De ce nu scap de raceala? Cauze ale racelii prelungite

Publicat: 20 Noiembrie 2020 | Actualizat: 20 Noiembrie 2020
Consultant: Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru
Clinica: Spitalul Militar Central

Prezentare generala


Indiferent cat de precauta este o persoana in privinta evitarii germenilor, este posibil ca aceasta sa experimenteze o raceala la un moment dat in acest sezon. Tusea, durerile in gat si nasul infundat sunt printre cele mai frecvente simptome ale racelii si se diminueaza de obicei singure in decurs de 3 pana la 7 zile.

Totusi, exista cazuri in care raceala poate dura chiar si pana la 2 saptamani, lucru ce este foarte deranjant. Afla motivele pentru care o persoana nu reuseste sa scape de raceala, iar aceasta tine chiar si mai mult de doua saptamani.

Stai informat cu privire la evolutia epidemiei de Coronavirus in Romania! Protejeaza-te pe tine si protejeaza-i pe ceilalti respectand masurile de prevenire recomandate de autoritati.

Motivele racelii prelungite

1. Odihna deficitara

Somnul este un element ce influenteaza foarte mult sistemul imunitar. Odata ce o persoana a racit, aceasta trebuie sa se odihneasca suficient pentru a-si ajuta corpul sa lupte impotriva agentilor patogeni. Asadar, specialistii recomanda ca persoanele racite sa nu isi forteze organismul in primele 3 zile de boala, ci sa se odihneasca suficient.

In urma studiilor de specialitate s-a constatat ca persoanele care au dormit mai putin de 7 ore pe noapte au avut sanse de aproape trei ori mai mari sa se imbolnaveasca decat persoanele care au dormit timp de cel putin 8 ore. Somnul este calea organismului de a se reincarca cu energie, dar si de a se vindeca, asa ca nu este recomandat ca acesta sa fie pus pe locul doi.

2. Deshidratarea

Atunci cand o persoana este bolnava, este foarte usor sa se deshidrateze. De asemenea, racelile pot veni la pachet cu dureri in gat, iar din acest motiv pacientii pot evita sa mai bea cantitati optime de lichide. In plus, febra poate duce la o eliminare mai rapida a lichidelor din corp, iar ulterior la deshidratare.

Pentru a evita deshidratarea si pentru a ajuta organismul sa lupte cu boala, specialistii recomanda ca persoanele racite sa bea multa apa, dar si sucuri naturale sau supe. Totusi, bauturile alcoolice trebuie evitate, dar si bauturile ce contin cofeina.

3. Nivelul crescut al stresului

Cand o persoana isi face griji despre starea de sanatate, despre situatia de la locul de munca, despre starea financiara sau despre orice altceva, nivelurile de stres ale acesteia vor creste semnificativ si vor afecta sistemul imunitar. Astfel, un organism stresat nu va putea lupta eficient cu virusurile, iar raceala va avea o durata prelungita si simptomele vor fi mai grave.

Stresul continuu face ca organismul sa nu mai raspunda asa cum trebuie la nivelurile de cortizol. Acesta este un hormon care controleaza raspunsul corpului la amenintari, precum virusurile care provoaca racelile obisnuite.

4. Fumatul

Exista o multime de motive pentru care se recomanda renuntarea la fumat. Un motiv in plus este reprezentat de faptul ca fumatorii au, de obicei, simptome mai severe ale racelii comparativ cu nefumatorii. De asemenea, fumatul poate face ca raceala sa fie mai persistenta si mai dificil de tratat.

5. Utilizarea exagerata a decongestionantelor

Atunci cand oamenii isi simt nasurile infundate, decongestionantele nazale sunt folosite imediat, deoarece pot aduce o usurare temporara. Totusi, acestea trebuie folosite cu prudenta si pana la maxim 3 zile, deoarece pot duce la dependenta si la inflamatie nazala persistenta.

6. Asocierea alergiilor

Primavara nu este singura perioada in care apar alergiile. Spre exemplu, alergii pot sa apara si la factori din interiorul locuintei, cum ar fi praful sau parul animalelor de companie. Luarea in calcul a alergiilor este foarte importanta, deoarece multi pacienti au dificultati in diferentierea acestora fata de simplele raceli. Curgerea nasului, tusea si durerile in gat sunt simptome comune ale celor doua afectiuni, asa ca daca acestea persista mai mult de doua saptamani este indicat ca medicul sa fie consultat.

