Sarcina - Luna a VIII-a

Actualizat: 07 Decembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Dr. Dan Tutunaru
Medic Primar Obstetrica Ginecologie

Spitalul Universitar de Urgenta Elias

Generalitati


Luna a opta este probabil luna cea mai lipsita de evenimente si de simptome (exceptand, bineinteles, prima luna a sarcinii) dintre toate celelalte pe care le-ai parcurs pana acum. Pentru a caracteriza plastic atat cum te simti, cat si cum arati, putem folosi doar un singur cuvant: MARE.

Abdomenul a ajuns atat de mare incat uneori simti ca ai avea nevoie de o strada intreaga pentru a te intoarce in loc. Un aspect simpatic al acestui fapt este ca iti poti folosi cu usurinta burtica pe post de masuta, noptiera sau birou: aveam o prietena care isi servea pe ea cafeaua dimineata sau putea pune pe ea diferite obiecte (un carnetel de note, pixuri, cutiuta cu farduri). Totusi, nu incerca sa-ti instalezi laptopul pe ea, s-ar putea sa nu iti incapa!

Simptomele mamei

Luna aceasta fundul uterului va ajunge pana sub stern. Cresterea aceasta importanta a abdomenului, impreuna cu castigul in greutate te va face sa te simti foarte inconfortabil: te misti cu dificultate, te ridici cu greu din pat sau din fotoliu, dormi prost, intr-un cuvant, te simti greoaie. Din (ne)fericire, luna aceasta nu prea se intampla nimic spectaculos. Nici in bine si nici in rau.

Contractii Braxton-Hicks mai intense. Luna aceasta sa nu fii surprinsa daca tipul acesta de contractii apar des, poate chiar dupa fiecare ora. Lucrul acesta ar putea sa te faca sa te intrebi daca a venit momentul.

Cel mai pobabil este ca nu inca, uterul isi face, ca sa zicem asa, incalzirea pentru marele examen al travaliului. Daca acestea sunt insotite de dureri si devin regulate, atunci este indicat sa iti anunti doctorul.

Miscarile copilului. Le simti foarte acut, desi ele par sa fie mai putin dese ca in lunile trecute. Odata ce micutul tau a crescut, el intra intr-o evidenta lipsa de spatiu, fiind silit sa se acomodeze locului stramt care este uterul tau, astfel ca incearca si el sa isi mai dezamorteasca din cand in cand cate un piciorus, cate o manuta, de aici si loviturile "nemiloase" pe care le simti in stomac, in ficat, splina sau in coaste.

Cand il simti mai agitat, nu ezita sa il mangai prin burtica si sa vorbesti cu el ca sa-l linistesti: vei fi oare surprinsa daca vei vedea ca te asculta si se potoleste?

Oboseala marcata. Abdomenul este urias, ai gastigat in greutate, picioarele iti sunt in permanenta umflate, de aceea esti obosita mereu? Un lucru este cert, nu incerca sa bravezi. Stai in pat cat simti ca poti, dar nu exagera. Este bine sa faci cat mai multa miscare usoara (daca nu ai apucat sa faci gimnastica pe care ti-am recomandat-o din luna a doua), adica plimbari in aer liber si usor antrenament in bucatarie.

Nopti albe. Exista o pleiada de motive pentru care in aceste ultime doua luni nu prea mai poti sa dormi noaptea. Unul dintre ele este, evident, abdomenul tau mult marit, care te sileste sa dormi numai in anumite pozitii, si acelea doar doua la numar: lateral dreapta sau lateral stanga.

Disconfortul acesta te trezeste deseori noaptea. Uterul gravid poate sa iti joace feste si prin faptul ca iti apasa pe stomac, lucru soldat cu aparitia arsurilor ce te pot trezi din somn sau pe vezica urinara, fortandu-te sa faci dese excursii la baie.

Un alt motiv este faptul ca se schimba ciclul somnului, astfel ca poti sa ai mai multe perioade REM (o faza a somnului caracterizata prin somn cu vise, din care te poti trezi mai usor decat in timpul somnului normal).

De asemenea, poti sa adormi greu din cauza grijilor pe care le ai cu privire la sanatatea copilului, la modul cum ai sa te comporti la nastere, daca vei fi o mama buna, sau pentru ca soacra te-a anuntat ca vine sa stea pe capul tau ca sa te ajute.

Daca mai adaugam si faptul ca cel mic poate sa nu aiba respect pentru perioada ta de repaus si sa-l apuce tocmai atunci cheful de joaca si de lovituri, vei intelege de ce lunile astea vei apuca sa dormi mai mult in picioare decat noaptea in pat.

Sughituri interminabile. Nu te speria, nu vei sughita tu, ci copilul. Perioada aceasta care mai este pana la nastere, cel mic o va folosi pentru a se antrena in vederea marelui lui examen: respiratia.

