Examene medicale oftalmologice importante pentru diabetici

Actualizat: 22 Octombrie 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Controalele medicale oftalmologice periodice sunt foarte importante pentru diabetici, intrucat problemele de vedere si complicatiile acestora apar deseori in randul persoanelor care sufera de diabet.

Nivelul ridicat de glicemie si presiunea arteriala crescuta afecteaza in mod direct organele de vaz si elementele acestora retina, lichidul vitros, lentilele ochilor si nervii optici.

Retina este constituita din vase foarte mici de sange, care pot fi deteriorate de hiperglicemie. Asadar, examenele medicale de specialitate sunt singurele care pot detecta la timp primele semne ale complicatiilor vederii provocate de diabet.

Teste medicale necesare persoanelor cu diabet

Problemele de vedere cauzate de diabet pot fi detectate in cadrul unor teste efectuate de medicul oftalmolog sau optometrist. Un control medical efectuat de medicul de familie, cand ochii nu sunt dilatati, nu poate inlocui niciodata un examen de specialitate.

Pacientii diabetici prezinta multiple modificari biochimice la nivelul cristalinului, astfel ca riscul de aparitie a cataractei este de 2-4 ori mai mare fata de pacientii nediabetici, iar la persoane diabetice sub varsta de 40 ani, acest risc poate fi de 15-25 ori mai mare. Principalele teste medicale necesare persoanelor cu diabet sunt

- Testarea acuitatii vizuale. Acest control medical masoara abilitatea ochilor de a se concentra si a observa detalii la distanta si apropiere, ajutand la depistarea primelor semne de pierdere a vederii si altor afectiuni ale ochilor.

- Oftalmoscopia si examenul fundului de ochi. Aceste doua teste permit medicului sa observe partea din spate a ochilor si alte structuri inaccesibile ale organelor de vaz. Astfel, se poate diagnostica o boala frecventa in diabet - cataracta, schimbarile suferite la nivelul retinei si alte tulburari de vedere.

- Gonioscopia. Este folosita pentru observarea zonei de drenaj a ochiului (unghiul de drenaj), mai exact daca aceasta este inchisa sau deschisa. Acest examen medical va fi efectuat de medicul oftalmolog cand specialistul suspecteaza ca pacientul diabetic ar putea suferi de glaucom, un grup de boli oculare provocate de lezarea nervilor optici, ce pot conduce la cecitate (orbire).

- Tonometria. Acest test masoara presiunea intraoculara (din interiorul ochiului) si este util in depistarea timpurie a glaucomului, o afectiune de vedere destul de frecventa in diabet.

Medicul oftalmolog mai poate recomanda diabeticilor efectuarea angiografiei de fluoresceina, examen util in verificarea si localizarea sangerarilor stabilite la nivelul vaselor de sange retiniene, mai ales daca exista simptome precum vederea incetosata sau distorsionata (semne certe ale inflamatieilezarii retinei).

Fotografierea fundului de ochi poate depista schimbari aparute la nivelul organelor de vaz in cazul pacientilor cu diabet care sufera deja de retinopatie diabetica, mai ales in randul celor care urmeaza un tratament de specialitate in acest sens. Medicul oftalmolog poate compara fotografiile surprinse in diferite perioade, pentru monitorizarea progresiei bolii si evaluarea eficacitatii tratamentului prescris deja.

Detectarea timpurie a problemelor de vedere in diabet

Examenele medicale periodice (anuale sau bianuale) asigura detectarea timpurie a problemelor de vaz, deci reducerea considerabila a riscului pierderii ireversibile a vederii din pricina retinopatiei diabetice, a glaucomului sau cataractei, afectiuni de care sufera un numar important de diabetici.

In cazul pacientilor cu diabet in care retinopatia diabetica nu a fost diagnosticata, specialistii recomanda ca monitorizarea medicala sa se efectueze pe baza urmatoarelor linii indrumatoare

- Persoanele diagnosticate cu diabet de tip 1 de peste 10 ani ar trebui sa efectueze un examen medical oftalmologic in termen de 3-5 ani dupa ce a fost stabilit diagnosticul si apoi in fiecare an. Daca nu se constata un risc crescut de dezvoltare a problemelor de vedere, oftalmologul poate prelungi perioada dintre examenele medicale la 2 sau 3 ani.

- Persoanele diagnosticate cu diabet de tip 2 ar trebui sa efectueze un examen medical oftalmologic imediat ce primesc diagnosticul si apoi cel putin in fiecare an. In cazul in care medicul depisteaza o predispozitie scazuta fata de bolile de vedere, poate recomanda o periodicitate de 2-3 ani.

- Femeile diagnosticate cu diabet de tip 1 sau 2 care doresc sa aduca pe lume un copil ar trebui sa efectueze un control medical inainte de a ramane insarcinate (daca este posibil) si apoi in primul trimestru de sarcina. Medicul oftalmolog va decide ulterior daca mai este nevoie de monitorizare pentru retinopatie in timpul perioadei de graviditate, pe baza rezultatelor testelor efectuate in primele trei luni.

- Femeile care dezvolta diabet gestational nu sunt supuse unui risc crescut de a dezvolta retinopatie diabetica, deci nu sunt obligate sa efectueze un examen medical in acest sens. In schimb, gravidele cu diabet gestational sunt predispuse unui risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 mai tarziu in viata, moment in care se pot imbonavi de retionopatie sau alte afectiuni ale vederii, avand nevoie de un screening medical periodic.

Numarul persoanelor diagnosticate cu diabet creste anual in Romania. In ultimii doi ani, cazurile de diabet s-au inmultit in medie cu 30%, potrivit datelor furnizate de Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice. Majoritatea pacientilor diabetici au peste 45 de ani, iar statisticile Federatiei Internationale de Diabet estimeaza ca in tara noastra exista 1,5 milioane de suferinzi, dintre care 115.000 urmeaza insulinoterapia.

Specialistii in medicina spun ca, din pricina alimentatiei de proasta calitate si a stilului de viata tot mai sedentar, cazurile de diabet se vor dubla in urmatoarele doua decenii. Acest lucru presupune o imbolnavire in masa a populatiei, care va fi predispusa multor complicatii care afecteaza calitatea vietii (problemele de vedere, de pilda) si care pun viata in pericol.


Citeste si despre:

Complicatiile cronice ale diabetului insulino-dependent Analize medicale recomandate femeilor peste 40 de ani Diabetul zaharat insulino-dependent recent diagnosticat Asistenta medicala a prescolarilor, elevilor si studentilor Diabetul zaharat non-insulino-dependent recent diagnosticat Diabetul zaharat tip 2 (non-insulino-dependent) Manifestul emotiilor reale - 6 vedete din Romania provocate sa arate #EmotiiReale Beneficiile si perspectivele chirurgiei robotice Cat de des trebuie sa mergi la medic pentru evaluarea sanatatii? Analize si investigatii de rutina. Medicii MedLife explica ce trebuie sa faci ca sa stii ca esti bine Afectiunile oftalmologice - simptome ce pot fi observate de pacient Cum afecteaza hiperglicemia vederea in diabet Diabetul pe intelesul tuturor Retinopatia diabetica
Cere sfatul medicului ×