Tot ce trebuie stiut despre scanarea PET

Actualizat: 01 Martie 2019
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Scanarea PET sau tomografia cu emisie de pozitroni reprezinta un test de imagistica medicala foarte sensibil care permite medicului sa descopere numeroase boli.

Scanarea PET foloseste un colorant special, radioactiv. Acesta poate fi administrat prin diferite metode, de exemplu prin inhalare, inghitire sau injectare, in functie de partea examinata a corpului.

Anumite organe si tesuturi absorb foarte bine substantele de contrast, iar cu ajutorul scanner-ului PET, medicul poate observa cat de bine functioneaza acestea.

Trasorul (colorantul) se va colecta in zone cu activitate chimica superioara. Anumite boli pot produce schimbari in organism ce vor avea aceasta proprietate. Astfel, aceste zone afectate vor aparea ca pete luminoase atunci cand se efectueaza scanarea PET.

Indicatiile scanarii PET

Medicul poate solicita efectuarea tomografiei cu emisie de pozitroni pentru a verifica fluxul de sange, consumul de oxigen sau metabolismul organelor si tesuturilor.

De asemenea, cu ajutorul scanarii PET se pot detecta diferite probleme la nivel celular, oferind medicului cea mai buna perspectiva asupra bolilor sistemice complexe.

Scanarile PET sunt utilizate cel mai frecvent pentru a detecta urmatoarele:

Cancerul

Celulele canceroase au o rata metabolica mai crescuta decat celulele necanceroase. Datorita acestui nivel ridicat al activitatii chimice, celulele canceroase vor fi evidente in timpul scanarii, avand aspect de pete luminoase.

Scanarea PET este utila atat pentru detectarea cancerului, cat si pentru:

- Evidentierea raspandirii cancerului;
- Observarea eficacitatii unui tratament impotriva cancerului;
- Verificarea recidivelor.

Cu toate acestea, rezultatele trebuie interpretate cu mare atentie de catre medic deoarece exista afectiuni necanceroase care sa arate precum cancerul. De asemenea, este posibil ca tumorile solide sa nu fie detectate prin intermediul acestei investigatii.

Afectiunile cardiace

Scanarile PET dezvaluie zonele din inima in care fluxul sanguin a scazut. Acest lucru se datoreaza faptului ca tesutul cardiac sanatos va absorbi mai mult colorant decat tesutul nesanatos, in care fluxul sanguin este redus.

Diferitele culori si grade de luminozitate observate vor indica diferite nivele ale functiei tesuturilor cardiace, ajutand medicul sa decida ce pasi sa urmeze in continuare.

Afectiuni cerebrale

Glucoza este principala substanta care ajuta la functionarea optima a tesutului cerebral. In timpul scanarilor PET, trasorii se vor atasa de compusii din creier, precum glucoza.

Prin detectarea acestora, scanarea PET este capabila sa evidentieze care zone ale creierului utilizeaza glucoza in mod deficitar.

Aceasta investigatie poate evidentia modul in care creierul functioneaza, indica eventuale anomalii si ajuta la diagnosticarea numeroaselor tulburari ale sistemului nervos central, precum:

• Boala Alzheimer;
Boala Parkinson;
Epilepsia;
• Depresia;
• Traumatismele cranio-cerebrale.

Diferenta dintre scanarea PET si alte investigatii

Scanarile PET prezinta modificarile metabolice care apar la nivel celular in organe si tesuturi. Acest lucru este foarte important deoarece bolile debuteaza adesea la nivel celular. Scanarile CT si IRM nu pot dezvalui problemele atat de aprofundate.

Tomografia cu emisie de pozitroni detecteaza schimbarile precoce ale celulelor, in timp ce scanarile CT si IRM le detecteaza mai tarziu, cand boala modifica structura organelor si tesuturilor.

Detectarea modificarilor la nivel celular ii ofera medicului cea mai buna vedere asupra bolilor sistemice complexe, precum boala arteriala coronariana, tumorile cerebrale, convulsiile si tulburarile de memorie.

In unele cazuri, medicul poate solicita efectuarea unor scanari complexe precum PET-CT sau PET-IRM.

Tomografia computerizata (CT) utilizeaza echipament special cu raze X, ce ajuta la realizarea imaginilor din interiorul corpului.

Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM) foloseste campuri magnetice si unde radio pentru a crea imagini ale structurilor interne, precum organele, tesuturile moi si tesuturile osoase.

Cand oricare dintre aceste scanari se efectueaza impreuna cu o scanare PET, rezulta o fuziune de imagini prin care se obtin imagini tridimensionale, bogate in informatii cu rol extrem de important in diagnostic.