Acesta inspira si expira in mod constant in “atmosfera” de lichid amniotic, inhaland acest lichid in plamanii sai. Din pacate, practica aceasta poate sa ii irite diafragmul, astfel ca este foarte posibil sa il apuce secuse de sughit care ti se pot parea interminabile.

Nu te speria (dar nici tu nu incerca clasica metoda sa incerci sa-l sperii pe copil ca sa-l faci sa scape de sughit), fenomenul acesta este absolut normal si practic lipsit de influente negative pentru fat.

Castig in greutate. Deja esti disperata in fiecare dimineata cand te urci pe cantar sau cand iti admiri “silueta” in oglinda. Tot ce pot sa-ti spun este ca dupa nastere poti sa-ti revii (cu mici eforturi) la silueta pe care toti ti-au invidiat-o inainte de sarcina, deci mai ai putina rabdare si totul se va termina cu bine si pentru talia ta.

Excursii si mai dese la baie. Este evident ca, pe masura ce micutul tau creste din ce in ce mai mult, el va ocupa tot spatiul pe care il mai are la dispozitie, in detrimentul altor organe, asa cum este vezica urinara.

Este perioada in care poti sa simti nevoia sa fugi  la baie la fiecare jumatate de ora. Indiferent de neplacerea cauzata, nu uita sa bei lichide multe, mai ales daca esti intr-o luna foarte calduroasa.

Dureri articulare. Apar in putine cazuri si nu au o semnificatie patologica. Poti sa fii dintre cele fericite si sa nu ai aceste simptome. Durerile articulare sunt determinate de catre efortului suplimentar la care sunt supusi muschii si, implicit, tendoanele acestora, in timpul activitatilor zilnice.

Scurgeri vaginale. Cu secretia vaginala albicioasa si abundenta probabil ca esti deja impacata din lunile trecute. Luna aceasta insa s-ar putea sa faci cunostinta cu un alt tip de “secretie”, anume poti sa observi un fel de mucus slab verzui pe hartia de toaleta sau pe absorbantul chilotului tau. Nu trebuie sa te alarmezi, este un fenomen normal.

Este ceea ce se numeste dopul gelatinos care iti sigileaza colul pentru a proteja continutul uterului si a fost acolo toata sarcina. Acum isi face simtita prezenta din cauza faptului ca, incepand din aceasta luna, colul devine mai elastic, astfel ca acest dop mucinos incepe sa se “scurga” uneori cand te duci la toaleta.

Sanii. Sunt din ce in ce mai mari, mai grei si mai congestionati. Areola mamara este foarte pigmentata, iar din mameloane deja incepe sa iti curga colostru la cea mai mica atingere a sanilor.

Dezvoltarea fatului

Aceasta luna si cea urmatoare este caracterizata de castigul cel mai evident in greutate al copilasului tau. Poate sa aiba peste 2 kilograme greutate si sa masoare peste 40-45 cm lungime.

Toate organele acestuia sunt perfect formate si capabile sa intretina viata in afara uterului. Poate cu o singura exceptie, plamanul, care inca nu este perfect matur, adica nu secreta suficient surfactant, substanta uleioasa care usureaza eforturile facute de copilas in timpul inspirului in atmosfera.

Pielea este rosiatica spre roz si grasimea subcutanata devine din ce in ce mai abundenta, astfel ca incepe sa aiba colacei de grasime pe manute, picioruse si fundulet, care se vor accentua si mai mult in luna urmatoare.

Deja tine ochii deschisi si clipeste cu naturalete. Genele cresc si mai mult, ca si parul sprancenelor. Parul moale denumit lanugo incepe sa dispara in totalitate.

Are perioade cand doarme si altele cand are chef de joaca. Reactioneaza rapid la stimulii din mediu, in special la sunete.

Vizita la doctor

Vizita de luna aceasta la doctor este dedicata in special controlarii semnelor clinice. Doctorul iti va controla marimea si forma uterului, distanta dintre fundul uterului si stern si iti va palpa uterul pentru a se lamuri cum sta micutul tau in interiorul acestuia. Apoi va controla starea locala a colului uterin, printr-un relativ neplacut examen cu valve si prin tact vaginal.

Va trebui sa iti controleze cu atentie starea gleznelor sau a gambelor pentru a descoperi daca ai edeme. Iti va controla cu grija tensiunea arteriala si va cere sa iti faci o analiza a urinei, pentru a vedea cum functioneaza rinichii tai in aceasta perioada a sarcinii.

Tensiune arteriala

De ce se face acest test? Masurarea tensiunii arteriale. Ar trebui sa fac acest test? Obligatoriu. Cand ar trebui sa fac acest test? La toate vizitele, in special in ultimul trimestru. Cum se face acest test? Se masoara tensiunea arteriala cu ajutorul unui tensiometru pus pe brat. Cand sunt gata rezultatele? Imediat.

