Alimentatia corecta a adolescentului

Publicat: 17 Februarie 2010 | Actualizat: 17 Februarie 2010
Autor: SfatulMedicului

Generalitati


Alimentatia descrie procesul prin care o persoane consuma alimente din care organismul absoarbe nutrientii de care are nevoie pentru buna functionare. Alimentatia corecta in randul adolescentilor, si nu numai, contribuie la prevenirea anumitor afectiuni, imbunatateste starea generala de sanatate si ajuta la cresterea si dezvoltarea normala a organismului.

Asimilarea adecvata de vitamine si minerale este poate cel mai important segment al alimentatiei.
Vitaminele sunt substante organice prezente in organism. Organismul necesita cantitati mici de vitamine, deoarece rolul acestora este de a regla metabolismul si de a asigura dezvoltarea si functionarea normala a organismului. Mineralele sunt substante vitale pentru organism, acestea fiind considerate niste "caramizi" cu ajutorul carora se construiesc: sistemul muscular, articulatiile si oasele. De asemenea, aceastea sunt esentiale si pentru activitatea altor sisteme din organism, cum ar fi: hormonii, transportul de oxigen, sistemul enzimatic.

Lista nutrientilor absorbiti din alimente este lunga, de fapt, fiecare grupa de alimente consumate furnizeaza cel putin nu nutrient vital pentru buna functionara a organismului. De exemplu, cerealele integrale din ovaz furnizeaza organismului fibre si mineralul numit magneziu.

Un regim alimentar echilibrat presupune consumarea moderata a alimentelor din diferite categorii de produse, oferind astfel posibilitatea organismului de a asimila substantele nutritive necesare din fiecare grupa.

Beneficiile alimentatiei sanatoase

Alimentatia corecta asigura cresterea si dezvoltarea adecvata a adolescentilor si imbunatateste sanatatea si buna functionare a organismului. In mod special, alimentatia sanatoasa in cazul adolescentilor ii ajuta sa isi imbunatateasca performantele la invatatura dar si activitatile fizice.

Statutul nutritional si sanatatea copiilor si a adolescentilor a suferit un declin in ultimii ani. Potrivit anchetelor guvernamentale, cel putin 16% dintre copii si adolescentii cu varstele cuprine intre 6 si 19 ani sunt considerati supraponderali si cel putin 11% dintre adolescenti sunt clasificati ca suferind de primul grad de obezitate.

In anul 2000, peste 16% din populatia cu varsta sub 18 ani traia in saracie, ceea ce implicit presupune o alimentatie saraca in vitamine si minerale. Totusi, potrivit acelorasi studii majoritatea adolescentilor consuma o cantitate mai mare de calorii decat necesarul zilnic al organismului, si de regula, aceasta alimentatie nu le asigura necesarul zilnic de calciu, fier, potasiu sau vitamina E. Tulburarile alimentare apar regulat in cazul adolescentilor de ambele sexe.

Potrivit studiilor, alimentatia necorespunzatoare in timpul adolescentei afecteaza nu numai greutatea corporala ca si adult, dar mai tarziu acestia sunt predispusi mai multor boli cronice. De exemplu, consumul scazut al alimentelor care contin calciu in timpul adolescentei, conduce la cresterea riscului de osteoporoza ca si adult.

Nu in ultimul rand, alimentatia sanatoasa in timpul adolescentei este importanta deoarece ajuta la prevenirea mai multor afectiuni, care au ca si cauza tulburarile de alimentatie. Diabetul zaharat de tip 1, intitulat si diabetul juvenil, este diagnosticat la aproximativ 13.000 de tineri, in fiecare an. Aceasta afectiune presupune controlarea atat a regimului alimentar, cat si a stilului de viata, in general. In mod surprinzator, cresterea cazurilor de obezitate inseamna cresterea cazurilor de diabet tip 2 - afectiune diagnosticata numai in cazul adultilor, dar care tot mai frecvent este diagnosticata in randul adolescentilor.

Program alimentar

Oamenii de stiinta din domeniu au realizat in anul 2005 "Ghidul alimentatiei", util atat adultilor, dar si adolescentilor. Realizarea acestui ghid se bazeaza pe studii stiintifice si promoveaza alimentatia sanatoasa si echilibrata pentru mentinerea greutatii corporale in limite normale. De asemenea, acesta promoveaza beneficiile exercitiilor fizice si a alimentatiei sanatoase.

Alimentatia echilibrata
Cartile de specialitate recomanda adoptarea unui regim alimentar echilibrat pentru mentinerea sanatatii organismului. Utilizand noua piramida a alimentatiei, prezentata mai sus, regimul alimentar al tinerilor poate fi particularizat, astfel incat alimentatia sa le asigure substantele nutritive necesare pentru cresterea si dezvoltarea adecvata dar si energia necesara pentru desfasurarea tuturor activitatilor zilnice.

