Programul de reabilitare cardiaca

Actualizat: 31 Octombrie 2012
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Reabilitarea cardiaca reprezinta un program complex de exercitii, un nou mod de viata, sprijin emotional pentru persoanele care au suferit un atac de cord, o operatie bypass sau care sufera de orice alta boala cardiaca.

Programele sunt vizate de catre personal medical specializat si adaptate fiecarui individ in parte.

Scopul acestora este de a ajuta persoanele in cauza sa revina la un mod de viata obisnuit.

Beneficiile reabilitarii cardiace

Reabilitarea cardiaca ajuta la imbunatatirea modului de viata, la o stare de sanatate mult mai buna:
- pierderea in greutate
- diminuarea crizelor cardiace (depresii)
- diminuare stresului emotional si anxietatii
- castigarea increderii de sine si a optimismului.
Cercetarile au aratat ca persoanele implicate in aceste programe de recuperare prezinta reducerea riscului de moarte prin infarct miocardic si pot fi benefice si pentru persoanele care sufera de boala coronariana sau insuficienta cardiaca.

Programul de reabilitare cardiaca

Un program de reabilitare cardiaca include, in primul rand, o evaluare generala a starii de sanatate urmata de un program de exercitii fizice sub supravegherea medicului. Se invata despre modalitatile de reducere a factorilor de risc, controlarea stresului, dieta sanatoasa. Daca este nevoie, se consiliaza persoanele care sufera de depresie.

Persoanele participante la programele de recuperare

Pot participa la un astfel de program toti cei care suferit un infarct miocardic, au dureri in piept (angina), sufera de mult timp de insuficienta cardiaca, boala coronariana sau prezinta un risc major pentru o astfel de boala sau au suferit un bypass coronarian. De asemenea, reabilitarea cardiaca se adreseaza si persoanelor cu aritmii sau care au suferit o operatie de inlocuire a valvei, un transplant de inima ori alte interventii chirurgicale.
Daca se observa si alte probleme cardiace sau o stare instabila, doctorul nu trebuie sa recomande reabilitarea cardiaca. Totusi, aproape toate persoanele cu afectiuni cardiologice vor putea beneficia de informatii despre cateva forme de evaluare a factorilor de risc, consultanta, educatie de sanatate. Din pacate, multor persoane, in special varstnicii si mai ales femeile – nu li se ofera posibilitarea unor astfel de programe sau ei, adesea nu urmeaza cu strictete exercitiile impuse de medicul specialist. Trebuie consultat medicul curant despre aceste programe si despre posibilitatea participarii.

Progrese

Doctori, asistente de specialitate, dieteticieni, terapeuti, psihologi vor urmari indeaproape progresele fiecarui pacient in parte. Timpul petrecut cu fiecare profesionist, specialist in parte depinde de nevoile fiecarei persoane. Pe parcurs, o data cu obtinerea unor rezultate bune, se va trece la un alt nivel cu o monitorizare mai putin stricta spre sfarsitul programului, astfel incat fiecare pacient va putea avea un mod de viata sanatos dupa incheierea programului de reabilitare cardiaca.

Fazele reabilitarii cardiace

Reabilitarea cardiaca este un program individual, conceput pentru fiecare persoana in parte. Ajuta la imbunatatirea starii de sanatate, modului de viata in urma unui infarct miocardic, a unei operatii de cord sau a persoanelor care sufera de o perioada mai lunga de timp de insuficienta cardiaca.
Programul de reabilitare se poate incepe inca din timpul internarii, dupa administrarea tratamentului corespunzator, imediat dupa externare sau in orice alt moment. Doctorul specialist va prescrie un program complet de exercitii incluzand frecventa, durata si intensitatea acestora, in functie de starea de sanatate a fiecarei persoane in parte si de conditia fizica a fiecaruia.
Timpul de recuperare difera de la persoana la persoana in functie de varsta, starea de sanatate a fiecaruia sau orice alta boala de care sufera. O persoana tanara fara alte probleme de sanatate poate obtine rezultate mult mai repede decat una in varsta cu o sanatate precara. De asemenea, depinde de organismul fiecarei persoane cum reactioneaza la aceste programe, nu exista o perioada anume de recuperare.

