Violenta sau abuzul domestic

Actualizat: 18 August 2011
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Violenta sau abuzul domestic pot implica orice persoane, indiferent de marime, gen sau putere, dar problema este, adesea, trecuta cu vederea, iertata sau negata. Acest lucru este valabil mai ales in cazul in care abuzul este de ordin psihologic, mai degraba, decat fizic. Abuzul emotional este, de cele mai multe ori, minimizat, dar de la caz la caz, poate lasa inclusiv si rani adanci si de durata.
Primul pas pentru evitarea unui conflict care poate duce la violenta domestica este observarea si recunoasterea semnalelor de avertizare care pot duce la aceasta. Nimeni cu ar trebui sa traiasca speriat langa persoana pe care o iubeste.
Abuzul marital apare atunci cand o persoana care are o relatie intima sau este casatorita, incearca sa domine si sa controleze alte persoane din cadrul familiei. Abuzul in familie, include violenta fizica si se numeste violenta in familie.

Violenta domestica si abuzul sunt utilizate pentru un singur scop: de a castiga si mentine controlul total asupra unei persoane. Agresorul incearca prin mijloace nefiresti si incorecte sa isi impuna autoritatea, utilizeaza frica, sentimentul de vinovatie, rusinea, intimidarea si umilinta pentru a domina o persoana. De cele mai multe ori abuzatorul raneste sau ameninta cu ranirea.
Violenta domestica si abuzul nu fac discriminari: acestea pot fi intalnite atat in randul cuplurilor heterosexuale cat si in parteneriatele de acelasi sex. Sunt implicate toate categoriile de varsta, etnice si clase sociale. Chiar daca, cel mai des, femeile sunt victimele, inclusiv barbatii sunt agresati si abuzati verbal, emotional si uneori chiar si fizic. Totusi, indiferent de situatie sau cauza, comportamentul abuziv, nu este normal sau acceptabil, chiar daca acesta provine de la un barbat, femeie, adolescent, adult sau varstnic. Oricine merita sa fie apreciat respectat si sa se simta in siguranta.

Recunoasterea abuzului este primul pas in obtinerea ajutorului - abuzul in familie, de multe ori progreseaza de la amenintari si abuz verbal la violenta. In timp ce ranirea fizica este pericolul cel mai evident si grav, totusi si consecintele emotionale si psihologice pot fi marcante. Din punct de vedere emotional, relatiile abuzive pot distruge respectul de sine, conduc la anxietate si depresie si determina persoana abuzata sa se simta neajutorata si singura. Nimeni nu trebuie sa suporte acest tip de durere si primul pas de a depasi aceasta situatie este constientizarea faptului ca situatia este una abuziva. O data ce este recunoscuta aceasta realitate, se poate obtine oricand, ajutorul necesar.

Semnele unei relatii abuzive

Exista multe semne ale unei relatii abuzive. Cel mai evident indiciu este frica fata de partener. Daca persoana abuzata simte deseori ca trebuie sa se poarte cu mare grija in relatia cu partenerul - trebuie mereu sa fie atenta ce vorbeste si cum se poarta cu partenerul pentru a evita o altercatie - relatia este una nesanatoasa si abuziva. Alte caracteristici ale unei relatii abuzive includ lipsa de respect si de stima a partenerului care incearca mereu sa detina controlul, sentimentul de desconsiderare pentru propria persoana, neputiinta si chiar disperarea. Pentru a stabili daca relatia in care va aflati este una abuziva raspundeti la intrebarile de mai jos. Cu cat oferiti mai multe raspunsuri pozitive, cu atat sansele sa fiti implicati intr-o relatie abuziva sunt mai mari.

Legat de gandurile si sentimentele dvs.:
- va este frica de partenerul dvs. in cea mai mare parte a timpului?
- evitati anumite subiecte de teama ca l-ati infuria pe partenerul(a) dvs.?
- simtiti ca nu puteti face nimic bun pentru partenerul dvs.?
- credeti ca meritati sa fiti maltratat(a) sau ranit(a)?
- va intrebati daca sunteti in deplinatatea facultatilor mintale (daca ati innebunit)?
- va simtiti amortit(a) din punct de vedere emotional sau chiar neajutorat(a)?

Referitor la comportamentul partenerului dvs.:
- va umileste sau tipa la dvs?
- va critica si va desconsidera?
- modul in care va trateaza este atat de rau incat va simtiti jenat ca prietenii sau familia sa il vada?
- ignorati sau renuntati la opiniile sau faptele dvs. care credeti ca l-ar putea deranja pe partener(a)?
- dati vina pe dvs. pentru comportamentul sau abuziv?
- considerati ca sunteti mai degraba o proprietate sau un obiect sexual decat o persoana?