In prezent, alimentatia de baza a tinerilor contine produse de tip fast-food si bauturi carbogazoase, mai mult de jumatate dintre acestia nerespectand recomandarile nutritionale existente in cartile de specialitate. Astfel, in ceea ce priveste consumul de grasimi aproximativ 2/3 dintre adolescenti consuma mai mult decat doza recomandata de grasimi.

Cu toate ca au fost depuse eforturi considerabile pentru a promova alimentatia sanatoasa in scoli, dar si acasa, rezultatele pozitive inca se lasa asteptate.

Lichidele
Cei mai multi dintre adolescenti ignora rolul lichidelor in nutritie. Este foarte important sa se limiteze consumul bauturilor racoritoare cu un continut ridicat de zahar si a sucului de fructe mai ales intre mese. Cafeina din bauturile carbogazoase si cafeaua conduce la aparitia tulburarilor de somn, mai ales daca acestea sunt consumate seara, ceea ce conduce la aparitia diferitor probleme de sanatate si la scaderea performantelor la invatatura. Potrivit, ghidurilor alimentare adolescentii trebuie sa evite consumul bauturilor alcoolice, organismul acestora necesitand cantitati semnificative de apa, pentru a evita deshidratarea.


Alimentatia pentru un corp puternic

Adolescentii care zilnic sunt supusi unor activitati fizice intense sau care practica un sport de performanta au nevoie de o alimentatie diferita spre deosebire de ceilalti tineri de aceeasi varsta. De axemplu, sportivii au nevoie de o cantitate mai mare de lichide in timpul exercitiilor, dar si de o cantitate mai mare de carbohidrati, acestia fiind principala sursa de energie. Pentru ca sanatatea sa nu aiba de suferit carbohidratii trebuie asimilati din cereale integrale si din fructe, si nu din produse cu un continut ridicat de zahar rafinat.

Piramida alimentatiei

1. Legume - se recomanda consumul legumelor de culoare verde si portocaliu (fasolea, mazarea, morcovii etc).

2. Fructe - sunt indicate o gama larga de fructe proaspete sau conservate. Atentie: consumul sucului din fructe trebuie limitat, potrivit specialistilor, deoarece sunt fructe care contin o cantitate mare de zahar, ceea ce conduce la cresterea glicemiei.

3. Produsele lactate (lapte, iaurt si branza) - se recomanda consumul produselor lactate degresate, sau nu, deoarece contin o cantitate ridicata de calciu. Astfel, adolescentii trebuie sa consume 3 pahare de lapte degresat sau produse lactate echivalente, iar copii cu varsta mai mica de 14 ani trebuie sa consume produse cu o cantitate mica de lactoza, astfel se recomanda alte produse cu un continut ridicat de calciu - branza si iaurtul.

4. Carnea si fasolea - ideal ar fi ca proteinele sa fie asimilate din carne fara grasimi preparata la cuptor, fiarta sau pe grill. Deoarece alimentatia sanatoasa se caracterizeaza prin diversitate, este indicat ca proteinele sa fie asimilate si din peste, fasole, mazare, nuci sau seminte.

5. Uleiul si grasimile - grasimile trebuie sa provina de la peste, alune sau uleiuri vegetale (in cazul adolescentilor 25-30% din calorii trebuie sa provina din aceste grasimi). Trebuie limitat consumul grasimilor solide care provin din: unt, margarina sau untura.

Dieta vegetariana

Cu toate ca, in ultimii ani, popularitatea dietelor vegetariene a crescut in randul adolescentilor, numai un numar foarte mic dintre tineri devin vegetarieni. De regula, prin adoptarea unei diete vegetariene echilibrate, urmata la indicatia medicului, orice adolescent isi poate controla cu succes greutatea, ajungand, daca este cazul, la masa corporala ideala.

Dar in realitate efectele acestei diete sunt negative, mai exact dieta vegetariana a contribuit la aparitia deficitelor nutritionale in randul adolescentilor, din cauza restrictiilor alimentare severe. Astfel, potrivit studiilor, adolescentii incep sa prezinte simptome precum: fragilitate osoasa, stres din cauza deficitului de vitamine si minerale, dezvoltarea nearmonioasa a trupului etc.