Daca se observa unul dintre urmatoarele simptome, in timpul sau dupa sesiunea de exercitii, se recomanda intreruperea imediata a acestora si controlul medical:
- orice disconfort neobisnuit, dureri in piept sau angina
- greata
- dispnee (respiratie ingreunata)
- oboseala excesiva
- transpiratie in abundenta
- modificari anormale ale pulsului inimii, de la un puls scazut la unul mai accelerat
- tensiuni arteriale anormale (de exemplu TA de 240/100 mm col Hg)
- glicemia sub 80 mg/dl sau peste 250 mg/dl.


Reabilitarea cardiaca are patru faze. Medicul specialist va determina care dintre aceste 4 faze este cea potrivita pentru inceperea programului :

Faza 1: programul intraspitalicesc al pacientului

Aceasta prima faza se poate incepe numai in spital la pacientii care au suferit un infarct miocardic si include:
- stabilirea starii de sanatate a pacientului in urma unui infarct sau a unei operatii pe cord
- stabilirea de catre medicul specialist a unui set de exercitii fizice potrivite fiecarui pacient
- identificarea activitatilor zilnice recomandate (de exemplu daca ridicarea greutatilor este recomandata sau nu) - informarea nu numai a pacientului ci si a familiei despre importanta unui nou mod de viata, incluzand o dieta sanatoasa, renuntarea la fumat. Schimbari majore ale alimentatiei se fac intr- o perioada mai lunga de timp, dar mici modificari ajuta la scaderea colesterolului si imbunatatirea starii de sanatate
- exercitii fizice usoare, ca scurte plimbari in aer liber de cateva ori pe zi si initierea unui program de exercitii pentru scaderea in greutate. Pana la cercetari ulterioare, ridicarea de greutati este recomandata doar adultilor considerati avand un risc scazut, ceea ce inseamna ca nu au prezentat nici un fel de simptome in timpul exercitiilor fizice usoare, nu au suferit traumatisme osoase sau articulare sau hipertensiune arteriala greu de controlat medicamentos.

Fazele II, III si IV: programul pacientului in afara spitalului

Initial, medicii specialisti vor urmari indeaproape pacientul, exercitiile acestuia si progresele inregistrate, iar apoi, gradual, pacientul va iesi de sub observatia medicilor si va continua programul pe cont propriu. O alimentatie sanatoasa, exercitii fizice regulate si renuntarea la fumat trebuie sa devina incet, incet un nou mod de viata.
In toata aceasta perioada insa, nu trebuiesc intrerupte vizitele medicale pentru verificarea periodica a nivelului colesterolului si a valorilor tensiunii arteriale.
Reabilitarea cardiaca in fazele II, III si IV include:
- monitorizare si supraveghere atenta in prima parte a programului de exercitii
- pregatirea pacientului pentru intoarcerea la munca si la activitatile recreative practicate inainte de suferinta cardiaca. Acestea trebuie insa modificate, adaptate la noua conditie de sanatate
- stabilirea unui program de exercitii zilnice efectuate la domiciliu si a unor alte activitati nesupravegheate
- consilierea atat a pacientului cat si a familiei pentru mentinerea unui stil de viata sanatos, care sa reduca riscul unor afectiuni cardiace ulterioare. Depresia este frecventa in randul pacientilor cu boli cardiace. Consiliere psihilogica si tratamentul medicamentos, daca este necesar, constituie o parte importanta a reabilitarii cardiace.

Scopurile reabilitarii cardiace

Reabilitarea cardiaca poate fi de ajutor in recuperarea dupa un infarct miocardic sau alte boli severe sau poate imbunatati modul de viata atunci al pacientilor cu insuficienta cardiaca sau angina pectorala. Reabilitarea cardiaca poate preveni bolile cardiace in cazul persoanelor cu riscuri majore pentru boli cardiace sau infarct miocardic. Cercetarile au demonstrat ca persoanele de orice varsta pot beneficia de un program de reabilitare cardiaca, dar beneficiile cele mai multe le au in special varstnicii, femeile si persoanele cu un risc crescut pentru insuficienta cardiaca.