Greutate

De ce se face acest test? Masurarea greutatii. Ar trebui sa fac acest test? Recomandabil. Cand ar trebui sa fac acest test? La toate vizitele in trimestrul III. Cum se face acest test?

Se masoara greutatea corporala cu ajutorul unui cantar medical precis si se compara cu rezultatele din luna precedenta, observandu-se castigul in greutate. Cand sunt gata rezultatele? Imediat.

Ecografie

De ce se face acest test? Culege informatii despre dezvoltarea fatului, a placentei, a uterului. Ar trebui sa fac acest test? Recomandabil. In aceasta luna ecografia poate da informatii despre:

- Apreciaza modul de crestere al placentei, precum da informatii si despre morfologia acesteia;
- Ofera informatii despre pozitia fatului in uter, despre miscarile acestuia;
- Ofera informatii despre activitatea cardiaca fetala;
- Ofera informatii despre miscarile respiratorii ale fatului;
- Apreciaza cantitatea de lichid amniotic;
- Apreciaza cresterea fatului;
- Ecografia interventionala poate sa asiste unumite proceduri diagnostice invazive precum amniocenteza sau punctia vaselor ombilicale.

Cand ar trebui sa fac acest test? Este recomandabil a-l face, daca este posibil, cu ocazia fiacarei vizite la doctor. Cum se face acest test? Doctorul vizualizeaza pe un ecran asemanator monitorului unui computer datele culese cu ajutorul unei sonde cu ultrasunete pe care o plimba pe abdomenul tau. Cand sunt gata rezultatele? Imediat.

BCF-urile

De ce se face acest test? Ascultarea batailor cordului fetal. Ar trebui sa fac acest test? Obligatoriu. Cand ar trebui sa fac acest test? La toate vizitele. Cum se face acest test?

Doctorul foloseste un stetoscop special pe care-l lipeste de peretele abdominal matern in diferite locuri pentru a prinde cel mai bun loc de ascultare al cordului fetal. In cabinete mai moderne se efectueaza cu ajutorul unui fel de microfon de forma unui mic disc care se plaseaza pe peretele tau abdominal. Cand sunt gata rezultatele? Imediat.

Hemoleucograma

De ce se face acest test? Testul acesta da informatii doctorului tau despre calitatea sangelui: daca esti anemica, daca ai vreo infectie, daca ai tulburari de coagulare, etc.

Ar trebui sa fac acest test? Obligatoriu. Cand ar trebui sa fac acest test? La vizita din ultimele luni se sarcina. Cum se face acest test? Prelevare de sange din brat. Cand sunt gata rezultatele? Depinde de laborator, de la cateva ore pana la 2 zile.

Glicemia

De ce se face acest test? Pentru a decela existenta unui eventual diabet sau a unei predispozitii de a face diabet. Se testeaza atat sangele cat si urina. Ar trebui sa fac acest test? Obligatoriu.

Cand ar trebui sa fac acest test? La vizita din ultimele luni de sarcina. Cum se face acest test? Se preleveaza sange din brat sau o intepatura din deget daca se face cu glocotestul. Urina colectata peste noapte. Cand sunt gata rezultatele? Pe loc (cu glucotestul) sau in cateva zile.

Albumina urinara

De ce se face acest test? Pentru a explora functia renala. Ar trebui sa fac acest test? Obligatoriu daca aveti hipertensiune arteriala sau daca aveti edeme ale membrelor inferioare sau generalizate.

Cand ar trebui sa fac acest test? La recomandarea doctorului daca prezentati simptomele de mai sus. Cum se face acest test? Urina recoltata peste noapte. Cand sunt gata rezultatele? Ori pe loc, daca se face cu tester, ori in cateva zile.

Probe hepatice

De ce se face acest test? Explorarea functiei ficatului tau. Ar trebui sa fac acest test? Recomandabil. Cand ar trebui sa fac acest test? La recomandarea doctorului, in special daca aveti hipertensiune arteriala.

Cum se face acest test? Masurarea transaminazelor, bilirubinei, albuminei si a altor enzime hepatice din sangele prelevat din brat. Cand sunt gata rezultatele? In cateva zile.

Probe renale

De ce se face acest test? Explorarea capacitatii renale de curatare a organismului. Ar trebui sa fac acest test? Recomandabil. Cand ar trebui sa fac acest test? La recomandarea doctorului daca aveti hipertensiune arteriala. Cum se efectueaza acest test? Masurarea creatininei si a ureei din sangele prelevat din brat si din urina colectata peste noapte. Decelarea prezentei de celule albe si rosii in urina precum eventual si a calculilor sau a bilirubinei. Cand sunt gata rezultatele? In cateva zile.

