Mituri despre alergii si informatiile stiintifice din spatele acestora

Publicat: 12 Septembrie 2018 | Actualizat: 12 Septembrie 2018
Autor: SfatulMedicului

Generalitati


Foarte multe persoane sufera anual din cauza alergiilor si, desi este o afectiune foarte frecventa, exista inca numeroase mituri despre alergie.

Iata mai jos cateva mituri frecvent intalnite in identificarea si tratarea alergiilor, impreuna cu informatiile stiintifice reale care le sustin sau le combat.

Mitul 1: Alergiile sunt doar pentru copii

De fapt, alergiile pot fi dezvoltate si de catre adulti. De exemplu, conform unui studiu, jumatate dintre adultii participanti la studiu si alergici la diferite substante din alimentatie au fost diagnosticati cu alergie in perioada adulta, neexistand un istoric din copilarie referitor la alergenul respectiv (substanta care declanseaza alergia).

Cei mai multi dintre oamenii care dezvolta alergii noi in perioada adulta devin sensibili la varsta de 20-40 de ani, dar aceasta se poate intampla oricand.

Mitul 2: Nu poti invinge o alergie

Exista numeroase exemple de situatii in care persoanele afectate au incetat sa aiba simptomele specifice unei alergii, in timp. Conform unui studiu, 60-80% dintre copii trec peste alergia la lapte sau oua pana la varsta de 16 ani.

Cercetatorii au aratat ca reactia corpului la alergeni este mai frecventa in cazul persoanelor tinere. Mai ales cand este vorba de alergia la praf sau la pisici, intensitatea reactiilor si incidenta aparitiei episoadelor alergice tinde sa scada odata cu varsta.

Mitul 3: Alergia la polen si alergiile alimentare nu se suprapun

Persoanele care sufera de febra fanului (raspunsul organismului la anumiti alergeni cum sunt praful, mucegaiul, polenul) pot suferi si de sindromul alergiilor orale.

Acesta apare cand sistemul imunitar al corpului reactioneaza la alergenii gasiti in polen si in alte fructe, nuci sau legume crude.

Iata mai jos cateva exemple:
- Anin: mere, cirese, piersici, pere, telina, migdale, arahide;
- Mesteacan: caise, nectarine, rosii, morcovi, arahide;
- Iarba: pepene galben, portocale, pepene rosu, cartofi si alune;
- Ambrozie: banana, miere si zucchini.

Aceste fructe si legume pot sa nu produca reactii alergice cand sunt gatite, dar cel mai bun mod de a gestiona posibile episoade alergice cand exista un istoric, este evitarea consumului.

Mitul 4: Nu poti deosebi alergiile de raceli

Racelile si alergiile sunt doua afectiuni complet diferite. In timp ce racelile comune sunt cauzate de virusuri, alergiile de sezon apar cand sistemul imunitar exagereaza reactia la un alergen. Totusi, racelile si alergiile pot avea cateva simptome comune: scurgerile nazale, stranutul si congestia nazala (nas infundat).

Alte simptome ale racelilor, cum ar fi slabiciunea sau febra, nu sunt asociate cu alergiile, iar mancarimile ochilor, specifice alergiilor, apar foarte rar in cazul racelilor.
De asemenea, difera si durata. Racelile dureaza 7 pana la 10 zile, insa alergiile pot dura mai mult.

Mitul 5: Singurul tratament pentru alergii este sa eviti factorul declansator

Preventia este foarte importanta cand stii ca suferi frecvent de alergii. Fie ca este vorba de alergii de sezon sau de unele persistente, ar trebui permanent evitata expunerea la orice factor care poate fi declasator.

Remediile cele mai frecvente includ medicamente decongestionante, antihistaminice sau spray-uri nazale. Injectiile impotriva alergiilor, cunoscute ca imunoterapie, pot reduce sensibilitatea cuiva la anumiti alergeni prin expunerea corpului treptat, la mici doze din factorii cunoscuti.

Daca stii ca suferi de reactii alergice severe si prezinti si riscul de a face un soc anafilactic, atunci medicul ti-ar putea recomanda sa porti mereu cu tine o doza de epinefrina, o substanta care imbunatateste rapid ritmul respirator in cazul unei urgente.

Mitul 6: Medicamentele ar trebui administrate dupa aparitia simptomelor

Adevarul este ca reactiile alergice pot fi prevenite daca medicatia este administrata inainte de aparitia si dezvoltarea simptomelor.