Pot beneficia de acest program urmatoarele categorii de persoane:
- la care starea sanatatii se dovedeste a fi stabila dupa un infarct miocardic sau dupa o interventie pe cord, inclusiv transplant cardiac
- bolnavii de insuficienta cardiaca. Exercitiile efectuate in timpul programului de reabilitare cardiaca pot sa nu imbunatateasca pulsul inimii, dar pot intari, fortifia celelalte grupe de muschi, facand mai usoara desfasurarea activitatilor zilnice si imbunatatind calitatea vietii
- persoanele cu o afectiune cardiaca sau cu o cateterizare cardiaca in antecedente. Cateterizarea cardiaca reprezinta un test de evaluare a inimii si a arterelor coronare. Consta in infectarea unei substante de contrast pentru a evalua circulatia prin arterele coronare
- persoanele cu angina pectorala (dureri retrosternale). Reabilitarea cardiaca ajuta la prevenirea altor suferinte cardiace si invata bolnavul modalitati de ameliorare a simptomatologiei
- in cazul persoanelor cu stimulatoare cardiace (peace-maker) care mentin ritmul cardiac regulat. Se invata modalitati sigure de efectuare a exercitiilor fizice.

Investigatii

Inaintea includerii intr-un program de reabilitare cardiaca, se realizeaza o evaluare a starii de sanatate a inimii si tipurile de exercitii fizice care pot fi efectuate. Investigatiile trebuie facute atat inaintea cat si in timpul programului de reabilitare cardiaca pentru ca medicul specialist sa decida daca participarea si monitorizarea progreselor obtinute prin acest program sunt sigure.


Investigatiile facute inainte de initierea programului de reabilitare cardiaca, pentru evaluarea abilitatii fizice de a efectua exercitii fizice includ:
- EKG sau ECG de repaus, evalueaza semnalele electrice care controleaza ritmul cardiac. Graficul care rezulta se numeste electrocardiograma. Aceasta investigatie arata daca sunt necesare investigatii suplimentare inainte de inceperea programului.
- EKG sau ECG de efort inregistreaza activitatea electrica a inimii. Se face in timpul exercitiilor fizice pentru a evalua raspunsul inimii la efort. Medicul specialist foloseste rezultatele acestei investigatii pentru a prescrie nivelul de efort fizic care este adecvat pentru fiecare pacient in parte
- ecocardiograma reprezinta un tip de ecografie care foloseste ultrasunete pentru a determina imaginea inimii. Ultrasunetele sunt trimise printr-un instrument numit transductor si sunt reflectate de diferitele structuri ale inimii. Aceasta investigatie arata capacitatea inimii de a pompa sangele si starea de functionare a valvelor cardiace. Uneori, se combina cu o investigatie in timpul efortului
- scintigrafia cu Talium estimeaza volumul de sange care ajunge la nivelul muschiului cardiac in timpul repausului si efortului fizic. Se face, de obicei, pentru a determina cauza unei dureri retrosternale inexplicabile sau pentru a determina localizarea si masa de miocard (muschiul inimii) afectata de un infarct miocardic
- monitorizarea Holter sau electrocardiograma ambulatorie monitorizeaza activitatea electrica a inimii in timpul activitatilor zilnice. Multe simptome sau semne ale bolilor cardiace apar doar in timpul unei anumite activitati, cum ar fi efortul fizic, luarea unei mese, contactul sexual, defecatia (eliminarea materiilor fecale, scaun) sau chiar si somnul. O inregistrare pe 24 de ore depisteaza mult mai probabil orice anormalitate care apare in timpul acestor activitati
- cateterizarea cardiaca evalueaza inima si arterele coronare. In timpul acestei investigatii se injecteaza o substanta de contrast pentru a putea vedea fluxul de sange in aceste artere. Cateterizarea cardiaca arata daca aceste artere care iriga inima sunt blocate partial sau total.