Caloriile si greutatea corporala

Noile ghiduri si piramide alimentare au la baza conceptul de calculare al caloriilor. Prin calcularea corecta a numarului de calorii asimilate in urma servirii unei mese dar si prin evitarea consumarii alimentelor cu un continut exagerat de mare in zahar si grasimi, adolescentii isi pot mentine greutatea corporala. De asemenea, prin practicarea regulata a exercitiilor fizice este echilibrata cantitatea de energie din organism, dar acestea ajuta si la mentinerea greutatii corporale si la imbunatatirea starii generale de sanatate. Astfel, adolescentul trebuie incurajat sa practice un sport sau pur si simplu sa petreaca mai mult timp in aer liber si mai putin in fata calculatorului, televizorului si a jocurilor video.

Potrivit cercetatorilor, greutatea corporala ideala poate fi obtinuta doar prin reducerea a 100 calorii din numarul total de calorii asimilate zilnic.

Datoria adultilor este sa ii faca pe adolescenti sa inteleaga ca, consumul echilibrat de alimente ajuta consumarea unui numar mai mic de calorii, ceea ce conduce la scaderea sau la mentinerea greutatii corporale.

Dieta este principalul factor care conduce la aparitia tulburarilor de alimentatie. Potrivit studiilor de specialitate, fetele care au urmat o dieta exigenta si restrictiva sunt de 18 ori mai predispuse riscului de a suferi de anumite tulburari alimentare, precum: anorexia sau bulimia. In cazul adolescentelor care au urmat o dieta moderata sunt de 5 ori mai predispunse aparitiei tulburarilor de alimentatie. Dupa diagnosticarea unei tulburari de alimentatie, tratamentul consta in sedinte de terapie comportamentala si nutritionala.

Terapiile nutritionale presupun, in primul rand, ameliorarea malnutritiei, in cazul in care aceasta s-a instalat. Astfel, alimentatia trebuie gandita cu mare atentie pentru a se evita complicatiile produse de cresterea brusca a caloriilor, conducand la cresterea exagerata in greutate. De asemenea, programul alimentar va fi realizat si in functie de etapa de dezvoltare si crestere in care se afla organismul tanarului.

In cazul adolescentilor care sufera de diabet, medicul curant le poate recomanda doze mici de insulina pentru a intensifica scaderea in greutate. Tinerii care sufera de diabet de tip 1 vor avea nevoie de consiliere nutritonala din partea unui nutritionist calificat imediat ce diagnosticul a fost stabilit. Acesti pacienti vor trebui sa calculeze cantitatea de carbohidrati consumata si trebuie sa urmeze regulat un program de exercitii fizice pentru a evita cresterea in greutate. Adolescentii care sufera de diabet de tip 2 trebuie sa invete cum sa isi echilibreze nivelul de glucoza din sange.

Concluzii

Ca si in cazul adultilor, adolescentii trebuie sa inteleaga ca alimentatia sanatoasa este vitala deoarece asigura necesarul de substante nutritive si, astfel, nu trebuie sa urmeze tratamente cu vitamine si suplimente nutritive, care de altfel nu sunt recomandate. Administrarea suplimentelor nutritive ar trebui realizata numai sub supravegherea personalului medical. De asemenea, adolescentii ar trebui sa inteleaga ca cea mai buna metoda pentru mentinerea greutatii corporale este adoptarea unui stil de viata sanatos, care presupune o alimentatie diversificata si echilibrata, la care se adauga un program regulat de exercitii fizice.

Factorii care conduc la cresterea in greutate sunt: alimentatia tip fast-food, administrarea drogurilor si a suplimentelor sau adoptarea unor diete neadecvate.

In cazul adolescentilor, un program alimentar deficitar conduce la aparitia problemelor de crestere si dezvoltare, iar pe termen lung pot aparea complicatii precum obezitatea sau osteoporoza. Totodata, tulburarile de alimentatie pot conduce la aparitia unor complicatii grave in randul tinerilor, cum ar fi: malnutritia, boli cardiovasculare, diabet, hemoragie gastro-intestinala, depresie si chiar suicid.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

PERFECT DETOX EFECT
Tel: 0770272030
Voluntari, Str.Pipera-Tunari Nr.2 A(rondul De La Pipera)

Servicii si oferte medicale

Email
Clinici
recomandate
Servicii
specializate

Vitoral D spray oral - Puful tau de soare! Nanotehnologie inovativa in absorbtia vitaminei D!Vitoral D spray oral - Puful tau de soare! Nanotehnologie inovativa in absorbtia vitaminei D!

Candidoza vaginala nu ar trebui sa iti stea in cale. Ce trebuie sa stii despre afectiune.Candidoza vaginala nu ar trebui sa iti stea in cale. Ce trebuie sa stii despre afectiune.

Citeste si despre:

Cancerul osos

Sfaturi utile pentru a scapa de vergeturi

O imunitate puternica din timp se construieste

Papiloamele si negii - cat de periculosi sunt pentru organism

Migrena juvenila

Fiziokinetoterapia - domenii de aplicare si beneficii