O inima sanatoasa iubeste mai mult

Actualizat: 05 Octombrie 2022
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Afectiunile cardiovasculare raman, la nivel global, principala cauza a mortalitatii. De aceea, pe plan mondial, se acorda o importanta deosebita prevenirii si tratarii acestor afectiuni, medici, oameni de stiinta si factori de decizie aducandu-si permanent aportul in acest sens.

Cercetarile in domeniu au dus, in ultimii ani, la dezvoltarea de tratamente inovative si cu adevarat revolutionare. De exemplu, la inceputul acestui an, oamenii de stiinta din cadrul celebrei Universitati Harvard, impreuna cu un grup de medici din cadrul Spitalului de Copii din Boston, au anuntat realizarea unui robot care se poata infasura in jurul inimii, ajutand-o astfel sa pompeze sangele.

Acest robot - practic un manson moale, robotizat, care comprima inima in ritmul batailor si amplifica in acest mod functiile cardiace slabite - deschide noi optiuni de tratament in cazul persoanelor care sufera de insuficienta cardiaca.

Spre deosebire de dispozitivele disponibile in prezent, care ajuta functia inimii, acest robot nu intra in contact direct cu sangele, ceea ce reduce riscul de coagulare si elimina necesitatea ca un pacient sa mai ia medicamente anticoagulante, potential periculoase.

Noul dispozitiv va putea, in viitor, sa ajute un pacient in timpul unui transplant de inima sau la recuperarea cardiaca a acestuia. Mai mult, robotul poate fi personalizat in functie de tipul dizabilitatii pacientului.

Desi este inca in stadiu de proiect, aceasta descoperire se adauga altor inovatii anuntate in ultimii ani in privinta tratarii bolilor cardiace, cum ar fi tehnicile minim invazive, prin care pacientii sunt tratati rapid si adesea externati din spital in aceeasi zi, sau printarea unui model 3D a inimii unui pacient, care sa ajute chirurgul sa-si planifice interventia chirurgicala inainte de operatia propriu-zisa.

Statistici ingrijoratoare pentru romani

Din pacate, in Romania, afectiunile cardiovasculare reprezinta un motiv tot mai serios de ingrijorare pentru specialisti, dar nu neaparat si pentru pacienti. Potrivit statisticilor, in jur de 60% din decesele inregistrate anual in Romania sunt cauzate de o afectiune cardiovasculara, ceea ce plaseaza Romania pe locul 4 in Europa, dupa Rusia, Bulgaria si Ungaria.

Dintre toate bolile cardiovasculare, hipertensiunea arteriala reprezinta cel mai raspandit factor de risc cardiovascular, atat in Romania, cat si la nivel global. Pana la varsta de 50 de ani, 1 din 5 oameni face hipertensiune arteriala, 1 din 3 dupa varsta de 50 de ani si 2 din 3 dupa varsta de 65 de ani.

Se estimeaza ca in Romania sunt peste 8 milioane de hipertensivi.

Recomandarile specialistilor

O inima bate in medie de aproximativ 100.000 de ori pe zi sau de peste 2,5 miliarde de ori intr-o viata de 70 de ani. De aceea, preventia este esentiala in acest caz.

Sunt cativa factori de risc principali, a caror eliminare scad riscurile aparitiei bolilor cardiovasculare. Una dintre cele mai importante masuri care vizeaza scaderea riscului de boli cardiovasculare este, potrivit specialistilor, renuntarea la fumat.

Acest obicei altereaza si ingusteaza vasele de sange, creste nivelul colesterolului si tensiunea arteriala, fumatorii inregistrand un risc de 6 ori mai mare de a face infarct miocardic in comparatie cu nefumatorii.

In al doilea rand, este foarte important ca hipertensiunea arteriala sa fie controlata, inclusiv printr-o dieta adecvata, iar colesterolul sa fie mentinut permanent in limitele normale.

De asemenea, trebuie dusa o viata activa, din care exercitiile fizice regulate (cel putin 30 de minute zilnic) si miscarea, in special in aer liber, sa nu lipseasca.

La aceste recomandari se adauga mentinerea unei greutati corporale normale, consumul moderat de alcool si eliminarea sau macar diminuarea stresului.
In plus, si extrem de important, trateaza corect bolile de inima!


Citeste si despre:

Indicatiile aspirinei in afectiunile cardiovasculare Impactul caniculei asupra persoanelor cu afectiuni cardiovasculare Influenta bolii parodontale in afectiunile cardiovasculare Greutatea mica la nastere: factor de risc pentru afectiunile cardiovasculare Principalele afectiuni cardiovasculare pe intelesul tuturor Ceaiul verde poate reduce incidenta afectiunilor cardiovasculare Top 5 lucruri esențiale pe care sigur nu le stiai despre Omega-3 Infectii Urinare Dese? Cum poti sa-ti calculezi riscul unei noi infectii urinare Sfaturi pentru prevenirea bolilor cardiovasculare Afectiuni ale cavitatii bucale Bolile cardiovasculare si canicula Legaturile complexe dintre afectiunile dentare si sanatatea intregului organism Durerile de picioare - ce afectiuni pot semnala Afectiuni cronice care se pot agrava vara
Cere sfatul medicului ×