Punctia percutana a venei ombilicale

De ce se face acest test? Testul obtine sange fetal cu ajutorul unui ac fin care se introduce in vena ombilicala. Este folosit ca adjuvant amniocentezei si a ecografiei, in special daca doctorul suspecteaza ca fatul are anemie hemolitica din cauza incompatibilitatii de Rh.

Ar trebui sa fac acest test? Testul se face daca s-a descoperit o anomalie ecografica si daca rezultatele la amniocenteza sunt neconcludente. Mai este folosit si daca se suspecteaza o incompatibilitate de Rh.

Cand ar trebui sa fac acest test? La indicatia doctorului, oricand intre saptamanile 18 si 36. Cum se face acest test? Se introduce un ac fin prin abdomenul matern, pana in vena ombilicala sub control ecografic si se aspira o mica cantitate de sange fetal. Cand sunt gata rezultatele? In trei zile.

Testul de toleranta la glucoza

De ce se face acest test? Testul se face pentru a decela o intoleranta la glucoza determinata de sarcina pentru a depista o eventuala predispozitie pentru diabet zaharat de gestatie. Ar trebui sa fac acest test?

Recomandabil, mai ales daca esti supraponderala sau ai in familie cazuri de diabet. Cand ar trebui sa fac acest test? In saptamana 32-34. Cum se face acest test? Doctorul iti va da sa bei un lichid dulce (glucoza) pe stomacul gol si ti se va masura glucoza in sange dupa o ora.

Daca rezultatele arata un nivel crescut al glucozei, doctorul poate recomanda un test al glicemiei le trei ore care este mai precis. Cand sunt gata rezultatele? Imediat daca se foloseste glocotestul.

Probleme ce pot sa apara

Din fericite luna aceasta este in general lipsita de pericole (in special daca pana in prezent sarcina s-a desfasurat normal). Singurele probleme care pot sa apara sunt declansarea prematura a travaliului sau ruperea prematura a membranelor, decelarea unei intarzieri de crestere fetala, aparitia unei hipertensiuni induse de sarcina care poate sa se complice cu disfunctie renala si aparitia de edeme ale gambelor (preeclampsia) si mai rar cu aparitia convulsiilor (eclampsia).

Nasterea prematura. Exista cazuri in care sarcina nu ajunge la termenul ei normal de 38 de saptamani, astfel ca, din diferite motive, se poate declansa travaliul inainte de aceasta limita. Din fericire, copilasul este suficient de matur sa poata supravietui in afara uterului, desi plamanul sau nu este pe deplin maturizat, astfel ca este posibil ca la nastere sa aiba nevoie de suport medical si asistenta respiratorie.

Intarziere de crestere. La examenul clinic pe care doctorul tau il face pentru a observa marimea uterului si pozitia copilului este posibil sa se descopere ca bebelusul tau nu a crescut suficient pentru varsta ta de sarcina. Se foloseste ca adjuvant ecografia, care ne poate oferi date cu privire la cat de importanta este aceasta intarziere de crestere.

Hipertensiunea indusa de sarcina. Ultimul trimestru de sarcina este momentul in care isi face aparitia uneori aceasta tulburare a tensiunii arteriale. Daca tensiunea  arteriala depaseste la 2 masuratori consecutive facute la 4 ore distanta valoarea de 140 cu 90 mm Hg, deja este un semn de alarma.

Trebuie instituit un regim si o strategie terapeutica adecvata pentru a se evita aparitia complicatiilor. Daca hipertensiunea este insotita si de edeme gambiere, problema devine serioasa.

Diabetul gestational. Aproximativ 3% dintre gravide dezvolta pe parcursul sarcinii aceasta conditie patologica tranzitorie, care dupa nastere se remite. Placenta produce o serie de hormoni care au un efect anti insulinic, iar pancreasul matern nu produce suficienta insulina pentru a suplini depasi acest handicap.

Sangerari. Rareori in aceasta perioada a sarcinii poti sa prezinti pete de sange pe chilot sau cand te stergi cu hartie igienica la baie.

Este probabil ca ea sa apara din cauza inmuierii colului si din cauza fisurarii unor vase de sange de la acest nivel. Daca sangerarea este mai abundenta, anunta-ti de urgenta doctorul, s-ar putea sa fie din cauza unei placente mai jos inserate (praevia) sau datorita unei decolari a placentei.


Citeste si despre:

Pierderea unei sarcini si moartea neonatala Medicamente interzise in sarcina Sindromul Cotard - 'Boala mortilor vii' Ce beneficii au probioticele in sarcina? Cat de sigure sunt? Vaccinarea antigripala Cum sa-ti intaresti sistemul imunitar in primavara cu produse bio Cauze anatomice de infertilitate – trompele uterine Malformatii cardiace congenitale Suplimentele de acid folic previn malformatiile congenitale Toxoplasmoza Importanta nutritionistului in perioada de sarcina
Cere sfatul medicului ×