7. Alimentatia necorespunzatoare

Este perfect normal ca oamenii sa aiba un apetit mai redus atunci cand sunt bolnavi sau sa pofteasca doar la alimente gustoase, dar care nu sunt sanatoase si, de fapt, ingreuneaza vindecarea.

Alimentele si bauturile cu un continut ridicat de zahar si carbohidrati rafinati supun organismul la un stres suplimentar, deoarece nu numai ca tind sa fie mai sarace in substante nutritive importante pentru sistemul imunitar, precum vitaminele A, D si K. De asemenea, aceste alimente sunt mai sarace in calciu si magneziu si necesita zeci de reactii enzimatice pentru a fi transformate in energie. In plus, dietele bogate in zahar si carbohidrati creeaza inflamatii sistemice in organism, facand mai dificila recuperarea dupa o raceala.

8. Activitatea fizica in exces

Desi exercitiile fizice moderate sunt de obicei bine tolerate atunci cand o persoana este racita, este posibil ca simptomele sa persiste mai mult timp atunci cand se exagereaza cu efortul fizic. Explicatia pe care specialistii o dau pentru acest lucru se refera la faptul ca organismul va folosi substantele nutritive pentru a face exercitiile fizice in loc sa le canalizeze catre sistemul imunitar. Asadar, sistemul imunitar nu va mai avea suficienta energie pentru a crea anticorpi impotriva virusurilor ce produc simptomele atat de neplacute.

Remedii pentru raceala

Chiar daca raceala poate tine si pana la doua saptamani, oamenii pot incerca anumite remedii pentru a reduce cat mai mult simptomele neplacute. Astfel, tinand cont si de aspectele prezentate mai sus, specialistii recomanda ca persoanele racite sa se odihneasca suficient si sa consume cantitati crescute de lichide. Pe langa apa, supele si ceaiurile sunt lichide foarte bune, deoarece ajuta la prevenirea deshidratarii, dar si la relaxarea congestiei nazale.

Durerile in gat pot fi calmate cu ajutorul gargarei cu apa calduta si sarata. Durerea va fi redusa temporar, dar metoda poate fi folosita pana cand medicul va fi consultat. Picaturile si spray-urile nazale cu solutie nazala pot fi de ajutor atunci cand vine vorba despre congestia nazala, dar si supele fierbinti pot avea acest efect. Mierea de albine poate calma tusea, dar nu este recomandata copiilor mai mici de un an.

Suplimentele pe baza de vitamina C si zinc pot fi si ele de ajutor in cazul racelilor. Specialistii au ajuns la concluzia ca aceste doua elemente pot ajuta la reducerea duratei racelii si la ameliorarea simptomatologiei. Medicamentele ce reduc febra si durerea pot ajuta, dar nu este indicat ca acestea sa fie utilizate fara recomandarea medicului.

Concluzii

Orice persoana a suferit la un moment dat o raceala si stie ca simptomele acesteia ar trebui sa dispara in decurs de cateva zile si pana la o saptamana. Totusi, din anumite motive, organismul nu reuseste sa combata agentii infectiosi ce produc raceala, iar din acest motiv simptomele pot persista chiar si mai mult de doua saptamani.

Cele mai frecvente astfel de motive au fost prezentate anterior si, din fericire, pot fi gestionate destul de usor. Totusi, atunci cand raceala este persistenta in ciuda tuturor masurilor luate, sfatul medicului trebuie solicitat cat mai rapid. Acesta poate evalua corect situatia, poate vedea daca exista si alte afectiuni de sanatate si poate oferi cele mai bune optiuni de tratament.


Bibliografie:
https://www.webmd.com/cold-and-flu/your-cold-wont-go-away#2-6
https://www.prevention.com/health/g20502662/7-reasons-you-cant-shake-that-cold/
https://cafemom.com/lifestyle/180199-reasons_cold_wont_go_away
https://www.insider.com/why-do-i-keep-getting-the-cold-2019-2
https://www.healthline.com/health/cold-flu/how-to-get-rid-of-a-cold-fast
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/common-cold/in-depth/cold-remedies/art-20046403


Email

Nu lasa ficatul sa duca tot greulNu lasa ficatul sa duca tot greul

Lucrarile la o autostrada din Romania sunt in avans fata de graficul asumatLucrarile la o autostrada din Romania sunt in avans fata de graficul asumat

Test de matematica: Poti obtine punctaj maxim?Test de matematica: Poti obtine punctaj maxim?

Cum ne vorbeste subconstientul?Cum ne vorbeste subconstientul?