Medicina Integrata Sciencemed trateaza alergiile

Actualizat: 22 Noiembrie 2011
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Stranutul, tusea, nasul infundat, inrosirea ochilor, lacrimarea, pruritul (mancarimea) nazal, ocular si cutanat, numeroasele eruptii pe piele ce apar atunci cand folosim anumite creme sau cand imbracam unele haine, crampele abdominale si tulburarile de tranzit intestinal care apar atunci cand consumam diverse alimente, angioedemul sau umflaturile din jurul buzelor si ochilor reprezinta numai o mica parte din simptomele pe care le avem daca suntem alergici.

Ce e de facut in acest caz? O parte dintre noi apelam la antihistaminice si antiinflamatorii pe baza de cortizon, altii primim recomandare sa ne vaccinam antialergic si cei mai multi dintre noi observam ca anii trec, fara sa obtinem vindecarea mult dorita.

De ce se intampla acest lucru?

Specialistii Clinicii de Medicina integrata Sciencemed au constatat prin numeroase studii efectuate atat in tara cat si in strainatate ca vindecarea nu se poate obtine fara un tratament personalizat.

De asemenea s-a demonstrat ca boala incepe printr-un dezechilibru energetic ce trebuie obligatoriu corectat pentru a obtine vindecarea, acest dezechilibru energetic este urmat de o modificare a functiei celulare si de modificari homeostatice la nivelul spatiului intercelular, in cele din urma aparand boala organica, fie ca este vorba de alergie sau de alte boli.

Testarea si desensibilizarea alergenilor

In Clinica de medicina Integrata Sciencemed exista posibilitatea de a fi testate si desensibilizate 70 grupe de alergeni. Testarea si desensibilizarea se fac prin metode blande, noninvazive si fara efecte secundare pe temen scurt, mediu si lung.

Pacientul nu intra in contact direct cu alergenul testat ci prin intermediul unui electrod tip creion care este conectat la aparatul de biorezonanta Rayocomp. Cu acest electrod pacientul atinge pe rand cele 70 de grupe de alergeni si se poate observa pe loc sensibilitatea energetica la anumite grupe. Acest lucru ne ofera posibilitatea de a stabili o schema de tratament ce consta in sedinte de desensibilizare energetica pe grupele de alergeni la care pacientul a fost gasit sensibil.

In cazul pacientilor care au si alte afectiuni asociate se recomanda si remedii homeopate, gemoterapice, fitoterapice in urma unei consultatii complete ce include atat testul de alergeni cat si consultatia de homeopatie, biorezonanta si electrosomatografie interstitiala.

Rezultatele obtinute

Rezultatele au fost spectaculoase, obtinandu-se vindecarea in aproximativ 90% din cazuri. Durata tratamentului este variabila in functie de numarul grupelor de alergeni la care organismul a fost gasit sensibil. Se fac 2 sedinte de desensibilizare energetica pe saptamana timp de 3 pana la 6 luni la acestea adaugandu-se tratamentul personalizat homeopat,gemoterapic si fitoterapic pentru pacientii care au necesitat consultatia completa.

Tratamentul diverselor alergii

Aergiile alimentare sunt foarte greu de tratat numai cu medicatie alopata, de asemenea alergiile respiratorii si cutanate cunosc doar o ameliorare a simptomelor daca ne bazam numai pe tratamentul alopat. Acest lucru se datoreaza faptului ca nu se actioneaza asupra cauzei bolii, ci asupra efectului pe care aceasta il produce asupra organismului.

Se obtine doar o supresie a simptomelor, dar boala trece pe straturi mult mai profunde. Tratate incorect sau insuficient alergiile de cai respiratorii superioare evolueaza in timp catre astm bronsic, alergiile alimentare catre colite si enterocolite iar alergiile cutanate se manifesta pe arii tot mai extinse. Medicina integrata Sciencemed poate preveni aceste complicatii printr-un tratament corect si eficient.

Opiniile exprimate in acest material apartin partenerului nostru. Aceste opinii pot sa nu reprezinte pozitia SfatulMedicului.ro si nici sugestie de achizitie. Va sfatuim ca pentru orice problema medicala, sa consultati intotdeauna un medic, inainte de a incepe sau a schimba un plan de tratament.


Citeste si despre:

Anafilaxia: alergia amenintatoare de viata Alergia la antiperspirant si deodorant Alergia este o afectiune fara anotimp Reactiile alergice la iedera salbatica, stejarul salbatic si otetarul salbatic Alergiile la peste Cum sa ne protejam de alergiile toamnei? Sunteti pregatiti pentru sezonul alergiilor? Cum sa-ti intaresti sistemul imunitar in primavara cu produse bio Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor Alergia, mai agresiva ca niciodata Alergia la frig Alergii care umbresc frumusetea Cele mai ciudate alergii Ghid rapid pentru ameliorarea alergiilor Tratamentul alergiilor oculare Intoleranta si alergiile la alcool
Cere sfatul medicului ×