Cele mai sanatoase legume de primavara care iti detoxifica organismul

Actualizat: 19 Aprilie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Primavara este sezonul ideal pentru o cura de detoxifiere. Dupa lunile de iarna, in care aportul de proteine de origine animala a fost mai crescut, in detrimentul celui de vitamine, organismul are nevoie de o curatire temeinica. Aceasta se face, in principal, cu ajutorul catorva tipuri de legume.

Aditivii din alimente, conservantii, potentiatorii de aroma si colorantii artificiali, dar si toxinele din carne se acumuleaza in organism, ingreunand functii importante ale organelor precum ficatul sau rinichii.

Prezenta lor determina balonare si stare generala de rau si pot duce la boli grave precum constipatia, alergiile si tulburarile digestive.

Detoxifierea are rolul de a elimina din organism aceste substante reziduale. La ea este indicat sa se apeleze de doua ori pe an, in principal pe perioada primaverii si a toamnei.

Ce se consuma pentru o detoxifiere naturala

Pentru ca primavara este sezonul legumelor si al zarzavaturilor proaspete si mai putin al fructelor, e bine sa se profite din plin de ceea ce ofera natura in aceasta perioada. Pentru detoxifiere trebuie apelat la urmatoarele legume:

Ceapa

Ceapa – verde sau uscata - este unul dintre condimentele cel mai des utilizate pentru a da savoare mancarurilor. De obicei, ea este consumata prajita sau fiarta, insa pentru detoxifiere e bine ca aceasta sa fie consumata in stare cruda.

Ceapa este considerata a fi cel mai puternic detoxifiant natural. Are proprietati antibacteriene, dar in acelasi timp are efect diuretic, depurativ si antialergic.

Ceapa este un aliment bogat in vitamina C, fibre, acid folic, vitamina B6 si magneziu si este saraca in grasimi saturate, sodiu si colesterol. De asemenea, are in compozitie si carbohidrati, dar si importante cantitati de potasiu, calciu, fosfor, zinc, iod, cupru, vitamina A, E, C si B.

Usturoi

Usturoiul ajuta la cresterea imunitatii, fiind deopotriva un antibiotic natural si un promotor al enzimelor hepatice care sprijina detoxifierea. Acesta contine alicina si seleniu, doua substante care impreuna formeaza un scut de aparare impotriva toxinelor care ar putea invada ficatul.

Usturoiul elimina inclusiv reziduurile de metale grele din organism, precum plumbul. Recomandat este sa fie consumat crud, pentru a-si pastra nealterate proprietatile.

Ghimbir

Ghimbirul combate indigestia si durerile abdominale si ajuta la descompunerea proteinelor, contribuind la absorbtia eficienta a nutrientilor. De asemenea, fiind un diuretic natural, contribuie din plin la eliminarea naturala a toxinelor, stimuland functia rinichilor.

Antioxidantii continuti stimuleaza metabolismul si previn aparitia balonarii si a flatulentei.

Sfecla rosie

Sfecla are un continut scazut de calorii, in schimb contine foarte multe vitamine, printre care A, B, C si PP, dar si oligoelemente precum magneziu, fosfor, potasiu, fier. Sucul de sfecla rosie imbunatateste metabolismul, combate anemia si are efect de detoxifiere a ficatului, ajutandu-l sa distruga grasimile depozitate.

Betacianina, compusul care da si culoarea specifica sfeclei, stimuleaza bila, contribuind la o eliminare si mai eficienta a toxinelor din corp.

Urzica

Urzicile curata si fluidifica sangele, stimuland circulatia acestuia. Au proprietati diuretice, ceea ce inseamna ca incurajeaza eliberarea de toxine prin urinare. In plus, ajuta organismul sa elimine acidul uric si bacteriile care cauzeaza infectii ale tractului urinar si pietre la rinichi.


Citeste si despre:

Cum se realizeaza cura de detoxifiere primavara Plan de detoxifiere pentru 7 zile Detoxifierea de primavara Slabiti 10 kilograme in 21 de zile - dieta de detoxifiere Martha Vineyard Detoxifierea organismului Detoxifierea limfatica Detoxifierea de toamna Slabit stiintific? Descopera Formula Succesului Alimentele care ajuta la detoxifiere.Beneficii si importanta detoxifierii pentru organism Detoxifierea naturala - adevar si mit Dieta de detoxifiere cu lamaie Detoxifierea prin masaj Retete pentru detoxifiere Diete specifice pentru detoxifiere 10 modalitati de detoxifiere a organismului Detoxifierea pentru infrumusetarea pielii
Cere sfatul medicului ×