Alte investigatii pot monitoriza progresele obtinute in timpul reabilitarii cardiace. Investigatiile suplimentare pot include:
- monitorizarea tensiunii arteriale
- monitorizarea nivelului seric de colesterol
- monitorizarea greutatii corporale
- monitorizarea glicemiei
- EKG de efort.
Este necesara monitorizarea de aproape la inceputul programului de reabilitare cardiaca, dar pe masura ce programul de exercitii este stabilit, nu mai este necesara monitorizarea continua. Cu toate acestea, medicul cardiolog poate recomanda o monitorizare la domiciliu in anumite cazuri.

Riscuri

Dupa un infarct miocardic, o interventie chirurgicala pe cord sau dupa depistarea unei suferinte cardiace, cele mai multe persoane se tem sa faca exercitii fizice si sa fie activi. Acest lucru se intampla din cauza ideilor ca exercitiile fizice pot determina un nou infarct miocardic sau ca organimsul nu este pregatit pentru a participa la un program de reabilitare cardiaca. Pacientii trebuie incurajati prin asigurarea ca initial, un medic cardiolog ii va monitoriza atent si vor fi acolo in cazul in care apar probleme. Programul de exercitii se individualizeaza pentru fiecare persoana in parte, tinandu-se cont de starea generala de sanatate si boala de baza. Se incepe lent si cu exercitii la fel de usoare ca si o plimbare.
In cazul pacientilor care se tem de un astfel de program, se recomanda consultarea medicului cardiolog. Exercitiile si activitatea fizica imbunatatesc calitatea vietii.


Cu toate acestea, exercitile fizice nu sunt sigure pentru anumite categorii de persoane care sufera de:
- angina pectorala instabila
- hipertensiune arteriala necontrolabila
- hipotensiune arteriala
- insuficienta cardiaca care nu poate fi controlata medicamentos
- tulburari de ritm refractare la tratament
- diabet zaharat decompensat
- o suferinta recenta care a prezentat febra ca simptom
- probleme in timpul programului de reabilitare cardiaca, cum ar fi angina. Exercitiile fizice determina inima sa "munceasca" mai mult. Pe masura ce aceasta lucreaza mai mult, miocardul necesita mai mult oxigen. Daca arterele coronare obstruate nu pot asigura cantitatea necesara de oxigen, apare angina pectorala.


Chiar daca unele persoane nu pot face exercitii fizice, pot beneficia de pe urma altor parti ale programului de reabilitare cardiaca, cum ar fi abandonarea fumatului sau reducerea stresului sau o dieta sanatoasa.Tratamentul medicamentos poate afecta participarea la un program de reabilitare cardiaca. Unele medicamente prescrise pot modifica ritmul cardiac, tensiunea arteriala si prin acestea, abilitatea de a efectua exercitii fizice. De exemplu, antidepresivele pot creste ritmul cardiac si po reduce tensiunea arteriala, atat in repaus cat si in timpul efortului fizic. Trebuie comunicate medicului specialist toate medicamentele prescrise de alti medici, in special daca efectele adverse ale acestora pot afecta desfasurarea exercitiilor fizice.

Eficienta programului de reabilitare cardiaca


Studiile clinice au demonstrat multe beneficii ale programului de reabilitare cardiaca, incluzand:
- reducerea riscului pentru afectiuni cardiace severe si pentru moartea prin infarct miocardic, in cazul celor care urmeaza un program ce include exercitii fizice
- diminuarea severitatii anginei pectorale si scaderea necesarului de medicamente pentru a o controla
- reducucerea necesarului de spitalizare pentru afectiuni cardiace. Costurile sunt astfel reduse, la fel ca si numarul de solicitari ale serviciilor de ambulanta
- scaderea tensiunii arteriale
- ameliorarea dispneei si a oboselii in cazul persoanelor cu insuficienta cardiaca
- abilitatea de a executa exercitii fizice pentru o durata mai mare de timp
- reducerea nivelurilor serice de colesterol si trigliceride
- scaderea stresului emotional, depresiei si anxietatii.
Programul de reabilitare cardiaca imbunatateste simtitor calitatea vietii prin imbunatatirea starii de sanatate generala, scaderea in greuate, daca este necesara, ameliorarea depresiei, a stresului si anxietatii si cresterea respectului pentru sine.

