Disfunctia erectila - cauze si solutii

Actualizat: 26 Septembrie 2018
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Disfunctia erectila (impotenta) este incapacitatea unui barbat de a obtine in mod regulat si de a mentine suficient o erectie.

Disfunctia erectila poate provoca stres, poate afecta increderea in sine si relatia de cuplu. Poate avea cauze medicale sau psihologice.

Cauze

La obtinerea si mentinerea unei erectii pot contribui factori precum:
- circulatia sanguina;
- sistemul nervos;
- sistemul endocrin.

Printre cauzele fizice ale disfunctiei erectile se numara:
- boli de inima si ingustarea vaselor de sange;
- diabet;
- tensiune arteriala crescuta;
- colesterol ridicat;
- obezitate si sindrom metabolic;
- boala Parkinson;
- scleroza multipla;
- tulburari hormonale;
- boala Peyronie;
- fumat, consum de alcool si de droguri;
- complicatii chirurgicale;
- leziuni in zona pelvina sau maduva spinarii;
- radioterapie in regiunea pelvina.

Ateroscleroza este o cauza obisnuita a problemelor de flux sanguin. Ateroscleroza provoaca o ingustare sau infundare a arterelor in penis, impiedicand fluxul de sange necesar pentru a produce o erectie.

Numeroase medicamente eliberate pe baza de reteta pot provoca, de asemenea, disfunctie erectila: cele pentru controlul hipertensiunii arteriale, cele pentru afectiuni cardiace, diureticele sau antidepresivele.

Cauzele fizice reprezinta 90% din cazurile de disfunctie erectila.

Printre cauzele psihologice ale disfunctiei erectile se numara:
- vinovatie;
- teama de intimitate;
- depresie;
- anxietate severa.

Uneori, disfunctie erectila este cauzata de o combinatie de probleme fizice si psihologice. De exemplu, o afectiune fizica minora care incetineste raspunsul sexual poate determina neliniste in ceea ce priveste mentinerea erectiei. Anxietatea rezultata poate duce sau poate agrava disfunctia erectila.

Varsta inaintata poate afecta obtinerea si mentinerea unei erectii.

Efectele disfunctiei erectile

- o viata sexuala nesatisfacatoare;
- stres sau anxietate;
- jena sau stima de sine scazuta;
- probleme de relationare;
- incapacitatea de a procrea.

Tratament

Medicamentele cel mai des utilizate sunt inhibitorii de PDE-5 (fosfodiesteraza de tip 5). Se administreaza, de regula, cu o ora inaintea contactului sexual.

In cazul in care comprimatele nu au efect, exista optiunea pentru injectarea medicamentului direct in penis. Aceasta se face doar sub supraveghere medicala de specialitate.

O alta metoda utilizata pentru obtinerea erectiei este pompa cu vacuum. Penisul este introdus intr-un tub din plastic, iar cu o pompa este eliminat aerul din tub, obtinandu-se vacuum. Vidul atrage sangele in penis, aparand astfel erectia.

Terapia de substitutie cu testosteron, in cazul barbatilor cu un nivel scazut de testosteron este o alta metoda de tratare a impotentei.

In cazul in care disfunctia erectila are o cauza psihologica, psihoterapia este cea care ajuta la depasirea acestei probleme.

Profilaxie

Cea mai buna modalitate de a preveni disfunctia erectila este alegerea unui stil de viata sanatos si tratarea bolilor deja existente:

- gestionati diabetul, bolile cardiace sau alte afectiuni cronice de sanatate;
- consultati medicul pentru verificari periodice si teste de screening;
- renuntati la fumat, limitati sau evitati consumul de alcool si nu folositi droguri;
- faceti sport regulat;
- reduceti stresul;
- tratati anxietatea, depresia sau alte probleme de sanatate mintala.


Citeste si despre:

Cauzele impotentei Intelegerea disfunctiei erectile: boala Peyronie 10 sfaturi pentru prevenirea disfunctiilor erectile Disfunctii sexuale feminine Interviu cu Prof. Asoc. Dr. Nicolae Calomfirescu, Presedintele Asociatiei pentru Medicina Sexualitatii din Romania Femeile si impotenta Tratamente pentru impotenta Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Manifestul emotiilor reale - 6 vedete din Romania provocate sa arate #EmotiiReale Remedii naturale pentru impotenta Exercitii pentru impotenta Reechilibrarea libidoului scazut Alimentatia sanatoasa, sportul si relaxarea imbunatatesc viata sexuala! Ce dezvaluie viata sexuala a unui barbat despre starea sa de sanatate Scleroza multipla Medicamentele pentru disfunctia erectila au efecte benefice si pe alte tesuturi si organe
Cere sfatul medicului ×