Ghid de cumparare a alimentelor congelate

Actualizat: 02 Martie 2012
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Printre avantajele cumpararii alimentelor congelate nu se numara doar economia de timp ci si faptul ca unele dintre produsele congelate sunt hranitoare daca sunt bine pastrate dupa achizitionare.

Legumele si fructele congelate pot fi, de fapt, mult mai hranitoare decat cele proaspete intrucat acestea sunt ambalate imediat dupa recoltare si sunt bogate in nutrienti.

Legumele si fructele, in mod normal, pot fi pastrate in congelator aproximativ 8 luni de zile daca nu sunt decongelate.

Legume

Cele mai bune sunt legumele simple congelate, fara alte ingrediente. Nu este nici o diferenta nutritiva intre cele care sunt ambalate in cutii si cele ambalate in pungi. Legumele si fructele nu trebuie sa fie inghetate sub forma de bulgari - acesta fiind semnul ca au fost decongelate si recongelate, iar in acest caz alimentele au mai putine vitamine.

Se va evita: orice amestec ce contine branza, paste, orez sau este acoperit cu sos. O cana de broccoli simplu congelat, contine 30 de calorii, 20 mg de sodiu si nu are grasimi. Aceeasi cantitate de broccoli cu de sos de branza are mult mai multe calorii si aproximativ 600 grame de sodiu.

Sfat: beneficiati din plin de continutul nutritiv al alimentelor congelate prin prepararea de supe si diverse mancaruri. Dupa decongelare, legumele pot fi utilizate inclusiv in compozitia salatelor proaspete.

Fructe

Ca si in cazul legumelor, fructele simple, congelate sunt cele mai hranitoare. Pungile cu fructe pot fi pastrate in congelator aproximativ doua luni dupa ce au fost deschise. Se vor folosi pungi care se vor inchide ermetic pentru a se preveni aparitia cristalelor de gheata, ce pot semnala deshidratarea fructelor si pierderea partiala a aromei si substantelor nutritive din componenta acestora.

Se va evita: achizitionarea fructelor ambalate cu zahar. De exemplu, capsunile congelate in sirop, pot contine de pana la 11 ori mai mult zahar decat cele naturale, neindulcite.

Sfat: fructele congelate pot fi delicioase cand sunt consumate inghetate. Bucatile de mango, ciresele si murele sunt deosebit de gustoase in acest mod sau amestecate in piureuri, iaurturi, sub forma de topping pentru clatite sau vafe. In plus sunt bogate in antioxidanti.

Antreurile

Mancarurile congelate nu sunt mai gustoase decat mancarurile proaspete dar sunt cea mai buna varianta atunci cand nu aveti timp sau energie pentru a gati. Acestea pot contribui inclusiv la pierderea in greutate, cum s-a demonstrat in urma studiilor. Se vor alege produsele alimentare care au mai putin de 3.5 grame de grasime la 100 de calorii, nu mai mult de 600 mg de sodiu total si nu contin grasimi trans. Recomandate sunt si cele care contin cel putin 4 grame de fibre si aproximativ 15 grame de proteine.

Se vor evita: mancarurile cu multe calorii, cum ar fi lasagna cu carne. Unele feluri de mancare fara carne pot contine cantitati excesive de branza, care este bogata in grasimi saturate si sodiu.

Sfat: multe dintre femei consuma antreuri care contin mai putin de 300 de calorii, desi o masa ar trebui sa contina mai mult de 400 de calorii. De aceea, este recomandat ca din compozitia unei mese sa nu lipseasca legumele, salata, supa si fructele. Prin consumul acestora nu vor lipsi fibrele si nutrientii.

Evitarea deserturilor

Dulciurile congelate pot fi un teren minat, mai ales inghetatele si prajiturile cu mai multe straturi. Totusi, unele produse, mai ales cele ambalate in portii mici, pot fi consumate fara probleme daca nu se fac excese. Indicat ar fi sa se aleaga deserturile care nu depasesc 200 de calorii, cum sunt de exemplu sorbeturile de fructe sau inghetata cu putine calorii.

Se vor evita: portiile mari de dulciuri. Nu sunt recomandate nici produsele alimetare care contin sirop de porumb sau indulcitori artificiali.

