Extractul din boabe de cafea crude, o solutie posibila de reglare a glicemiei

Publicat: 02 Septembrie 2013 | Actualizat: 28 Ianuarie 2016
Autor: SfatulMedicului

Generalitati


Extractul din boabe de cafea crude ar putea fi un tratament natural de reglare a glicemiei in sange, potrivit mai multor studii de specialitate.

Hiperglicemia este un factor de risc major pentru dezvoltarea diabetului de tip II, de aceea masurile de prevenirea a acesteia sunt extrem de importante, mai ales in a doua parte a vietii.

Acidul clorogenic din boabele verzi de cafea poate incetini procesul de imbatranire al organismului si poate impiedica glucoza din sange sa se transforme in grasimi, cred cercetatorii. Substanta numita acid clorogenic are o actiune directa asupra glucozei-6-fosfataza din fluxul sanguin, reducand nivelul excesiv al zaharului cu pana la 32%, dupa consumul de alimente dulci.

Stai informat cu privire la evolutia epidemiei de Coronavirus in Romania! Protejeaza-te pe tine si protejeaza-i pe ceilalti respectand masurile de prevenire recomandate de autoritati.

Studii de specialitate despre extractul din boabe de cafea crude

In ultimii ani, oamenii de stiinta si-au indreptat atentia catre efectele benefice pe care extractul din boabele de cafea crude le-ar putea avea asupra sanatatii, mai precis asupra nivelul glicemiei din sange.

Miliarde de oameni din lumea intreaga sufera de diabet zaharat, afectiune asociata cu risc major de dezvoltare a bolilor cardiace, tulburarilor de vedere sau a insuficientei renale.

Cel mai recent studiu dedicat impactului boabelor crude de cafea asupra reglarii glicemiei a fost facut public la inceputul anului 2013 si a fost efectuat in India, asupra unor participanti normoponderali, cu un nivel normal al glicemiei.

Dupa administrarea unor suplimente alimentare cu extract natural din boabe verzi de cafea, nivelul glicemiei a cunoscut un regres evident. Mai mult decat atat, cu cat doza extractului a fost marita, cu atat au scazut mai mult valorile glicemiei. Surprinzator a fost si faptul ca suplimentele administrate si-au facut efectul dupa doar cateva minute de la furnizarea unei doze.

Subiectii studiului au fost atat barbati, cat si femei, 30 la numar, cu o stare buna de sanatate. Participantilor li s-au administrat suplimente care contineau intre 100 mg si 400 mg de extract din boabe crude de cafea, sub forma de capsule. Initiatorii cercetarii au supus apoi subiectii unor teste de toleranta la glucoza, pentru a observa efectele tratamentului.

Toate dozele extractului natural de boabe de cafea necoapte au scazut variabil nivelul glicemiei participantilor, insa concentratia de 400 mg a fost asociata cu o diminuare de 24% a valorilor glicemiei, dupa doar 30 de minute de la administrarea suplimentului. Dupa 120 de minute, reducerea valorii glicemiei in sange a ajuns pana la 31%.

Organizatorii studiului au concluzionat ca, daca substantele active din boabele verzi de cafea au functionat in cazul persoanelor sanatoase, ele vor avea efecte cu atat mai puternice asupra diabeticilor, care lupta zi de zi cu hiperglicemia.

Cercetatorii cred ca substanta responsabila cu reglarea glucozei din sange este acidul clorogenic, un antioxidant care se regaseste in doze mai mici si in mere, cirese, prune si alte fructe si legume. Doar boabele verzi de cafea furnizeaza aceasta substanta intr-o doza importanta, deoarece procesarea termica a lor conduce la descompunerea acidului clorogenic. Din acest motiv, bauturile calde din boabe de cafea nu sunt la fel de eficiente in raport cu reglarea indicelui glicemic din sange.

Extractul din boabe verzi de cafea si scaderea in greutate

In afara de efectele sale asupra nivelului de glicemie din sange, extractul din boabe verzi de cafea poate fi si un adjuvant in procesul scaderii in greutate, acesta fiind si motivul pentru care substanta naturala este inclusa in multe suplimente naturale pentru slabit.

