5 lucruri de stiut inainte sa urmezi dieta Dukan

Actualizat: 07 Aprilie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Dieta Dukan, creata de medicul francez Pierre Dukan, continua sa fie foarte populara in randul persoanelor care se lupta cu kilogramele in plus.

Desi eficienta, este cat se poate de dezechilibrata, motiv pentru care multi specialisti se intreaba – merita sa o incercam?

Daca te-ai decis sa testezi si acest regim, ai mai jos cateva lucruri pe care ar trebui sa le cunosti inca de la inceput.

1. Este un regim proteic; prima faza a dietei Dukan presupune sa elimini complet carbohidratii (dulciuri, zahar, paine, paste, legume, fructe etc.) si pe cat posibil grasimile. Practic, timp de aproape o saptamana vei consuma aproape exclusiv carne, oua si lactate slabe.

2. Nu trebuie sa numeri caloriile. Ei bine, da, iata punctul forte al dietei Dukan cu care isi atrage mereu adepti – „mananci cat vrei, fara sa numeri caloriile si slabesti”. Este mit, sau realitate? Da, este cat se poate de real; de pilda, cam cat de mult piept de pui fiert, oua fierte, sau branza de vaci degresata am putea manca intr-o zi?

Destul de putin, pentru cei mai multi dintre noi; nu doar ca „proteinele pure” cum le numeste dr. Pierre Dukan sunt fade, dar sunt si foarte satioase, iar efectul imediat va fi reducere naturala a cantitatii de alimente ingerate si respectiv a caloriilor pe care le introducem in corp.

3. Este un regim dezechilbrat. Asa cum reiese limpede din primele doua puncte, dieta Dukan presupune eliminarea completa unor categorii de alimente, cel putin in prima faza a regimului – faza de atac. Aici este principalul punct care i-a facut pe multi specialisti sa recomande evitarea regimului Dukan; o astfel de alimentatie nu este usor de suportat de anumite persoane, de aceea cel mai bine este sa te consulti cu un medic inainte sa urmezi acest regim.

4. Nu este noua. Dupa cum spuneam, dieta Dukan este un regim proteic; astfel de regimuri exista de cand lumea, unele populatii cum ar fi cele de eschimosi, care traiesc in zone unde practicarea agriculturii este problematica, daca nu chiar imposibila, consuma in mod traditional cantitati ridicate de proteine si lipide.

Exista unele teorii conform carora oamenii preistorici aveau o alimentatie preponderent proteica, cel putin pana la descoperirea si practicarea agriculturii.
De asemenea, in mediul clinic aceste regimuri au fost utilizate inca de la inceputul secolului trecut in tratamentul epilepsie.

Nici lumea sportului nu este straina de acest tip de regim; dieta proteica este un model clasic de alimentatie atunci cand atletii trebuie sa scape rapid de greutate, cum ar fi inaintea competitiilor de culturism sau de box.

5. Fiindca vei elimina complet glucidele este posibil sa incerci senzatii de ameteli, ori stari de lesin. Iata de ce este cel mai bine sa vezi acasa, in week-end, cum tolereaza corpul tau acest tip de dieta, cu atat mai mult daca nu ai mai incercat ceva similar pana in prezent.

Asadar, ofera aceasta dieta ceea ce promite? Raspunsul este da, se pot pierde multe kilograme intr-un interval de timp relativ scurt. Este singura varianta ca sa scapam de surplusul de greutate?

Nu, nici pe de parte, exista multe alte diete pentru slabire mai blande cu organismul, care nu presupun masuri atat de radicale.
Oricum, te felicit ca ai citit acest articol; inteleg ca esti o persoana hotarata, care a inteles ca trebuie sa ia atitudine, ca trebuie sa faca ceva.

Urmatorul pas ar trebui sa fie la medicul personal, la un specialist care sa te sfatuiasca ce sa faci, sa iti recomande cele mai bune variante de slabire, ajustate corpului tau.

Opiniile exprimate in acest material apartin partenerului nostru. Aceste opinii pot sa nu reprezinte pozitia SfatulMedicului.ro si nici sugestie de achizitie. Va sfatuim ca pentru orice problema medicala, sa consultati intotdeauna un medic, inainte de a incepe sau a schimba un plan de tratament.


Citeste si despre:

Dieta Dukan Dieta Dukan - principii si etape Cum sa va personalizati regimul alimentar zilnic Beneficiile dietoterapiei personalizate De ce nu dau rezultate curele de slabire? 10 Legi ale unei cure de slabire eficiente Cum ne afecteaza curele de slabire Slabit stiintific? Descopera Formula Succesului Alimentele care ajuta la detoxifiere.Beneficii si importanta detoxifierii pentru organism Fructele care contin mult zahar, nerecomandate in curele de slabire Dieta de slabire pentru barbati Ce este rezistenta la leptina si de ce ne impiedica sa slabim? Si tu vrei sa ajungi la greutatea ideala? Iata cum poti slabi sanatos si eficient! Cura cu cirese: efecte remarcabile! Fenmetrazina Muschi vs Grasime
Cere sfatul medicului ×