Pot suplimentele alimentare sa-ti creasca imunitatea?

Actualizat: 28 Ianuarie 2020
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Suplimente alimentare


Lunile de iarna vin la pachet cu numeroase reclame la diferite produse si suplimente alimentare care pretind ca ii vor oferi sistemului imunitar un impuls prin care va evita racelile si gripa.

Cu toate acestea, pot suplimentele alimentare, fie ca sunt vitamine sau probiotice, sa stimuleze sistemul imunitar pentru a mentine optima starea de sanatate?

Care sunt cele mai bune metode prin care poti ramane sanatos

Ce spun studiile?

Conform specialistilor din domeniul medical, realitatea nu este in concordanta cu reclamele la diversele suplimente alimentare. Astfel, aceste produse nu ofera beneficiile promise si nu exista dovezi care sa sustina faptul ca suplimentele alimentare ajuta la combaterea bolilor.

Pentru a intelege de ce suplimentele alimentare nu sunt eficiente pentru sistemul imunitar, trebuie sa fie inteles modul in care acesta functioneaza. In plus, insasi ideea de a stimula sistemul imunitar este defectuoasa.

Functia imunitara a organismului este foarte fin reglata, astfel incat sa existe o eficienta crescuta in limitarea capacitatii bacteriilor, virusurilor si parazitilor de a provoca infectii.

Daca ar exista un impuls major asupra sistemului imunitar, de exemplu prin administrarea de suplimente alimentare, organismul ar putea declansa autoimunitate si alte probleme.

Un sistem imunitar hiperactiv poate produce alergii, diabet si diferite alte tipuri de tulburari autoinflamatorii si autoimune.

Ce contin suplimentele alimentare?

Produsele care pretind ca stimuleaza sau „sustin” sistemul imunitar se incadreaza de obicei in cateva categorii principale: formule de vitamine si probiotice. Exista o parte de adevar in ceea ce priveste faptul ca vitaminele pot ajuta la sustinerea functiei imunitare.

Vitaminele pot ajuta la ameliorarea bolilor si a altor probleme de sanatate, dar acest lucru este valabil doar la persoanele care au un grad ridicat de subnutritie. Astfel, formulele de vitamine vor avea mult prea putine efecte asupra sanatatii daca aceasta este deja integra.

Cand vine vorba despre probiotice, exista si aici o parte de adevar. Este adevarat ca bacteriile si microorganismele care traiesc la nivel intestinal pot juca roluri importante cu privire la sanatate.

Exista o multime de cercetari efectuate cu privire la acest lucru, dorind sa se observe modul in care aceste microorganisme „prietenoase” vor contribui la sustinerea sau perturbarea functiei imunitare. Prin realizarea de cercetari si studii continue, oamenii de stiinta doresc sa descopere moduri prin care bolile sa fie prevenite sau stopate.

Modificarea speciilor de bacterii sau organisme din corp poate ajuta la acest lucru, dar numeroase cercetari mai sunt necesare. Totusi, in zilele noastre nu exista suficiente informatii cu privire la interactiunile complexe dintre organism si microbiom, astfel incat probioticele sa fie utilizate eficient pentru imbunatatirea sanatatii.

Lipsa de dovezi cu privire la efectele miraculoase ale suplimentelor alimentare trebuie avuta in vedere, astfel incat populatia sa fie informata si sa urmeze doar tratamente eficiente.

Chiar daca in prezent s-a stabilit ca suplimentele alimentare nu sunt eficiente pentru sistemul imunitar, acest lucru se poate schimba odata cu trecerea timpului. Chiar si asa, oamenii trebuie sa isi puna mereu intrebari cu privire la suplimentele alimentare, iar discutia cu medicul in prealabil poate fi de ajutor.

Metode prin care starea de sanatate poate fi mentinuta optima

Asadar, daca sistemul imunitar nu poate fi sustinut prin administrarea de suplimente alimentare, precum vitaminele si probioticele, cum poate fi ajutat corpul sa depaseasca problemele asociate iernii? Raspunsul nu este unul foarte complex, deoarece specialistii din domeniul medical ofera frecvent sfaturi.

Diferentele dintre persoanele care se imbolnavesc foarte rar si cele care se imbolnavesc frecvent pot avea mai mult de-a face cu obiceiurile si stilul de viata mai degraba decat cu functia imunitara.