Privitor la comportamentul violent al partenerului:
- are un temperament imprevizibil si neplacut?
- v-a ranit, v-a amenintat ca va raneste sau ca va omoara?
- va ameninta ca va rapeste copii si le face rau?
- ameninta ca se sinucide daca il(o) parasiti?
- va forteaza sa intretineri relatii sexuale impotriva dorintei dvs.?
- distruge lucrurile?

Legat de tratamentul autoritar sau cel prin care partenerul doreste sa detina controlul:
- este gelos (geloasa) si posesiv (posesiva)?
- incearca sa controleze ceea ce faceti?
- va tine departe de familie sau prieteni?
- va limiteaza accesul la bani, telefon sau masina?
- va verifica in mod constant?

Abuzul fizic si violenta in familie

Cand oamenii vorbesc despre violenta domestica, se refera adesea la abuzul fizic al unui sot sau partener intim. Abuzul fizic consta in utilizarea fortei fizice impotriva cuiva, intr-un mod care ar putea leza sau pune in pericol persoana respectiva. Violenta este o agresiune, indiferent daca aceasta se produce in interiorul sau exteriorul familie. Politia are puterea si autoritatea de a proteja orice individ de atacul fizic.

Abuzul sexual - o forma de abuz fizic

Orice situatie in care o persoana este obligata sa participe la activitati sexuale contra vointei proprii, nesigure sau degradante reprezinta un abuz sexual. Actul sexual fortat, chiar de catre sot sau partenerul intim, este un act de agresiune si violenta. In plus, oamenii ai caror parteneri ii abuzeaza psihic sau sexual sunt supusi unui risc destul de mare de a fi grav raniti sau chiar ucisi.

Poate fi vorba despre un abuz fizic chiar daca:
- incidentele de abuz fizic pe care le-ati experimentat par minore in comparatie cu cele citite, vazute si auzite la televizor sau cele despre care vorbesc alte persoane. Nu exista un abuz fizic mai grav sau mai usor: un individ poate sa fie ranit serios ca urmare a unei imbranceli.
- incidentele abuzului fizic au avut loc doar o data sau de doua ori in relatie. Studiile arata ca daca sotul (sotia) sau partenerul (partenera) a ranit o data, exista probabilitati ridicate sa o faca si in alte dati.
- atacurile fizice au incetat atunci cand comportamentul dvs. a devenit pasiv, cand ati incetat sa va exprimati cum doriti si sa luati decizii personale. Acest lucru nu inseamna un castig in cazul in care a fost nevoie sa renuntati la drepturile dvs. pentru ca partenerul sa isi schimbe comportamentul si sa nu fiti atacati.
- nu a existat nici o violenta fizica. Multe femei sunt agresate verbal si emotional. Acest lucru poate sa le insipire teama si le va fi dificil sa inteleaga gravitatea situatiei.

Abuzul emotional - o problema mai mare decat se crede

Atunci cand oamenii se refera la abuzul familial, de multe ori au in minte, imaginea femeilor maltratate care au fost agresate fizic. Dar nu toate relatiile abuzive implica violenta. Doar pentru ca nu sunt implicate rani, nu inseamna ca nu sunteti abuzat. Multi barbati si femei sufera de abuz emotional care este la fel de distructiv. Din pacate, abuzul emotional este adesea trecut cu vederea sau minimalizat, chiar de catre persoana abuzata.

Intelegerea abuzului emotional

Scopul abuzului emotional este de a distruge respectul de sine si sentimentul de independenta. Daca o persoana este victima unui abuz emotional, posibil sa simte ca nu are nici o cale de iesire din relatia in care se afla si ca nu are nici o valoare fara partenerul abuziv. Abuzul emotional include abuzul verbal, cum ar fi tipatul, injuriile, blamarea si jignirea. Izolarea, intimitatea si comportamentul autoritar (de control) sunt caracteristice acestui tip de abuz. In plus, agresorii de multe ori fac amenintari fizice sau de alt gen daca nu obtin ceea ce doresc.
Se poate crede ca abuzul fizic este mai rau decat cel emotional, deoarece violenta fizica poate trimite o persoana la spital si se poate solda cu cicatrici. Dar si ranile provocate de abuzul emotional sunt foarte reale si destul de profunde. de fapt, abuzul emotional poate fi la fel de daunator si nociv ca si cel fizic, uneori chiar mai mult.

Abuzul economic sau financiar

Abuzul economic sau financiar este o forma subtila de abuz emotional. In acest caz, scopul unui agresor este sa obtina controlul asupra unei persoane si sa se foloseasca de acasta, in mod frecvent pentru a obtine bani.

