane.

Noul implant este, de fapt, un aparat auditiv BAHA Attract ancorat pe os, o varianta mai noua si performanta din aceeasi gama de dispozitive. Implantul Baha Attract contine un disc magnetic de dimensiuni foarte mici, care se plaseaza sub pielea din spatele urechii interne. Aparatul permite unui procesor electronic de sunete, sa fie atasat sau indepartat in functie de preferintele sau nevoile pacientului.

Implantul este inserat in cadrul unei proceduri medicale de maximum 40 de minute, realizata sub anestezie generala.


Citeste si despre:

Interventiile chirurgicale pentru tratarea miopiei Medicamentele pentru tratarea racelilor la copii: care sunt riscurile? Remedii naturiste pentru tratarea disfunctiei erectile Interventie chirurgicala pentru tratarea bolii de reflux gastroesofagian Sfaturi pentru tratarea ejacularii premature Interventia chirurgicala pentru tratarea incontinentei urinare Remedii la domiciliu pentru tratarea raguselii Ce inseamna, de fapt, un produs cosmetic NATURAL? Top 5 lucruri esentiale pe care sigur nu le stiai despre Omega-3 Remedii naturiste pentru tratarea afectiunilor sistemului nervos Ghid pentru tratarea gripei Remedii naturiste pentru tratarea congestiei mucoasei bronsice Remedii naturiste pentru tratarea si prevenirea gutei Transplantul de maduva osoasa si celulele stem pentru tratarea cancerului Implantul cohlear - electrozi la nivelul urechii interne De ce apare surditatea si cum o putem trata
Cere sfatul medicului ×