Factori care influenteaza aparitia eczemelor

Actualizat: 27 Octombrie 2017
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Eczema se manifesta de regula prin aparitia unor vezicule pline cu lichid si prin senzatia puternica de mancarime. Nu este o afectiune contagioasa, deci nu se poate raspandi.

Eczema poate afecta persoane de toate varstele, insa apare cu precadere la copii. In termeni medicali, eczema este denumita dermatita atopica; practic, o inflamare a pielii care poate aparea in orice moment al vietii.

Afectiunea poate dura o saptamana sau doua, insa poate fi recurenta.

Eczema este o boala a pielii care poate cauza eruptii cutanate neplacute, uneori chiar cicatrici, insa cu ingrijirea potrivita, aceasta poate fi tinuta sub control.

Eczema reprezinta un grup de afectiuni, care se manifesta prin inflamatia pielii, insotita de roseata, scuame si prurit. Aproximativ 20% dintre copii sufera de aceasta afectiune.

Cea mai frecventa forma de eczema cronica este eczema atopica, care afecteaza persoanele alergice si apare in special la copiii sub 5 ani. Primele simptome ale eczemei sunt mancarimea pielii si aparitia unor mici vezicule.

Principalele simptome

Eczema mainilor se manifesta prin inrosirea pielii, prin aparitia unor pustule cu lichid care, odata ce se sparg, prezinta un aspect umed. Ulterior apar crustele, fisurile dureroase si scuamele.

De cele mai multe ori, eczemele sunt insotite de mancarimi, care pot determina aparitia insomniilor. In unele cazuri, acestea se pot infecta din cauza prezentei stafilococului auriu.

Factorii favorizanti

Stresul, dieta alimentara si contactul cu praful de afara sunt principalii factori favorizanti. De asemenea, contactul cu detergentii poate distruge filmul hidrolipidic care protejaza pielea de agresiunea factorilor externi.

Printre factori se mai numara infectiile bacteriene, micotice sau contactul cu metale - de exemplu o bratara care are in compozitia sa nichel si cobalt. Stresul si socurile emotionale pot declansa aparitia eczemei mainilor.

Principalele produse alergene sunt: plantele, animalele si calitatea aerului. De asemenea, anumite alimente, precum arahidele, albusul de ou, laptele, graul, crustaceele, ciocolata si soia pot cauza declansarea iritatiilor.

Preventie

• Evitati factorii iritanti, precum detergentii, praful, dar si substantele alergizante din mediu.

• Aveti grija ca atunci cand va ocupati de menajul casei sa aveti mereu manusi hipoalergenice, iar mainile sa fie sterse cu grija dupa fiecare spalare, pentru a nu mentine un mediu umed la nivelul pielii.

• Aveti grija ca produsele pe care le utilizati sa nu contina coloranti si parfumuri.

Daca doriti sa preveniti eczemele este indicat sa acordati o importanta deosebita hidratarii pielii, sa evitati factorii de stres care duc la declansarea si mai ales la intensificarea crizelor de mancarime.

De asemenea, o alimentatie sanatoasa este esentiala, cu evitarea exceselor alimentare si introducerea in alimentatie a acizilor grasi Omega 3 si Omega 6.

Desi nu sunt suficiente studii care sa demonstreze efectul pe care il are dieta alimentara in aparitia eczemelor, unele dintre ele sustin ca lactatele pot inrautati aceasta afectiune.


Citeste si despre:

Factorii care influenteaza aparitia cancerului de piele Eczema bebelusilor: informatii si recomandari Avantajele si dezavantajele alimentatiei exclusiv la san Sunt sigure uleiurile esentiale pentru copii? Mineralele: functii si beneficii Alergenii din aer Teste alergologice Manifestul emotiilor reale - 6 vedete din Romania provocate sa arate #EmotiiReale Manichiura permanenta si semipermanenta: sfaturi pentru unghii sanatoase Rozaceea Ce este matreata, de ce apare si cum o tratam? Probioticele si imunitatea bebelusului. Legatura dintre microbiota si preventia alergiilor, diareei, enterocolitelor, colicilor Ingrijirea pielii bebelusului: esentialul despre creme, pudre, sapunuri Candida tropicalis Dr. Ioana Silvia Simian: “Nu exista nicio cale sanatoasa de a ne bronza!” Eczema
Cere sfatul medicului ×