Cum sa tratati simptomele menopauzei fara substitutie hormonala

Actualizat: 07 Octombrie 2013
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


In urma cu un deceniu, terapia de substitutie hormonala era deseori prescrisa de medici pentru tratarea simptomelor menopauzei, pana cand oamenii de stiinta au descoperit ca ansamblul de pilule cu hormoni feminini poate aduce mai multe prejudicii organismului, decat beneficii.

Odata cu aparitia controverselor din jurul terapiei de inlocuire a hormonilor feminini pe care corpul nu ii mai produce dupa menopauza, medicii au inceput sa identifice alte cai de ameliorare a simptomelor specifice acestei transformari fiziologice firesti.

Cele mai frecvente simptome ale menopauzei

Menopauza este marcata de sfarsitul menstruatiei, cand ovarele nu mai produc hormonii de reproducere - estrogenul si progesteronul. Semnele si simptomele menopauzei pot fi diferite de la un caz la celalalt si se pot transforma de-a lungul timpului. In premenopauza, o perioada care se poate intinde pe 5-10 ani pana la instalarea menopauzei, se inregistreaza scaderea considerabila a cantitatii sangerarilor.

In plus, unele femei experimenteaza manifestari usoare ale finalul activitatii reproducatoare, pe cand altele pot suferi un disconfort major. Cele mai frecvente simptome ale menopauzei sunt

- Tulburarile de comportament (schimbarile bruste de dispozitie, nervozitate, anxietate sau entuziasm excesiv si deseori inexplicabil);

- Acumularea de kilograme in plus (tesuturile grase incep sa se acumuleze doar in jurul abdomenului, coapselor si al feselor);

- Tulburarile de somn (multe femei ajunse la menopauza nu se mai pot odihni corespunzator sau sufera de insomnii);

- Disfunctiile urinare (poate aparea incontinenta urinara, caracterizata prin mici scapari de urina, mai ales in timpul depunerii unui efort deosebit);

- Aparitia bufeurilor (senzatia puternica de incalzire, insotita de inrosirea pielii fetei si a gatului, extinsa in zona toracelui si a umerilor);

- Uscaciunea vaginala (nivelul scazut de estrogen determina subtierea peretelui vaginal si pierderea elasticitatii sale, precum si o lubrifiere insuficienta a acestuia, care duce la aparitia actelor sexuale dureroase si la scaderea libidoului);

- Depresia (tulburarile hormonale din aceasta perioada pot produce dezechilibre chimice la nivel cerebral, favorizant aparitia episoadelor de depresie);

Metode de ameliorare a simptomelor menopauzei

Intrucat terapia de substitutie hormonala este insotita de efecte secundare importante, se poate apela la cateva metode alternative de ameliorare a simptomelor menopauzei, care nu pun in pericol starea generala de sanatate.

Schimbari minore in modul de viata, precum o dieta corecta si echilibrata, un program regulat de somn si miscare moderata zilnica, constituie metode excelente de prevenire si control a manifestarilor tipice menopauzei.

In cazul simptomelor agresive, medicii pot prescrie si tratamente medicamentoase, precum antidepresivele, anticonvulsivele si medicamentele pentru reglarea tensiunii arteriale. Acestea pot fi utile in atenuarea tulburarilor de comportament si a bufeurilor.

Tratarea bufeurilor este realizata de anumite femei prin evitarea alimentelor fierbinti sau intens condimentate, precum si a bauturilor pe baza de alcool si cofeina. De altfel, specialistii sunt de acord ca cea mai eficienta in controlul simptomelor menopauzei este strategia eliminarii factorilor care declanseaza semnele si simptomele. Identificarea acestora este esentiala pentru un tratament multumitor, care sa nu necesite substitutie hormonala.

- Antidepresivele. Studiile arata ca aceste medicamente ajuta la atenuarea bufeurilor, in special cele pe baza de fluoxetina, sertralina, duloxetina si venlafaxina.

- Anticonvulsivele. Aceste medicamente, mai ales cele cu gabapentina, s-au dovedit de asemenea eficiente in reducerea intensitatii si frecventei bufeurilor. Ele sisteaza activitatea chimica in anumite regiuni ale creierului, inclusiv in zona de unde sunt declansate bufeurile.

- Antihipertensivele. Medicamentele pentru reglarea tensiunii arteriale pot fi si ele utile in tratarea bufeurilor, insa efectele lor benefice apar doar in anumite cazuri.

- Soia. Alimentele din soia pot ajuta la atenuarea bufeurilor, deoarece aceasta planta este bogata in fitoestrogeni care imita actiunea estrogenului.

- Cohosh negru. Unele studii au testat eficienta plantei numite stiintific Cimicifuga racemosa in combaterea bufeurilor si a transpiratiilor nocturne, ca apoi sa o valideze. Medicii nu recomanda acest remediu naturist femeilor care sufera de afectiuni hepatice sau prezinta simptome care ar indica o tulburare de aceasta natura.

Pentru tratarea uscaciunii vaginale, se pot utiliza metode externe, precum utilizarea lubrifiantilor vaginali si a cremelor de lubrifiere, care ajuta la umezirea tesutului vaginal. Actiunea lor este temporara, insa disconfortul dispare in totalitate. Tot pentru problema lipsei de lubrifiere naturala a vaginului este utila mentinerea unei vieti sexuale active.

De asemenea, cateva modificari in modul de viata sunt necesare pentru evitarea tulburarilor de somn si a altor tulburari fizice si mentale neplacute. Miscarea regulata (dar nu inainte de culcare), evitarea substantelor care excita sistemul nervos, consumul unui pahar de lapte cald sau a unui ceai din plante seara sunt toate metode excelente de inducere a unui somn de calitate.

Suplimentele cu melatonina, disponibile pe piata sub forma de tablete, capsule sau creme, sunt de asemenea utile femeilor ajunse la menopauza, care sufera de insomnii. Este recomandata administrarea initiala a unei doze mici si cresterea acesteia in mod gradual.

Ginsengul este si el de ajutor in gestionarea schimbarilor extreme de dispozitie la menopauza, dar si a tulburarilor de somn.

Chiar daca controlul bufeurilor si al tulburarilor de comportament este posibil prin urmarea unui tratament cu antidepresive, anticonvulsive si antihipertensive, nu uitati ca si aceste medicamente au efecte secundare si pot produce dezechilibre in organism. Pe de alta parte, schimbarile in modul de viata nu ridica riscuri pentru sanatate si aduc si alte beneficii bunastarii generale.


Citeste si despre:

Cancerul ovarian Incontinenta urinara la femei Sindromul premenstrual Sanatatea femeii - vulnerabilitati Cancerul endometrial Probleme (intime) de sanatate de la 20 la 50 de ani Cum sa gestionezi optim tranzitia catre menopauza Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Hipogonadismul masculin Sangerarea uterina de natura functionala Cancerul mamar Ghid despre cancerul la san Disfunctia sexuala la femei Menopauza la barbati
Cere sfatul medicului ×