Medicamentele cunoscute ca stabilizatori ai mastocitelor (celule implicate in functionarea sistemului imunitar) blocheaza eliberarea de substante chimice care provoaca reactii alergice ale ochilor sau nasului.

Aceste medicamente se recomanda a fi administrate persoanelor diagnosticate cu alergii de sezon cu doua saptamani inainte de inceperea anotimpului.

Mitul 7: Animalele cu par scurt nu ii afecteaza pe cei cu alergii

Parul de animale sau blana nu sunt alergeni, dar pot contine alti alergeni, cum ar fi praful sau polenul. Daca esti alergic la animale, adevaratii vinovati sunt saliva, urina si celulele de piele moarta.

O persoana ar putea fi mai putin alergica la anumite rase, dar nu exista un animal de companie “hipoalergenic”. Alergiile la pisici sunt de doua ori mai intalnite decat alergiile la caini, iar expunerea unei persoane alergice la pisici poate provoca un atac de astm extrem.

Daca alergiile tale sunt severe si nu poti renunta la animalul tau de companie, iata cateva solutii:

- Limiteaza contactul cu animalul (de exemplu, nu-i permite accesul in dormitor);
- Spala-te pe maini de fiecare data dupa ce l-ai mangaiat;
- Foloseste un purificator de aer eficient;
- Aspira si sterge praful in mod frecvent;
- Imbaiaza animalul de companie dupa ce a fost pe afara.

Mitul 8: Relocarea te scapa de alergii

Alergenii exista peste tot, asa ca relocarea nu va ajuta probabil cu nimic.

Majoritatea plantelor polenizeaza tot timpul anului in toata tara, iar alergenii transportabili pe calea aerului, cum este polenul, pot traversa distante foarte mari, iar alergenii specifici de interior, cum ar fi gandacii sau celulele de piele moarta desprinse din blana animalelor de companie pot exista peste tot.

O schimbare a climatului insa poate reduce expunerea la unii factori declansatori. Particulele de praf, de exemplu, care se inmultesc mai ales la umiditate si caldura, sunt mai rare in zonele mai uscate. Cu toate acestea, daca suferi de alergii, risti sa dezvolti noi alergii la fiecare nou mediu intalnit.

Mitul 9: Alergiile nu apar iarna

Iarna, alergiile legate de factori externi nu mai reprezinta neaparat un pericol, datorita vegetatiei mai reduse si, implicit, a expunerii reduse la polen, dar exista in continuare expunerea la factori de interior, cum ar fi mucegaiul sau praful.

Urticaria la frig, o afectiune rara, intalnita mai ales la adultii tineri, este o alergie la frig. Cand pielea este expusa un timp indelungat la frig, apar roseata si mancarimile. In cazuri rare, poate aparea socul anafilactic.

Mitul 10: Rinita alergica este doar enervanta

Febra fanului (rinita alergica) poate fi specifica unui sezon, provocata de alergeni precum polen sau mucegai, sau poate aparea tot timpul anului, ca raspuns la praf, animale de companie sau gandaci.

Exista, de asemenea, si rinite non-alergice, care nu implica sistemul imunitar si care pot fi provocate de factori iritanti din aer, cum ar fi fumul, parfumul, anumite medicamente sau alimente.

Aceasta poate duce la complicatii serioase. Simptomele sale pot impiedica un somn linistit, pot chiar sa creasca riscul de a dezvolta sinuzita sau pot sa inrautateasca simptomele astmului.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Centrul Medical Panduri
Tel: 0219901
Bucuresti, Clinica Panduri: Str. Ioan Athanasiu Nr.34 Clinica Arcul De Triumf:...
CENTRU MEDICAL DE ALERGOLOGIE SI STOMATOLOGIE
Tel: 0756788218
Craiova, Str.Batranilor Nr.4, Bl.21-25,in Apropiere De Gara Craiova, Langa...

Medici

dr AURA FLORINCESCU-GHEORGHE
Alergologie si imunologie clinica - CENTRU MEDICAL DE ALERGOLOGIE SI STOMATOLOGIE
Craiova, 0756788218

Servicii si oferte medicale

Email
Clinici
recomandate
Medici
recomandati
Servicii
specializate

Alternativa naturala de detoxifiere a ficatuluiAlternativa naturala de detoxifiere a ficatului