Abuzul economc sau financiar include:
- controlul asupra finantelor victimei de catre abuzator;
- retinerea cartilor de credit sau utilizarea banilor fara acordul victimei;
- restrictionarea accesului la produse alimentare, haine, medicamente, adapost;
- implicarea agresorului in sarcinile de serviciu sau alegerea carierei;
- sabotarea la locul de munca (agresorul va determina victima sa intarzie la locul de munca, o va suna la telefon in mod frecvent, etc.);
- furtul banilor.

Comportamentul violent si abuziv este o alegere a agresorului

In ciuda a ceea ce multi oameni cred, violenta si abuzul domestic nu se datoreaza pierderii controlului asupra comportamentului a agresorului. De fapt, violenta si abuzul sunt alegeri deliberate facute de agresor pentru a controla victima.

Abuzatorii folosesc o varietate de tactici pentru a manipula si pentru a-si exercita puterea:
- dominanta- persoanele abuzive simt nevoia sa detina autoritatea in relatie. Acestia vor lua decizii pentru intrega familie si vor spune fiecaruia ce sa faca si se asteapta sa fie ascultate fara sa se discute alegerile lor. Agresorul ii poate trata ca pe niste servitori, copii sau ca pe o proprietate persoana pe cei din familie.
- umilinta - un agresor va face tot ce crede pentru ca victima sa sa se simta inferioara si sa aibe o autostima scazuta. La urma urmei, daca o persoana crede ca este lipsita de valoare si nimeni altcineva nu o doreste, ii va fi mult mai greu sa plece de langa cel care o umileste. Insultele, jignirile, rusinea si discreditarile publice sunt arme specifice abuzului destinate sa clatine stima de sine a unei persoane si sa o determine sa se simta neputincioasa.
- izolarea - in socpul de a creste nivelul de dependenta, un partener abuziv va incerca sa izoleze victima de lumea exterioara. Va incerca sa impiedice contactul acesteia cu familia, prietenii sau chiar va incerca sa o urmareasca la locul de munca sau la scoala. Ar putea solicita victimei, permisiunea de a face ceva, de a merge oriunde sau de a se intalni cu cineva.
- amenintarile - abuzatorii utilizeaza frecvent amenintari pentru a intimida partenerul si pentru a-l speria in cazul in care acesta doreste sa il apraseasca. Amenintarile pot fi referitoare la raniri, omor, siguranta familie a copiilor sau chiar a animalelor de companie. Acesta poate ameninta ca se va sinucide, ar putea furniza informatii false impotriva dvs. la serviciu sau chiar ar putea sa raporteze comportamente false privind relatia dvs. cu copilul la autoritatile competente.
- intimidarea - agresorul poate folosi o varietate de tactici de intimidare concepute pentru a intimida: amenintari (verbale, cu arma, etc.), gesturi brutale, distrugerea proprietatii sau ranirea animalului preferat, etc. Mesajul transmis este ca daca victima nu il va asculta, vor exista consecinte violente.
- negarea si vina - agresorii sunt destul de buni in a formula scuze pentru a fi iertati. Vor da vina privind comportamentul lor pe copilaria nefericita, o zi proasta si chiar pe victimele abuzului. Partenerul abuziv poate minimaliza situatia grava sau chiar neaga faptul ca aceasta a avut loc. Concluzia de baza va fi ca vinovata de comportamentul sau este doar victima.

Ciclul violentei in familie

Violenta sau abuzul din cadrul unei familii se incadreaza intr-un model comun care contine urmatoarele etape:
- abuzul - partenerul incearca sa-si manifeste autoritatea si controlul printr-un comportament agresiv, adresarea de injurii victimei sau prin violenta. abuzul de putere este un joc conceput pentru a arata "cine este seful".
- vinovatia - dupa ce o agresorul abuzeaza de victima, acesta se poate simti vinovat, dar nu din cauza a ceea ce a facut. Este mai mult ingrijorat de posibilitatea de a fi prins si de a se confrunta cu consecintele comportamentului sau abuziv.
- scuzele - agresorul va rationa ceea ce a facut si va oferi persoanei abuzate fel si fel de scuze pentru a-si evita asumarea responsabilitatii.
- revenirea la comportamentul normal, anterior celui abuziv - abuzatorul va face tot ce poate pentru a recastiga controlul si pentru a mentine victima in relatie. El ar putea actiona ca si cum nimic nu s-a intamplat sau poate chiar sa se foloseasca de farmecul sau, sa se poarte mai bine ca inainte de incidente. Aceasta faza poate da speranta victimei ca agresorul s-a schimbat si nu ii va mai face rau.
- fantezie si planificare - agresorul incepe sa aibe diverse fantezi legate de cum isi abuzeaza victima, din nou. Va petrece mult timp gandindu-se la ceea ce a facut victima gresit si la modalitatile in care aceasta va suporta consecintele faptelor ei. Apoi va face un plan pentru a transforma fantezia in realitate.
- agresorul va stabili un plan pe care il va pune in practica, creand o situatie in care poate justifica abuzul de victima.

