Fata in fata cu propriile probleme - tulburarile de erectie

Actualizat: 01 Aprilie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Introducere


Scopul acestui demers este departe de a-si propune o trecere in revista, din perspectiva specialistului, a tipurilor de disfunctii erectile, ci o invitatie de a lucra cu tine insuti sub acest aspect al vietii tale.

Inainte de a merge mai departe, te invit la o autoevaluare a gradului personal de satisfactie, cu o notare de la 0 la 10, unde 0 = nu sunt multumit/fericit si 10 = sunt foarte multumit/fericit.

Este normal ca, pentru inceput, nota sa fie ceva mai mica decat nivelul tau de asteptari. Acesta va fi punctul tau de reper in procesul de autoevaluare. Ca in orice joc sau demers, exista niste reguli utile de stiut dinainte. In primul rand este important sa stii ca orice problema are cel putin o solutie.

Chiar daca "problema" avuta a ajuns sa te streseze, sa te deprime sau sa-ti diminueze apetitul sexual, creandu-ti o stare de neliniste, nemultumire sau stanjeneala in relatia cu partenera, fii sigur ca ea poate fi rezolvata.

Ce-i drept, exista solutii, insa nu neaparat solutii magice. Aminteste-ti ca aceasta "problema" s-a creat in timp si produsul finit in fata caruia te afli acum are in spate un intreg proces evolutiv. Prin urmare, rabdare!

Nota data initial este punctul de plecare in lucrul cu tine insuti; fie individual, fie asistat de un specialist. Oricare ar fi problema si oricare ar fi varsta si chiar sexul tau, in rezolvarea problemelor este util de retinut faptul ca solutia va depinde intotdeauna de modul tau de abordare a situatiei.

Revenind la tulburarile de erectie, mai intai se impun cativa pasi, si anume:

1. Amelioreza-ti starea de excitatie (crescendo, in caz de deficit sau descendento, in caz de supraexcitare) inainte de a putea obtine erectia;

2. Gestioneaza-ti stresul inainte de ameliorarea excitatiei;

3. Negociaza-ti cu partenera un pact; odata hotarat acest demers, este nevoie de rabdare, intelegere, suport si colaborare.

Actul sexual nu se rezuma la penetrare!

Conteaza foarte mult maniera in are alegi sa te raportezi la ceea ce presupune actul sexual in sine. Ansamblul de credinte si valori, fie ca o crezi sau nu, se rasfrange asupra felului in care reactionezi in intimitate. Adesea, modul lor de interferare nu este constientizat. Sa ne amintim ca gandurile genereaza reactii, iar reactiile comportamente.

In procesul nostru de cautare, investigare, se intampla uneori sa ramanem cantonati doar intr-un singur sau cel mult doua segmente, si atunci ne lipseste viziunea de ansamblu asupra problemei.

Astfel, penetrarea in actul sexual constituie doar un mijloc, nu scop in sine, ci un mijloc folosit pentru potentarea excitatiei.

In acelasi timp, penetrarea si miscarile "du-te-vino" nu sunt garantia sau conditia princeps a orgasmului. Ele pot induce monotonie, devin in timp rutina. Putina creativitate nu strica.

Joaca-te! Experimenteaza!

Pauzele nu constituie neaparat intreruperi, ci un prilej de experimentare a unor noi pozitii, a unor noi miscari, atingeri etc. Gestioneaza-ti dorinta de performanta.

Exista diferente semnificative intre calitativ si cantitativ, mai ales cand este vorba de sex. Nu esti numai tu acolo. Se intampla sa fiti doi! Este alegerea ta ca in experienta avuta sa fii tu singur si performantele tale sau tu in relatie cu persoana iubita sau dorita in acea clipa.

Dimensiunea penisului, intensitatea penetrarii, frecventa raporturilor sexuale nu constituie criterii ale virilitatii sau ale eficacitatii sexuale, nici pentru barbati, nici pentru femei.

