Ejacularea precoce – cauze si mecanismele de producere

Actualizat: 18 Octombrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ce este ejacularea precoce?


Au existat de-a lungul timpului diverse definitii ale acestei tulburari sexuale masculine, iar in functie de durata sau de numarul miscarilor din timpul actului sexual, s-a considerat ca se poate vorbi de o afectiune atat timp cat ejacularea se produce la 30 sec-1 min de la intromisiune sau daca se declanseaza dupa maximum 10 miscari intravaginale.

Mai simplu, ejacularea precoce sau EP cum o vom numi pe scurt poate fi definita ca fiind acea disfunctie sexuala masculina in care barbatul are in mod regulat tendinta de a ejacula inainte de a-si dori aceasta.

In prezent, este cea mai frecventa problema intalnita in terapia sexuala, o treime din barbatii occidentali suferind de ejaculare precoce. Desi aspectele filogenetice considera ca barbatul are in mod natural tendinta de a ejacula rapid, odata cu deschiderea sexuala a ocidentului si cultivarea placerii sexuale feminine, barbatii se simt din ce in ce mai obligati sa dobandeasca abilitatatea de a-si putea controla ejacularea si prin aceasta sa poata controla durata actului sexual.

De cele mai multe ori, cauzele EP sunt multiple si intercorelate. Kaplan (1974) considera ca la baza mecanismului ejacularii precoce se afla anxietatea, care scade erectia si accelereaza ejacularea prin stimularea sistemului nervos simpatic.

Instalarea starii de anxietate poate duce treptat si la inhibarea activitatii sexuale ca urmare a mecanismului fobic care se declanseaza. Pentru a o putea trata si a formula un plan terapeutic cat mai adecvat, este important sa intelegem cat mai bine cauzele si sa descoperim mecanismele care o provoaca:

Cauze si mecanisme de producere

1. EP de tip neurologic

Este acea forma de EP a carei principala cauza este predispozitia penisului de a fi foarte usor excitabil si de a ejacula foarte rapid. Este prezenta la barbatii care au o hipersenzitivitate a sistemului nervos simpatic.

Acest gen de EP este nativa, pacientul neavand in istoria personala experiente in care sa fi avut si alt tip de experiente sexuale. Apare cu orice partener, in orice situatie si este prezenta si in timpul masturbarii. Persoana nu poate sa aleaga momentul ejacularii, controlul fiind aproape absent.

Este forma cea mai dificila de tratat si terapia ei necesita multa rabdare si consecventa.

2. EP de tip organic

Anumite boli pot determina aparitia EP. Vorbim aici de o problema dobandita, pacientul nu a fost dintotdeauna la inceput asa, dar se manifesta indiferent de partener sau de situatie.

Printre bolile frecvente care pot provoca EP sunt infectiile tractului urinar si inflamatia prostatei. Dintre afectiunile mai rare sunt: diabetul, ateroscleroza, interventiile chirurgicale asupra rinichilor sau prostatei si asupra zonei pelviene, in general, scleroza multipla, sd Peyronne etc

3. EP de tip medicamentos

Apare ca urmare a incetarii administrarii unor anumite medicamente din gama tranchilizantelor (trifluoperazinelor) si opiaceelor sau a consumului unor medicamente cunoscute sa provoace PE , care contin efedrina sau pseudoefedrina.

4. EP datorata unor probleme psihologice complexe

Poate aparea in cadrul unor tulburari cronice de natura psihica cum ar fi afectiunea bipolara – psihoza maniaco-depresiva, depresia cronica, tulburarea de anxietate generalizata, tulburarea obsesiv-comportamentala, schizofrenia, diverse tulburari de personalitate, ca urmare a sindromului de stres postraumatic sau ADHD, alcoolism sau droguri.

5. EP de natura psihologica

Situatiile stresante de viata pot provoca aparitia EP. Starile prelungite de anxietate, depresie sau un soc emotional pot determina aparitia EP.

De alfel, literatura de specialitate considera ca cea mai mare parte a cazurilor de EP determinate de stres si anxietate si sunt strans legate de scaderea increderea in sine, de aparitia starilor emotionale negative: frustrare, manie, tristete, sau de sentimentele negative fata de propriul corp sau fata de organul sexual.

