Sunt dependent de munca?

Publicat: 07 Decembrie 2015 | Actualizat: 15 Octombrie 2018

Aliat

Haideti sa vorbim despre dependenta de munca! Pare un termen oarecum lispsit de gravitate la prima impresie, nu-i asa? il auzim din ce in ce mai des, il folosim atunci cand un prieten sau coleg nu se mai desprinde de birou, atunci cand iesim in pauza de pranz fara acel coleg, sau cand incheiem programul si ne luam la revedere de la el. Sau, se poate intampla ca noi sa reprezentam persoana care ramane mult peste program.

Societatea in care traim este o societate care incurajeaza si faciliteaza dependenta de munca. intr-o masura mai mica sau mai mare cu totii suntem dependenti de munca. Depindem de munca, de serviciul nostru pentru a supravietui, pentru a ne indeplini cel putin nevoile de baza. Astfel, dupa cum spune Maslow, atunci cand nevoile de baza, fiziologice (hrana, apa, somn, adapost) sunt indeplinite, putem trece la indeplinirea nivelului urmator din piramida nevoilor (nevoi de siguranta; nevoi de apartenenta sociala, iubire, apoi nevoi de stima de sine, realizare de sine si ultimul nivel, cel al nevoilor de dezvoltare de sine). Toate pot fi sustinute de o viata profesionala implinita.

Dependenta de munca este una dintre dependentele cele mai incurajate si acceptate social si, acesta este poate cel mai important motiv pentru care ea poate fi foarte nociva pentru sanatate. Cu cat muncesti mai mult, cu atat vei castiga mai mult si vei reusi sa iti indeplinesti mai multe nevoi din cele mai sofisticate. Acesta este un miraj in contextul in care cu cat muncesti mai mult, cu atat mai multe dorinte/nevoi vei avea, insa nu vei mai avea timp sa ti le indeplinesti.

Conform unui sondaj efectuat de IsposGlobal si Reuters, primele 14 tari care se confrunta cu acest fenomen se intind pe aproape toate continentele, lucru care arata ca aceasta dependenta nu tine cont de locatia pe glob. Ca sa va faceti o idee, in acest top se afla SUA, India, Brazilia, Japonia, Australia, Suedia, Rusia etc.



Mai mult, studiile din ultimii ani evidentiaza faptul ca aceasta dependenta nu tine cont de sex, statutul marital, nivelul de educatie, sau de faptul ca lucrezi cu norma intreaga sau in regim de colaborare. Prin urmare, ne poate afecta pe oricare dintre noi, in aceeasi masura.

Nu este intamplator ca, in ultima perioada, apar glume pe seama adictiei de munca. Astazi la munca, mi-a picat in mana, un pamflet denumit “Corporatia”, cu glume de genul: “intr-o cladire din Pipera s-a apasat butonul de panica dupa ce un corporatist a depus o cerere de concediu” sau “o corporatie din Pipera a montat benzi rulante rapide pentru ca angajatii sa piarda mai putin timp in mers”, “Rad toti colegii de el! Un angajat din Pipera are doar doua joburi, nu 3 ca ceilalti” sau “de frica sa nu piarda locul de parcare, n-a mai plecat de la birou timp de o saptamana”. Aceasta este un mod amuzant de a sesiza cat de mult ne poate afecta dependenta de munca.

In engleza, termenul pentru dependenta de munca este “workaholism”, o combinatie dintre cuvintele work (munca) si alcoholism (alcoolism). Acest termen, prin comparatie cu alcoolismul, arata cat de daunatoare pentru sanatate si pentru relatiile cu ceilalti poate fi dependenta de munca, poate la fel de daunatoare ca o dependenta de substante, insa oarecum mai dificil de tratat spre deosebire de alcoolism, fiind, cum spuneam mai sus, o dependenta dezirabila social spre deosebire de dependenta de alcool care este puternic blamata.

Sa vedem care ar fi semnele dependentei de munca si daca te regasesti in cele mai multe dintre ele.