Asteptari

Scopul reabilitarii cardiace este de a restabili si mentine sanatatea, un mod de viata activ dupa o afectiune cardiaca majora, cum ar fi un infarct miocardic, o interventie pe cord sau o afectiune cardiaca cronica.
Pentru a mentine beneficiile, este necesara continuarea exercitiilor si a modului de viata sanatos. Studiile arata ca multe persoane care incep un astfel de program il abandoneaza dupa numai cateva luni de zile, cel mai adesea dupa faza 2, cand se termina monitorizarea atenta.

Exercitiile si modificarile in stilul de viata

In timp ce exerctiile fizice reprezinta o parte importanta a reabilitarii cardiace, modificarile in stilul de viata combinate cu exercitiile pot fi mai importante decat exercitiile singure pentru a mentine inima sanatoasa. Aceste modificari in stilul de viata trebuie sa fie percepute ca un nou mod de viata mai sanatos care poate reduce suferintele cardiace ulterioare.

Revenirea la locul de munca

Cele mai multe persoane care au suferit un infarct miocardic sau o afectiune cardiaca severa se tem de momentul revenirii la locul de munca si la activitatile obisnuite de dinainte. Cei mai multi pot reveni la rutina zilnica. Momentul revenirii depinde de severitatea infarctului miocardic si de activitatea fizica pe care o implica meseria. Unele persoane se pot intoarce la locul de munca dupa 2-3 saptamani, insa altii necesita o perioada mult mai lunga de recuperare.
In cazul persoanelor cu un infarct miocardic extins si a caror munca implica ridicare de greutati sau alte activitati fizice solicitante, trebuie consultat medicul cardiolog asupra muncii pe care o pot efectua. Poate fi necesara o reorientare a meseriei.

Viata sexuala

Persoana in cauza sau partenerul sexual al acesteia pot fi ingrijorati asupra aparitiei simptomelor cardiace, cum ar fi durerea retrosternala, in timpul contactelor sexuale. Discutarea acestor aspecte intime cu partenrul de viata este foarte importanta. Ambii parteneri trebuie sa se simta pregatiti pentru a relua o viata sexuala activa. Acest aspect trebuie discutat si cu medicul cardiolog care poate sfatui in acest sens. In general, este sigura reluarea vietii sexuale la aproximativ 6 saptamani dupa un infarct miocardic fara complicatii.

Stresul

Studiile arata ca reducerea stresului poate scadea riscul pentru afectiuni cardiace severe, cum ar fi infarctul miocardic. Persoanele care nu isi pot ameliora furia si frustrarea au un risc crescut pentru boala coronariana. Invatarea modalitatilor de reducere a stresului este o componenta a programului de reabilitare cardiaca, care ajuta la realizarea unor modificari pozitive in stilul de viata.

Depresia

Depresia este adesea trecuta cu vederea, in special la persoanele varstnice, care apar mai des dupa o afectiune cardiaca severa. Depresia poate reduce energia fizica necesara pentru a lua parte la un program de reabilitare cardiaca. In cazul aparitiei simptomelor depresiei, se recomanda consultarea unui medic psihiatru pentru o buna continuare a programului de reabilitare cardiaca.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Biomedica Servicii Medicale
Tel: 0233231513
Piatra-Neamt, Bulevardul Decebal 4, Piatra Neamț, 610012

Citeste si despre:

Operatia de bypass coronarian Durerile toracice Accidentul vascular cerebral si incontinenta Distrofia Musculara Terapia Mayr sau tehnica de intinerire a corpului, mintii si spiritului Cum sa-ti intaresti sistemul imunitar in primavara cu produse bio Bronhopneumopatia obstructiva cronica Ce este kinetoterapia si cine are nevoie de ea Insuficienta aortica (regurgitarile de valva aortica) Emfizemul Reabilitarea prin hidroterapie
Cere sfatul medicului ×