Scuzele agresorului si gesturile tandre si iubitoare ale acestuia intre episoadele de abuz poate face dificila plecarea victimei. Acesta poate sa-si convinga partenera/partenerul ca este singura persoana care il poate ajuta si ca lucrurile vor fi diferite daca vor fi impreuna, ca iubirea sa este una adevarat. Cu toate acestea, cel care ramane langa o persoana agresiva se afla in pericol.

Recunoasterea semnelor de avertizare ale violentei domestice si abuzului

Este imposibil sa se afirme cu certitudine care sunt semnele caracteristice violentei domestice, dar exista totusi unele avertismente specifice.

• Semne generale de avertizare ale abuzului domestic
Persoanele care sunt abuzate pot:
- manifesta frica sau anxietate atunci cand fac diverse lucruri pentru partenerul lor;
- face orice le cere partenerul agresiv;
- raporta deseori ceea ce fac si locul in care isi desfasoara actiunile, partenerului agresiv;
- fi frecvent hartuite prin intermediul convorbirilor telefonice repetate;
- discuta despre comportamentul agresiv, gelos sau posesiv al partenerului.

• Semne de avertizare ale violentei fizice
Cei abuzati fizic pot:
- avea leziuni frecvente pentru care se vor scuza, sub pretextul ca sunt accidente;
- lipsi deseori de la locul de munca, scoala sau ocaziile sociale fara nici o explicatie;
- fi imbracati cu haine largi care acopera corpul pentru a-si ascunde vanataile sau cicatricile.

• Semne de avertizare ale izolarii
Oamenii care sunt izolati de agresorul lor pot:
- sa nu-si viziteze sau contacteze perioade indelungate familia si prietenii;
- merge rareori in public fara partenerul lor;
- avea acces limitat la cardul de credit, bani sau masina.

• Semne de avertizare ale abuzului psihologic
Persoanele abuzate psihologic pot:
- avea stima de sine scazuta, chiar daca par sa fie increzatori;
- avea modificari majore de personalitate (de exemplu, pot deveni mai retrase);
- fi depresive, anxioase si predispuse la acte sinucigase.

Ce masuri se pot lua in cazul violentei domestice sau abuzului in familie

Daca o persoana banuieste ca o alta este abuzata, trebuie sa incerce sa discute cu aceasta. Daca este nehotarata si considera ca nu este treaba ei sa se amestece, atitudinea ar putea fi gresita: viata unei persoane abuzate se poate afla oricand in pericol.

Ce poate face:
- ar putea intreba persoana abuzata daca este in regula;
- isi poate manifesta ingrijorarea;
- ar putea asculta si ar putea lua decizii;
- ar putea oferi ajutor;
- ar putea sustine deciziile persoanei abuzate.

Ce nu poate face:
- nu are sens sa astepte ca victima sa vina sa isi expuna situatia neplacuta;
- nu trebuie sa judece sau sa decida a cui a fost vina;
- nu trebuie sa preseze victima in nici un fel;
- nu trebuie sa ofere sfaturi;
- nu trebuie sa ofere suport in schimbul anumitor conditii.
Agresorii sunt foarte priceputi in a-si manipula si a-si controla victimele. Oamenii care au fost abuzati emotional sau batuti, sunt deprimati, speriati, rusinati si confuzi. Ei au nevoie de ajutor sa revina in viata sociala, deseori au fost izolati de familie si prieteni. Prin depistarea semnalelor de avertizarea si oferirea neconditionata a sprijinului altei persoane, victima poate fi ajutata sa evite o situatie violenta si sa inceapa tratamentul adecvat.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Cabinet Individual de Psihologie Mincu Cornel Laurenţiu
Tel: 0767283595
Sectorul 3, Cabinet: Splaiul Independentei,nr.1
CLINICA VIA MENTIS
Tel: 0775271001
Bucuresti, Str Bardului Nr 5

Medici

DR BURSAN RALUCA
Psihiatrie - CLINICA VIA MENTIS
Bucuresti, 0775271001
DR MANEA OANA
Psihiatrie - CLINICA VIA MENTIS
Bucuresti, 0775271001

Citeste si despre:

Cele 6 semne ale abuzului emotional Depresia postpartum (dupa nastere) Maltratarea - agresarea fizica si psihica a copilului Cum poate fi recunoscut controlul coercitiv intr-o relatie? Cum putem diferentia tulburarea de stres post-traumatic de alta tulburare de sanatate mintala? Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Tulburarile de adaptare Simptomele si stadiile alcoolismului Fracturile membrului superior Semnale de alarma pentru suicid Sindromul inimii frante
Cere sfatul medicului ×