Sfat: de preferat ar fi sa se consume portiile mici de deserturi ambalate individual, care au mai putin de 50 de calorii. Nu se vor consuma mai mult de 2-3 portii.

Este necesara decongelarea inainte de gatit?

Intotdeauna se vor urma indicatiile oferite de producatori. Alimentele trebuie, de obicei, decongelate inainte de a fi gatite pentru a va asigura ca vor fi suficient incalzite pentru a fi distruse bacteriile daunatoare. In cazul in care produsele alimentare au dimensiuni mari (un pui intreg, de exemplu) si nu vor fi decongelate inainte de preparare, interiorul acestora ar putea ramane nepreparat in timp ce exteriorul va fi ars.

Pot si recongelate alimentele decongelate?

Alimentele care au fost o data decongelate nu ar trebui recongelate. Imediat ce au fost decongelate trebuie utilizate sau aruncate.

Care este durata de pastrare a alimentelor decongelate?

Alimentele decongelate trebuie sa fie tratate, la fel de atent ca alimentele refrigerate (cele pastrate in frigider).

Ar trebui sa se acorde atentie mai ales pentru ca lichidul, care ar putea fi eliberat in timpul congelarii si dupa, sa nu se scurga pe suprafetele din frigider. Se va pastra, prin urmare, carnea decongelata acoperita, introdusa in recipiente, in partea de jos a frigiderului, dar nu mai mult de 24 de ore.

Cat timp pot fi pastrate alimentele in stare congelata?

Acest lucru depinde de tipul de alimente si de temperatura de depozitare. Cu cat temperatura este mai scazuta, cu atat produsele alimentare vor fi pastrate mai bine. De obicei congelatoarele au mai multe trepte de racire. In general, in congelator temperatura se afla in jurul valorii de -18 grade celsius, iar temperatura de congelare rapida este de -26 grade celsius. Pe ambalajul produselor congelate se afla indicatii care precieaza temperatura la care pot fi stocate produsele, insa se recomanda ca majoritatea tipurilor de alimente sa fie depozitate si congelate la -18 grade celsius.

Ghid de depozitare al produselor alimentare

Perioada maxima de pastrare in stare congelata a legumelor:

Legume Perioada
Broccoli 15 luni
Fasole verde 18 luni
Varza de Bruxelles 15 luni
Morcovi 18 luni
Conopida 15 luni
Porumb pe stiulete 12 luni
Mazare 18 luni
Spanac 18 luni
Cartofi feliati 24 de luni

Perioada maxima de pastrare in stare congelata a produselor din carne:

Carne si produse din carne Perioada
Friptura si oase de vita 12 luni
Carne tocata de vita 10 luni
Cotlete si oase de miel 10 luni
Cotlete si oase de porc 6 luni
Mezeluri 6 luni
Bacon 2-4 luni
Carne de pui 12 luni
Carnati 1-2 luni

Perioada maxima de pastrare in stare congelata a pestelui si crustaceelor:

Peste si crustacee Perioada
Peste (hering, macrou, somon, etc.) 4 luni
Peste alb 8 luni
Creveti, homar, crab 6 luni
Scoici, stridii 4 luni

Perioada maxima de pastrare in stare congelata pentru alte alimente:

Alte tipuri de alimente Perioada
Inghetata 6 luni
Fructe 6-12 luni
Unt 6-9 luni
Supe, ciorbe, tocanite 2-3 luni
Paine 3 luni


Citeste si despre:

Beneficiile fructelor si legumelor de vara Cum sa mancati mai multe legume verzi 10 legume pe care trebuie sa le consumati iarna aceasta Top 5 fructe si legume ale lunii iulie: ne ajuta sa slabim si ne mentin sanatatea Hipercolesterolemia: Alimente sanatoase pentru inima Alimentatia sanatoasa Alimentele care ajuta la detoxifiere.Beneficii si importanta detoxifierii pentru organism Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Ce sunt alimentele procesate Necesarul de fibre in alimentatie 4 motive pentru a servi o salata zilnic Alimente usoare de vara Alimentatia si varsta - Rolul fibrelor in dieta Fructele - surse excelente de antioxidanti
Cere sfatul medicului ×