Enterocolita acuta – semnele care trebuie sa te trimita la medic!

Actualizat: 27 Martie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Dr. Antonius Adriana
Medic specialist Medicina Interna

Clinica MedLife

Ce este enterocolita acuta?


Enterocolita acuta este o inflamatie a mucoasei intestinului subtire si a colonului, determinata de diverse infectii cu bacterii, virusuri, ciuperci si paraziti. Este o afectiune destul de des intalnita in randul adultilor, dar si a copiilor, preponderent intalnita mai frecvent in sezonul cald.

Transmiterea enterocolitei acute se face pe cale digestiva prin contact direct sau prin obiecte contaminate. Mai exact, enterocolita acuta se transmite prin consumul apei nepotabile, a carnii insuficient preparate termic, a lactatelor nepasteurizate, a fructelor si legumelor nespalate, la cultivarea carora au fost folosite ingrasaminte naturale, dar si prin ingestia de alimente sau lichide contaminate cu fecale de la o persoana la alta, mai ales in situatiile in care cand nu sunt respectate normele elementare de igiena.

Simptomele enterocolitei acute

Enterocolita debuteaza brusc si se manifesta prin scaderea apetitului si stari de greata.

Crampele intestinale puternice sunt insotite de balonare, varsaturi si scaune moi, uneori cu sangerari.

In cazul enterocolitei acute, poate aparea si febra.

Starea generala de rau si durerile musculare sunt, de asemenea, frecvente.

In general, diagnosticul de enterocolita se pune in urma simptomelor.

Pentru determinarea cauzelor afectiunii, daca simptomele se manifesta mai mult de doua zile, se va efectua un examen de coprocultura. In acest fel, se poate depista daca enterocolita a fost provocata de o bacterie, de un virus, paraziti intestinali sau fungi.

Cum se transmite enterocolita acuta

Enterocolita acuta este o problema medicala uzuala, din cauza raspandirii si a multitudinii de microorganisme care o provoaca.

Virusurile care determina enterocolita sunt:

- virusul Norwalk
- rotavirusul
- parvovirusul
- enterovirusul
- virusul Coxsackie
- adenovirusul

Bacteriile raspunzatoare pentru aparitia enterocolitei sunt:

- Escherichia Coli – in tarile in curs de dezvoltare, E. Coli reprezinta cea mai frecventa cauza a “diareei calatorului”.

- Salmonella (contaminare prin materii fecale, apa sau alimente crude sau insuficient gatite).

- Stafilococul auriu (care se poate gasi in produse de patiserie, inghetata, produse lactate).

- Shigellose (care se transmite prin intermediul materiilor fecale, apei poluate).

- Yersinia (care se transmite prin intermediul materiilor fecale ale animalelor domestice si de companie).

- Campylobacter (bacil care provine de la animale domestice si care se transmite omului prin materii fecale, lapte nepasteurizat, apa contaminata).

- Bacillus cereus (prezent in alimentele contaminate).

De asemenea, enterocolita poate fi cauzata de ciuperci (Candida) si paraziti - Giardia lamblia, Balantidium coli, Blastocystis homnis, Cryptosporidium, Entamoeba histolytica.

Enterocolita, letala in cazul copiilor!

Enterocolita este extrem de periculoasa in cazul copiilor. Copiii dezvolta mai frecvent infectii cu serotipul E. coli O157:H7, despre care medicii avertizeaza ca are capacitatea de a stimula formarea unor toxine cu potential letal.

De aceea, diareea exploziva, cu sange sau care dureaza de peste 48 de ore, durerile abdominale intense, cu alterarea starii generale (astenie, ameteli, iritabilitate, confuzie, mictiuni rare, reduse cantitativ, cu urina concentrata, inchisa la culoare) necesita consult medical de urgenta!

In cazul copiilor, dupa un episod de diaree, riscul de deshidratare este extrem de mare si poate aparea Sindromul hemolitic-uremic, la care se instaleaza rapid anemia progresiva, apar sangerari si se dezvolta insuficienta renala acuta.

Tratamentul enterocolitei acute

In caz de enterocolita, timp de 24-48 de ore se recomanda repaus alimentar, pentru a permite mucoasei stomacului si intestinelor sa se refaca.

Reintroducerea dietei variate va avea loc dupa 48 de ore. Pentru preventia deshidratarii si a pierderilor de electroliti, este foarte important ca persoanele care sufera de enterocolita sa consume lichide si, la nevoie, saruri de rehidratare.

Orezul, carnea fiarta, branza proaspata, supa de zarzavat si merele sunt singurele alimente permise in primele doua-trei zile de la debutul simptomelor. Sunt interzise prajelile, alimente grase si condimentate.

In functie de severitatea enterocolitei acute se recomanda odihna la pat, administrarea de antidiareice si antiseptice intestinale.

Administrarea antibioticelor este indicata doar la recomandarea medicului.

Formele severe in cazul nou-nascutilor si copiilor (pierderea de lichid in cantitati mari) necesita spitalizare pentru rehidratare!

Masuri de preventie a enterocolitei acute

Cea mai eficienta masura de preventie a enterocolitei consta in respectarea cu strictete a regulilor de igiena individuala.

Mainile trebuie spalate cu apa si sapun, minim 30 de secunde, pe ambele fete, insistand intre degete si sub unghii, de fiecare data cand utilizam toaleta, gatim sau schimbam scutecele si hainele copiilor.

Robinetele chiuvetelor, toaletele si cazile trebuie dezinfectate cu regularitate.

De asemenea, trebuie dezinfectate si ustensilele folosite pentru manipularea, prepararea si depozitarea alimentelor.

Apa trebuie consumata doar din surse sigure, carnea trebuie preparata suficient termic, laptele - pasteurizat, legumele si fructele trebuie spalate corespunzator sub jet de apa.

Concluzii

Desi enterocolita este frecvent intalnita vara-toamna - din cauza temperaturilor ridicate care favorizeaza dezvoltarea bacteriilor, agentii infectiosi (rotavirusurile, virusul Norwalk) apar si iarna.

Cea mai importanta masura de preventie a enterocolitei acute consta in respectarea masurilor de igiena.

In cazul copiilor, enterocolita poate fi extrem de periculoasa, cauzand Sindromul hemolitic-uremic.


Citeste si despre:

Enterocolita: Simptome si tratament eficient Ce ar trebui sa stii despre Enterocolita Ulcero-Necrotica? Enterocolita acuta – provocarea parintilor pe timpul verii Enterocolita necrozanta la copii Bolile care ne strica vacantele: enterocolita si diareea calatorului. Cum ne ajuta probioticele in concedii? Probioticele si imunitatea bebelusului. Legatura dintre microbiota si preventia alergiilor, diareei, enterocolitelor, colicilor Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Manifestul emotiilor reale - 6 vedete din Romania provocate sa arate #EmotiiReale Artrita din bolile inflamatorii intestinale Cafeaua previne depresia Gripa - cum separam mitul de adevar Medicina Integrata Sciencemed trateaza alergiile Probleme digestive frecvente de sarbatori. Cauze, trucuri si medicamente utile Greutatea mica la nastere: factor de risc pentru afectiunile cardiovasculare
Cere sfatul medicului ×