Specialistii spun ca acest extract natural contribuie la optimizarea capacitatii organismului de a metaboliza zaharulglucoza si carbohidratii, intensificand totodata arderile, deci ajutand corpul sa arda mai repede grasimi.

Intr-un studiu dedicat randamentului boabelor crude de cafea in lupta cu excesul ponderal, participantii au primit, 22 de saptamani la rand, suplimente cu acest extract natural, fara sa isi schimbe dieta obisnuita sau obiceiurile de a face miscare. La final, s-a constatat ca subiectii au pierdut in medie 10% din greutatea corporala, doar cu ajutorul extractului din boabe crude de cafea.

Cercetatorii au mentionat ca acest ingredient natural ar putea fi un tratament naturist eficient in eliminarea kilogramelor suplimentare la adultii supraponderali, precum si o metoda accesibila si lipsita de riscuri de a preveni obezitatea in randul populatiei mature.

Specialistii mentioneaza ca este foarte important tipul boabelor de cafea crude din care se extrage substanta activa, intr-un tratament menit sa conduca la reglarea glicemiei si la atingerea greutatii ideale a corpului. Acestea trebuie sa fie boabe de cafea de cea mai buna calitate, crescute de cultivatori care respecta metodele ecologice necesare unor culturi sanatoase.

Apoi, daca extractul din boabele verzi de cafea nu este echilibrat sau ajunge sa fie diluat cu diverse substante de umplutura, acesta nu va avea aceeasi eficienta. Produsele fabricate cu extract volatil din boabe verzi de cafea din Hawaii au inregistrat o activitate antioxidanta puternica in cadrul a doua sisteme de testari, ceea ce a atras atentia cercetatorilor in directia cafelei crude importate din aceasta regiune a lumii.

Testele de laborator au relevat faptul ca eficienta sporita a extractului mentionat se datoreaza prezentei altor compusi antioxidanti importanti in boabele de cafea, precum 1-octen-3-ol, alcool benzilic, salicilat de metil si 4-hidroxi-3-methylacetophenone.

Suplimentele naturale cu extract din boabe de cafea crude cu adevarat eficiente, spun specialistii, apartin producatorilor care fie au participat la studiile care au masura efectele produsului, fie specifica in lista ingredientelor substantele prezente in compozitia capsulelor, din care rezulta ca nu au fost folositi compusi suplimentari care sa dilueze substanta activa principala - acidul clorogenic.

Cafeaua verde ajuta in reglarea metabolismului,contribuie la arderea grasimilor si pierderea in greutate. Pe langa beneficiile cafelei verzi, tineti cont si de efectele adverse ale acesteia. Persoanele cu probleme de sanatate trebuie sa fie atente la cantitatea consumata.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Centrul Medical Panduri
Tel: 0219901
Bucuresti, Clinica Panduri: Str. Ioan Athanasiu Nr.34 Clinica Arcul De Triumf:...
Centrul Medical Profilaxia
Tel: 0727165206
Timisoara, Str. Drubeta Nr.97
Email
Clinici
recomandate

Cum ne protejam de alergia la ambrozie?Cum ne protejam de alergia la ambrozie?

Citeste si despre:

Alimente care nu trebuie sa-ti lipseasca vara

Cum poate fi recunoscut controlul coercitiv intr-o relatie?

La fiecare 15 secunde o persoana isi pierde viata din cauza noului coronavirus

Ne putem infecta cu COVID-19 de la aerul conditionat? Ce spune OMS

Iulie – septembrie, sezonul alergiei la Ambrozie. Cum ne protejam?

Protectia cailor urinare prin gemoterapie

Persoanele care se vindeca de COVID-19 pot ramane cu probleme cardiovasculare

Tulburarea obsesiv-compulsiva si pandemia cu virusul SARS-CoV-2

Rolul lavandei asupra organismului

Persoanele care nu au avut COVID-19 ar putea avea deja imunitate impotriva acestui virus?