Durerea in tratamentul endodontic

Actualizat: 05 Aprilie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Dr. Anca Ilincescu
Medic specialist endodontie - microscop Zeiss

Velvet Dental

Foarte multi pacienti care au trecut prin experienta unui tratament de canal in trecut privesc aceasta manopera cu groaza, amintindu-si probabil cat de dureroasa a fost experienta precedenta.

In prezent putem sa ne asezam pe scaunul endodontului mai putin crispati si cu increderea ca medicul va gasi o cale sa ne asigure atat confortul operator printr-o anestezie eficienta, cat si postoperator, prin prescrierea unui tratament antiinflamator sau chiar antibiotic la nevoie.

Anestezia

Nici macar durerea anesteziei nu mai este ce a fost. Acum folosim un anestezic topic sub forma de gel aromat sau spray-ul usor amarui de Lidocaina pentru a anestezia mucoasa inaintea punctiei anestezice, iar aceasta din urma se realizeaza cu ace atraumatice care sunt tolerate chiar si de catre copii.

Datorita faptului ca acele sunt atat de subtiri si flexibile si traumatismul gingiei este minim, scad la minim riscul de hematom si durerea postanestezie, pentru ca toti cei carora li s-au facut anestezii cu seringi obisnuite isi amintesc ca dupa tratament, de cele mai multe ori nu exista durere dentara, dar durerea gingivala persista cateva zile.

Un alt factor care contribuie la linistea operatorie este calitatea anesteziei. Inainte, cel mai utilizat anestezic era Xilina simpla, fara vasoconstrictor.

In prezent, in cabinetele stomatologice moderne, preferam Articaina impreuna cu Epinefrina 1:100000 sau 1:200000 pentru un efect vasoconstrictor care sa ne prelungeasca, dar si sa ne potenteze efectul anesteziei.

Cu ajutorul epinefrinei si cantitatea de anestezic necesara este mult mai mica, prin urmare distensia tesuturilor si timpul de vindecare al gingiei scad.

Exista unele situatii: pacienti cu probleme cardiace, pacienti tarati, gravide sau copii cand preferam sa folosim mepivacaina fara epinefrina care ne ofera tot o anestezie eficienta, dar de mai scurta durata si mai usor eliminata renal si hepatic si evident, fara modificarea tensiunii arteriale.

Premedicarea

Multi pacienti se prezinta indurerati la stomatolog pentru ca de frica sa nu influenteze efectul anesteziei, in ziua respectiva nu au luat niciun antiinflamator sau antialgic.

Aceasta conceptie este gresita, ba chiar utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) ajuta la obtinerea unei anestezii mai bune prin scaderea anxietatii pacientului, care ar putea sa ne pericliteze confortul anestezic.

De asemenea, AINS scad inflamatia tesuturilor afectate in procesele acute, ajutand astfel instalarea anesteziei.

Durerea postoperatorie

De obicei, dupa efectuarea tratamentului de canal, dintele continua sa fie sensibil cateva zile, uneori chiar o saptamana si aceasta sensibilitate nu trebuie sa ne impacienteze pentru ca este fireasca.

Va intrebati probabil cum poate sa mai doara un dinte care nu mai are nerv? Ei bine, nu dintele doare ci tesuturile periodontale care inconjoara radacina. Cu cat inflamatia a fost mai mare la prezentarea pacientului in cabinet, mai ales daca a existat si o tumefactie importanta sau chiar un abces, cu atat va dura mai mult pana la vindecarea completa a zonei dureroase.

Deoarece inflamatia este un proces biologic si chiar daca medicul indeparteaza cauza prin efectuarea tratamentului de canal, odata instalata, ea trebuie sa isi urmeze cursul si necesita cateva zile pentru vindecare.

Alte cauze pentru durerea postoperatorie sunt intrumentarea dincolo de apex, impingerea detritusului din canal dincolo de apex, iritarea cu lichidul de irigare a tesuturior periapicale sau depasirea cu material de obturatie de canal a apexului radicular.

Pentru a minimiza incidenta acestor complicatii, este foarte important ca tratamentul de canal sa fie realizat de un medic specialist care are la indemana aparatura si materiale moderne.

Deoarece un apex locator ne masoara lungimea exacta a canalului radicular si astfel putem curata canalul pe toata lungimea sa, dar fara sa o depasim; putem sa ne calibram conurile de gutaperca, astfel incat extruzia dincolo de apex in timpul obturatiei de canal sa fie minima sau chiar inexistenta, iar materialul de obturatie de canal sa fie cat mai putin iritant pentru tesuturile periapicale.

Utilizarea microscopului operator ne ajuta in identificarea si accesarea tuturor canalelor radiculare, iar acele rotative ajuta la curatarea eficienta si in siguranta a canalelor radiculare, minimizand impingerea detritusului dincolo de apexul radicular si astfel ajutand vindecarea zonei inflamate.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

DentalQ
Tel: 40775505506
Bucuresti, Strada Cornescu 71, București, România
DENTAL CROWN HEALTH
Tel: 0764800048
Bucuresti, CAMIL RESSU 27B - Cladire Individuala

Citeste si despre:

Ce nu stiai despre tratamentul de canal Mituri comune despre tratamentul de canal Canalul Radicular - Intrebari frecvente referitoare la tratamentul canalului radicular Modificari dento-gingivale si tratamente stomatologice in sarcina Colaborarea interdisciplinara in realizarea planului de tratament ideal Ce inseamna, de fapt, un produs cosmetic NATURAL? Top 5 lucruri esentiale pe care sigur nu le stiai despre Omega-3 Specialistii ne sfatuiesc: cum sa facem fata dintilor sensibili! Controlul dentar de specialitate la 6 luni si igienizarea dentara profesionala periodica Obturatiile coronare din compozit vs inlayuri vs coroane Necroza dentara Sinuzita maxilara odontogena O privire mai atenta asupra chisturilor dentare
Cere sfatul medicului ×