Spalarea mainilor in mod corect si regulat este un obicei uitat de multe persoane, iar acest lucru poate duce la imbolnaviri repetate. In timp ce unii germeni sunt transportati prin aer, altii sunt situati pe tot felul de suprafete ce pot fi atinse. Contactul cu aceste suprafete este riscant, dar inevitabil, iar germenii vor fi transportati de la maini catre ochi, nas sau gura.

Evitarea atingerii fetei si igienizarea frecventa a mainilor sunt doua moduri simple prin care starea de sanatate poate fi mentinuta in stare optima mult mai mult timp.

Adoptarea unui stil de viata sanatos este un element cheie in evitarea bolilor. Mentinerea unei diete sanatoase si echilibrate, practicarea in mod regulat a unor activitati fizice si adoptarea unui program de somn si de odihna eficient sunt elemente ce pot ajuta corpul sa fie in stare optima chiar si in cele mai vitrege conditii de mediu. De asemenea, sistemul imunitar va functiona excelent cand aceste conditii sunt indeplinite.

Nivelurile ridicate de stres pot afecta sistemul imunitar in mod negativ, iar cercetarile de specialitate au aratat in mod repetat acest lucru.

Gestionarea stresului este foarte importanta atunci cand se doreste evitarea imbolnavirilor, iar adoptarea unor tehnici de relaxare poate fi de ajutor.

Cel mai indicat este ca oamenii sa evite din start situatiile stresante, dar acest lucru nu este posibil intotdeauna. Asadar, meditatia, tehnicile mindfulness si exercitiile de respiratie pot calma oamenii si ii pot ajuta sa lupte eficient impotriva stresului.

Vaccinarea impotriva gripei si a altor boli stimuleaza sistemul imunitar sa lupte impotriva acestora, aparand organismul intr-un mod foarte eficient. Vaccinurile invata sistemul imunitar sa recunoasca agentii patogeni specifici si il pregatesc sa se apere asa cum trebuie daca ii va intalni.

Evitarea colectivitatilor este, de asemenea, foarte importanta atunci cand se doreste prevenirea imbolnavirilor.

Numeroase cazuri de imbolnaviri survin in urma contactului cu persoane bolnave. Acest lucru este frecvent la gradinite, la scoala, in spitale, in mijloacele de transport in comun si chiar la locul de munca. Astfel, daca o persoana este bolnava, specialistii ii recomanda sa stea acasa pentru a nu ii contamina si pe cei din jur. Totusi, daca este necesara deplasarea in diferite medii, specialistii recomanda purtarea de masti de protectie.

Concluzii

Numerosi producatori de suplimente alimentare doresc sa vanda cat mai multe produse si apeleaza la diverse reclame. Astfel, exista foarte multe produse ce promit stimularea sistemului imunitar si prevenirea bolilor, mai ales a celor din timpul iernii. Din pacate, nu toate produsele au efectele promise.

In concluzie, singurele produse care vor actiona asupra sistemului imunitar sunt vaccinurile, iar acestea vor fi recomandate in mod corespunzator de catre medic. In plus, persoanele ce doresc sa evite imbolnavirile trebuie sa tina cont de anumite sfaturi simple, precum mentinerea unui stil de viata sanatos si a unei igiene corespunzatoare.

Bibliografie:
Can supplements help boost your immune system? https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/can-supplements-help-boost-your-immune-system


Citeste si despre:

Nutriensa – gama de suplimente alimentare a companiei Antibiotice Suplimente alimentare utilizate pentru scaderea colesterolului Tot ce trebuie sa stii despre suplimentele alimentare Pot suplimentele sa ne protejeze de infectia cu SARS-CoV-2? Legatura stresului si a alimentatiei cu diabetul Suplimente pentru un sistem imunitar puternic Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Manifestul emotiilor reale - 6 vedete din Romania provocate sa arate #EmotiiReale Adevarul despre suplimentele nutritive pentru sportivi Nutraceuticele, suplimentele pentru frumusete Defectele de nastere si dieta mamei Spalarea corecta a dintilor si folosirea corecta a atei dentare Trei vitamine care iti cresc imunitatea Interactiunea alimentelor cu medicamentele
Cere sfatul medicului ×