De asemenea, diversele credinte religioase restrictive legate de sexualitate sau asteptarile nerealiste legate de performanta sexuala pot provoca aparitia EP.

Conflictele interioare ce apar ca urmare a implicarii in noi roluri ca acela de tata, sot, bunic etc pot influenta, la randul lor, activitatea sexuala. In aceasta situatie EP este dobandita, apare selectiv, in anumite conditii si eventual cu un anumit partener.

6. EP datorata unor probleme relationale de cuplu

Problemele din cadrul relatiei pot determina aparitia EP, sau pot fi rezultatul EP.

O relatie de cuplu foarte stresanta si complicata poate determina aparitia EP. In acest gen de relatii se remarca lipsa comunicarii, puternice conflicte emotionale, reprosuri, resentimente, teama de intimitate, trairea unui sentiment acut ca partenerul nu te intelege, certuri sau o stare de neincredere din cauza infidelitatii partenerului.

Se pot intalni atat situatii in care barbatul este foarte sensibil la remarcile si reactiile partenerei, fiindu-i teama ca o va dezamagi si avand puternice sentimente de culpabilitate, dar si situatii in care femeia este foarte timida sau prea supusa. Exista si varianta barbatului inchis, egoist, preocupat numai de persoana lui, neinteresat de nevoile emotionale ale partenerei.

Uneori, o problema sexuala ca EP poate masca alte probleme ale cuplului, fiind doar o problema exterioara, un paratraznet asupra careia se reversa anxietatea si insatisfactia partenerilor, astfel incat restul relatiei sa ramana cat de cat functionala.

Exista cazuri cand EP a barbatului coexista cu o problema sexuala a femeii cum ar fi: lipsa de trezire sexuala a femeii sau atitudinea ei negativa fata de sex, dureri in timpul actului sexual sau lipsa orgasmului, toate acestea avand ca efect mentinerea simptomului EP.

In acest caz EP este dobandita si se manifesta selectiv cu un anumit partener.

7. EP determinata de lipsa unor abilitati de natura sexuala

In acest caz barbatul are dificultati sa se concentreze pe propriile senzatii sau este prea preocupat de gandul ca va da gres si ca urmare, nu reuseste sa fie suficient de relaxat in timpul actului sexual, ceea ce duce la stimulaea simpatica si declansarea ejacularii.

As enumera aici si asteptarile nerealiste legate de performanta sexuala, necunoasterea mecanismelor si a senzatiilor proprii ce preced orgasmul si ejacularea, lipsa unor abilitati legate de flirt sau de comunicare cu partenera., de schimbarea ritmului sau a intensitatii actului sexual.

La tineri, lipsa experientei si frecventa scazuta a actului sexual poate determina aparitia EP. Si acest tip de EP apare la inceputul vietii sexuale, dar poate sa nu apara in timpul masturbarii.

In functie de mecanismul care sta la baza aparitiei ei, exista diverse abordari terapeutice. Pentru cazurile in care componenta psihologica este implicata, terapia sexuala reprezinta solutia de electie.

Pana la aparitia acestei forme de terapie, majoritatea barbatilor care sufereau de ejaculare precoce nu aveau o solutie specifica pentru rezolvarea problemei lor.

In prezent, terapia sexuala a imbunatatit in mod considerabil prognosticul acestei afectiuni, in prezent 90% din cazuri se pot imbunatati semnificativ sau rezolva dupa aprox 14 sedinte saptamanale de tratament.

Autor: Psih Gabriela Marin
Cabinet ABC Psihosucces
Programari : 0743351579


Citeste si despre:

Prostatita - inflamatia prostatei Cancerul testicular Tipuri de priapism (erectie involuntara) si tratamentul acestora Afectiuni ale aparatului reproducator masculin Disfunctia erectila Acupunctura in tratamentul transpiratiei excesive Manifestul emotiilor reale - 6 vedete din Romania provocate sa arate #EmotiiReale Beneficiile si perspectivele chirurgiei robotice Ejaculare precoce Adevarul despre ejacularea precoce Ejacularea precoce - cauzele cele mai des intalnite Ejacularea precoce - cauze, stadii si factori de risc Psihoterapia in ejacularea precoce si disfunctiile erectile Probleme cu erectia si ejacularea precoce
Cere sfatul medicului ×