Alergia la medicamente - simptome si prim ajutor

Actualizat: 21 Decembrie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Consultant medical:

Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna

Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timisoara

Generalitati


Alergia la un medicament reprezinta o reactie anormala a organismului. Sistemul imunitar, care lupta impotriva infectiilor si a bolilor, reactioneaza la medicament, pe care il percepe in mod gresit ca fiind invaziv si incearca sa il elimine.

Alergia la medicamente se manifesta prin eruptii cutanate, febra si dificultati de respiratie, simptome care pot fi adesea confundate cu efectele secundare ale medicamentelor.

Sistemul imunitar ajuta organismul sa se protejeze de boli. Este conceput pentru a lupta impotriva virusurilor, bacteriilor, parazitilor si altor substante periculoase. Atunci cand apare o alergie la medicamente, sistemul imunitar va confunda medicamentul cu unul dintre aceste pericole pentru organism.

Ca raspuns la ceea ce considera ca fiind o amenintare, sistemul imunitar va incepe sa produca anticorpi, care stimuleaza eliberarea de mediatori precum histamina, responsabila de manifestarile clinice ale alergiei.

Simptome

- reactii cutanate (urticarie, rash);
- iritatii oculare;
- varsaturi, crampe abdominale;
- tuse, congestie nazala, stranut;
- probleme de respiratie;
- batai neregulate ale inimii;
- inconstienta;
- soc anafilactic.

Complicatii

Edemul Quincke. Este o forma severa de urticarie, manifestata prin umflarea anumitelor zone ale corpului, inclusiv fata. In cazuri rare, edemul Quincke poate suprima respiratia, fiind necesara interventia medicala de urgenta.

Anafilaxia. Se manifesta prin scaderea brusca si persistenta a tensiunii arteriale. Apare dificultatea de a respira, determinata de tumefactia unor tesuturi de la nivelul gatului – edem faringian.

Medicamentele care provoaca cele mai multe alergii:

- antibiotice,
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene;
- anticonvulsivante;
- medicamentele utilizate in terapia cu anticorpi monoclonali;
- medicamente pentru chimioterapie.

Tratament

Felul in care se intervine in cazul unei alergii la medicamente depinde de cat de grava este aceasta. In primul rand, ar trebui evitat medicamentul si inlocuit cu un altul la care pacientul nu este alergic.

Daca alergia este usoara, medicul poate prescrie si alte medicamente care sa controleze reactia alergica. Printre medicamentele care pot ajuta la blocarea raspunsului imun si la reducerea simptomelor se numara:

Antihistaminicele. Corpul produce histamina atunci cand crede ca o substanta, cum ar fi un alergen, este invaziva. Eliberarea histaminei poate declansa simptome alergice cum ar fi umflarea fetei si a membrelor, mancarime sau iritatii.

Corticosteroizii. O alergie la medicamente poate determina umflarea cailor respiratorii. Corticosteroizii pot ajuta la reducerea inflamatiei care determina aceste probleme. De obicei, acestia sunt folositi fie sub forma de spray, fie in forma lichida pentru injectare sau utilizare intr-un nebulizator.

Bronhodilatatoarele. Daca alergia la medicamente cauzeaza suieraturi sau tuse, poate fi recomandat un bronhodilatator. Acest medicament ajuta la deschiderea cailor respiratorii si la usurarea respiratiei.

Pacientii care au o alergie cunoscuta la un medicament trebuie sa informeze medicul atunci cand li se prescrie un medicament.


Citeste si despre:

Primul ajutor in situatii de urgenta Primul ajutor in caz de atac de cord sau infarct miocardic Primul ajutor in cazul reactiilor alergice Prim ajutor in intepaturi de insecte Primul ajutor in cazul alergiilor alimentare Primul ajutor in cazul epistaxisului (sangerarea nazala) Reactie alergica la muscatura de insecte – cum acordam primul ajutor? Cum sa-ti intaresti sistemul imunitar in primavara cu produse bio Descopera puterea plantelor pentru o minte agila si un somn odihnitor 5 Sfaturi de prim ajutor pentru urgentele copiilor Primul ajutor in caz de astm indus de efortul fizic Primul ajutor in durerea precordiala (angina pectorala) Medicamente care nu trebuie sa-ti lipseasca din casa Socul anafilactic - cauze, simptome, tratament Alergia, mai agresiva ca niciodata Anafilaxia: alergia amenintatoare de viata
Cere sfatul medicului ×