Sunt acele mituri care "ucid" pasiunea; mituri vehiculate fara baze reale, adaptabile la viata sexuala a fiecaruia dintre noi.

Pana sexuala?!

Penele sexuale exista la toti barbatii, la toate varstele. De ce tocmai tie? De ce tocmai atunci? Sunt lucruri ce se pot intampla. Tu esti cel care, plecand de la o astfel de experienta, generalizezi sau percepi lucrurile ca pe un incident ce se poate intampla oricui, implicit tie. Este normal si nu neaparat de neconceput sa ti se intample. Ia-ti cateva clipe si mediteaza pe marginea subiectului.

Ai sa observi ca lucrurile incep sa se intrevada si din alta perspectiva decat cea de pana acum. Si acum te intreb: "ti s-a intamplat vreodata in relatia cu o femeie, cu putina ascultare activa, sa descoperi ca ceea ce-i poate placea acesteia la un raport sexual sa nu aiba nimic de-a face cu ceea ce iti inchipuiai tu ca ar fi placut pentru o femeie?".

Adesea, este de preferat sa depasesti nevoile personale, propriile tale asteptari si sa incerci sa vii in intampinarea asteptarilor celuilalt, in speta, dorintele si asteptarile femeii de langa tine. Ar fi o ocazie de a te detasa, departa de propriile scheme si a incerca ceva nou sau chiar de a-ti pune in practica unele fantezii erotice.

Senzualitate, dorinta, pasiune, atingeri, atmosfera, comunicare nonverbala - cum ar fi sa renunti pentru o clipa la autocontrol, sa te lasi purtat de senzualitatea si placerea partenerei?! S-ar crea o atemporalitate in care performanta, esecul sau temerile nu si-ar gasi locul, ci pura simtire, experimentare de noi trairi si senzatii.

Vizualizeaza acest tablou in culori si sonoritati cat mai vii! Gusta-l! Adesea, sinesteziile pot genera placeri nebanuite. Nu confunda capacitatea de a avea erectie si penetrarea eficace cu capacitatea de a declansa un orgasm partenerei. Orgasmul depinde de multi alti factori, nu doar de erectia ta! De exemplu, starea de relaxare a partenerei, atmosfera creata, preludiul, buna dispozitie, climatul, anticiparea momentului etc.

Este un joc in doi

Antreneaza-ti si partenera in acest joc! Exista decalaje intre voi?!
Discutati-le intr-o maniera in care niciunul dintre voi sa se simta lezat sau invinovatit in vreun fel. Este importanta comunicarea, insa conteaza maniera comunicarii si, mai ales, momentul si locul. Nu te apuca sa despici “firul in patru” acolo unde ar trebui sa fie numai senzualitate si placere. Alege zone neutre.

Ti-e teama de discutii sau consideri ca nu reusiti sa gasiti canale de comunicare compatibile? Impartaseste-ti temerile, neincercand vreodata sa vorbesti in locul celuilalt, ci cauta sa vorbesti doar in ceea ce te priveste ("am sentimentul ca...", "mi-ar placea sa ...", "mi-as dori..." etc).

Raportul sexual este un joc. Scopul lui este ca cei doi parteneri sa se simta bine impreuna, sa experimenteze placerea. Actul sexual este departe de a fi motivat de dorinta de a demonstra ceva, de a-l domina, controla pe celalalt.


Citeste si despre:

Studiu – Fanteziile sexuale ale barbatilor Cancerul de vezica urinara Cancerul testicular Trunchiul si extremitatile iti spun de ce afectiuni suferi! Alcoolismul – abuzul de alcool sau dependenta Apetitul sexual diminuat Manifestul emotiilor reale - 6 vedete din Romania provocate sa arate #EmotiiReale Beneficiile si perspectivele chirurgiei robotice Afectiunile oftalmologice - simptome ce pot fi observate de pacient Uretritele Metode contraceptive Sexul si inaintarea in varsta Adevarul despre ejacularea precoce Mioclonia nocturna (tulburarea de miscare periodica a membrelor)
Cere sfatul medicului ×