Riscuri asociate

Scanarea PET implica administrarea de trasori radioactivi, dar expunerea la radiatii nocive este minima. In general, riscurile investigatiei sunt minime in comparatie cu modul in care rezultatele pot ajuta in diagnosticarea afectiunilor medicale grave.

Componentele radioactive ale trasorului se ataseaza usor la glucoza, astfel incat corpului ii este foarte usor sa le elimine.

Persoanele alergice la iod, aspartam sau zaharina trebuie sa informeze medicul inainte de investigatie, deoarece pot avea reactii alergice. In aceste cazuri substantele de contrast vor fi inlocuite cu unele care sa nu produca alergii.

Persoanele cu risc crescut de a dezvolta alergii la trasorul ce contine iod sunt:
- Cele cu alergii in antecedente;
- Persoanele cu astm;
- Persoanele cu boli cardiace sau renale;
- Persoanele deshidratate sau cele care urmeaza un regim medicamentos cu beta-blocante, antiinflamatoare nesteroidiene sau interleukina-2;
- Cele cu tulburari ale celulelor sanguine.

Trebuie stiut ca investigatia nu este recomandata in cazul femeilor insarcinate, deoarece radiatia nu este considerata sigura in dezvoltarea fatului. De asemenea, femeile care alapteaza nu trebuie sa isi mai hraneasca la san copilul timp de 24 de ore dupa testare.

Investigatia poate fi inconfortabila pentru persoanele claustrofobe sau care au fobii de ace si poate produce diferite simptome la nivelul zonei injectate, precum sangerari, vanatai sau umflaturi.

Pregatire

Cu cateva zile inainte de scanarea PET, medicul poate recomanda abtinerea de la activitatea fizica intensa, de obicei timp de 24-48 de ore. De asemenea, cu 24 de ore inainte de investigatie se recomanda evitarea carbohidratilor si oprirea consumului de zahar.

Astfel, alimentele precum pastele, painea, orezul, cerealele, alcoolul, fructele, dulciurile si bauturile pe baza de cofeina trebuie evitate.

Se recomanda ca inainte de investigatie, cu cel putin 6 ore, sa nu se mai consume alimente. Consumul de apa este permis in cantitati mici, mai ales cand trebuie administrate medicamente.

Bijuteriile si accesoriile metalice trebuie indepartate, deoarece pot interfera cu echipamentul de testare.

In cazul efectuarii unui PET-CT, dispozitivele medicale precum stimulatoarele cardiace si protezele nu afecteaza rezultatele. Totusi, acest lucru nu este valabil si in cazul investigatiei de tip PET-IRM.

Persoanele care au diabet zaharat vor primi instructiuni speciale de pregatire, deoarece investigatia poate afecta nivelul glucozei din sange.

Cum se realizeaza?

Inainte de scanare, trasorul va fi administrat prin injectare intravenoasa, inhalare sau inghitire. Organismul are nevoie de timp pentru a-l absorbi, din acest motiv fiind necesara aproximativ o ora inainte de incepere. Aceasta perioada variaza in functie de zona ce urmeaza a fi evaluata.

Scanarea PET dureaza, de obicei, aproximativ 30-45 de minute si implica intinderea pe o suprafata ingusta ce va inainta lent intr-un dispozitiv special.

In timpul scanarii trebuie mentinuta starea de calm, deoarece miscarile pot duce la alterarea imaginilor. Trebuie cunoscut faptul ca dispozitivul poate produce anumite sunete, dar acestea nu reprezinta un motiv de ingrijorare.

Cand toate imaginile necesare au fost obtinute, testarea este finalizata. Daca medicul nu ofera alte instructiuni, activitatile obisnuite pot fi reluate. Se indica evitarea contactului cu femeile insarcinate si cu sugarii timp de 12 ore, deoarece materialul radioactiv va ramane in corp pe aceasta perioada.

Consumul unei cantitati crescute de lichid in urma evaluarii este necesar pentru a elimina trasorii radioactivi din organism. In general, acestia parasesc corpul complet dupa 2 zile.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Policlinica OCH Constanța
Tel: 0241480400
Constanta, Strada Flămânda Nr. 19, Constanța

Citeste si despre:

Lucruri pe care ar trebui sa le stii inainte de a face un RMN cerebral Investigatii precise - RMN si CT - diferente, cand si de ce se fac? Un nou tip de ecografie ar putea detecta cancerul mai eficient Grosimea endometrului Imagistica prin Rezonanta Magnetica a toracelui Top 5 lucruri esențiale pe care sigur nu le stiai despre Omega-3 Ce este mamografia si de ce avem nevoie de ea? Interviu cu Dr. Andreea Lefter, medic specialist radiologie si imagistica medicala Cifoza congenitala Hermafroditismul Hipopituitarismul Pubertatea intarziata
Cere sfatul medicului ×