Semne ale dependentei de munca

Muncesti mai mult de 8 ore pe zi, muncesti si in week-end, si “uiti” sa iti iei concediu;
Relatiile tale sunt afectate de timpul pe care il petreci muncind iar familia sau prietenii iti reproseaza ca muncesti prea mult, ii neglijezi si nu mai ai timp si pentru ei;
Muncesti pentru a iti reduce sentimentele de vina, anxietate, neputinta sau depresie;
iti amani vacantele, activitatile de relaxare sau exercitiile fizice din cauza muncii;
Devii stresat/a daca ti se interzice in vreun fel sa muncesti;
Sentimentele de bine, de placere si satisfactie se reduc la rezultatele dobandite petrecand mult timp muncind;
Observi ca iti dedici foarte mult timp muncii, chiar daca productivitatea ta este relativ scazuta si nu mai dai acelasi randament ca inainte;
Muncesti atat de mult incat iti este afectata sanatatea!

De multe ori este posibil sa ne imaginam ca daca depunem mai mult efort, recompensele vor creste direct proportional. Iar noi tindem sa glumim in ceea ce priveste termenul de “workaholism” sau chiar sa purtam cu stima aceasta “medalie de onoare”. Sunt perioade in care, intr-adevar este nevoie sa muncim mai mult si sa alocam mai mult timp unui proiect. insa ce se intampla cand acest lucru devine un obicei pe care noi il cautam sau in care chiar “evadam”?

Din nefericire, pe termen lung, poate sa apara “burnout-ul”, adica “ars”, care exprima destul de plastic ce inseamna acest sindrom de epuizare fizica si psihica corelate cu o diminuare a motivatiei pentru munca si un sentiment de frustrare care duce la o eficienta scazuta la locul de munca.

Ce e de facut?

Ai facut primul pas deja! Faptul ca te informezi, aduce cu sine cresterea constientizarii a ceea ce inseamna si implica dependenta de munca. si, yeeey asta inseamna ca in momentul asta nu muncesti!
Urmatorul pas ar fi sa introduci in programul tau mici activitati placute de care nu ai mai avut timp in ultima vreme.
si, in cazul in care gasesti dificil sa schimbi acest comportament singur, apeleaza la familie, prieteni si/sau, de ce nu, la un specialist.

Poti lua atitudine! Vino sa vorbesti cu unul dintre specialistii ALIAT din reteaua de clinici si centre de tratament din tara (Bucuresti, Ilfov, Constanta, Brasov, Suceava, Pojorata, Viforata-Dambovita). Clinica ALIAT este prima retea nationala privata de clinici de specialitate in tratamentul dependentelor.

Toate serviciile sunt oferite in conditii de confidentialitate. Noi putem ajuta!
Ne poti contacta la 0727 880 447, contact@clinica-aliat.ro.

Sursa: www.clinica-aliat.ro


Email
Clinici
recomandate
Medici
recomandati

Vitoral M Junior spray oral - Puful de bine al copilului tau! Combinatie complexa de multivitamine, optim  dozata,  cu gust placut de portocale!Vitoral M Junior spray oral - Puful de bine al copilului tau! Combinatie complexa de multivitamine, optim dozata, cu gust placut de portocale!

Candidoza vaginala nu ar trebui sa revina. Ce trebuie sa stii despre afectiune.Candidoza vaginala nu ar trebui sa revina. Ce trebuie sa stii despre afectiune.

Citeste si despre:

Dependenta la femei si mame

Ce trebuie sa stie un parinte despre dependenta de calculator a copilului sau?

TESTE PSIHOLOGICE: dependenta, anxietate, stres?

O imunitate puternica din timp se construieste

Tipuri de paraziti si simptomatologie

Despre dependenta

Complicatiile cronice ale diabetului insulino-dependent

Durerea de spate - dependenta de tratament

Alcoolismul – abuzul de alcool sau dependenta