Parodontita sau boala parodontala

Actualizat: 28 Februarie 2012
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Reprezinta inflamatia tesuturilor de sustinere a dintilor si este o leziune ireversibila, care in timp duce la pierderea dintilor de pe arcadele dentare. Inaintea termenului de parodontita se folosea termenul "parodontoza", termen care nu mai este acceptat in literatura de specialitate.

Stiinta care se ocupa cu diagnosticarea si tratamentul parodontitei se numeste Parodontologie. Diagnosticul se pune de catre medicul stomatolog in urma examenului clinic al parodontiului, a examenului subiectiv si radiografiile prezentate de pacient.

Semne si simptome

Semnele clinice subiective (cele descrise de pacient) si obiective ale parodontitei sunt:
- depuneri de tartru, placa bacteriana si resturi alimentare;
- mirosul neplacut (halena) in special dimineata, dar si in timpul zilei;
- sangerare la periajul dintilor (poate lipsi, mai ales la pacientii fumatori);
- pacientul observa radacinile dintilor "dezvelite" de gingie;
- unii dinti din "fata" par mai alungiti decat ceilalti;
- gingia din jurul dinilor poate deveni congestionata , de culoare rosu aprins spre violet, lucru care se asociaza cu aparitia durerii.

Deoarece gingivita nu cauzeaza de obicei durere, majoritatea oamenilor nu urmeaza tratamentul necesar. Parodontopatia apare cand bolile gingiilor progreseaza. Gingia se desprinde de pe dinti, lasand spatii adanci, unde bacteriile se pot dezvolta si distruge osul in care dintii sunt fixati.

Prognostic

Prognosticul parodontitei depinde de o serie de factori: tipul de boala, igiena pacientului, motivatia pacientului, nivelul social al pacientului si profesonalismul medicului dentist.

Tratamentul din zilele noastre nu poate vindeca parodontita, insa poate stopa evolutia bolii, care poate duce la un stadiu foarte avansat, cand sunt cazuri in care dintii nu se mai pot salva, afectarea tesutului de sustinere (osul si parodontiul) fiind foarte mare.

Tratamentele sunt de lunga durata iar efectele sale sunt vizibile: oprirea mobilitatii dentare, tratarea inflamatiei gingivale si parodontale, realipirea gingiei pe dinti. Chiar daca boala este stopata, gingia nu va creste si nu va mai ajunge la un stadiu care a fost, retractia va ramane.

Factorul genetic

Factorul genetic, mostenit are o anumita influenta asupra modului de reactionare a tesuturilor, insa daca igiena orala este buna, nu se va ajunge la grade alarmante de parodontite. Tratamentul are ca obiectiv incetinirea evolutiei bolii si controlul factorilor etiologici printr-o monitorizare de catre medicul dentist si printr-un efort sustinut de catre pacient asupra igienei orale.

Lipsa tratamentului va accentua evolutia bolii si a pierderii dintilor in scurt timp cu complicatii ulterioare asupra procesului alveolar prin imposiblitatea protezarii fixe, mobilizabile pe implante, sau mobile. Prin tratament se urmareste sustinerea cat mai mult timp a dintilor pe arcada.

Tratament

Tratamentul se efectueaza intodeauna si de pacient prin igiena orala. Lipsa de motivatie de igiena orala a pacientului implica decizia medicului spre anularea tratamentului.

Exista doua tipuri de tratament in functie de afectiunea parodontala:

1. Detartrajul subgingival in camp inchis (se foloseste aparatul cu ultrasunete combinat cu instrumentarul manual – chiurete Gracey, interventia se face fara a da gingia la o parte);

2. Detratrajul subgingival in camp deschis/cu sau fara material de regenerare (se foloseste acelasi aparat cu ultrasunete, instrumentarul manual-chiurete Gracey, material de aditie daca este cazul, interventia se face prin indepartarea gingiei printr-un lambou, pentru a vedea defectul osos).

Cheia succesului pe termen lung este igiena corecta de acasa si controalele regulate la stomatolog o data la 6 luni. Medicul stomatolog va va ajuta sa va insusiti tehnicile corecte de periaj si alte metode de igienizare (ata dentara, floss, apa gura).

Va trebui sa tineti cont si de contraindicatia de a fuma, lucru foarte important. Detartrajele periodice se efectueaza diferit la fiecare pacient, in functie de depunerea de placa bacteriana, se efectueaza incepand de la 1 luna la 12 luni, aceste igienizari fiind extrem de importante pentru a nu risca iarasi aparitia bolii parodontale.

Dr Mihai GHENADI
Medic stomatolog, practica limitata parodontologie
Clinica stomatologica Trident
www.clinicatrident.ro


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

DENTAL CROWN HEALTH
Tel: 0764800048
Bucuresti, CAMIL RESSU 27B - Cladire Individuala
DentalQ
Tel: 40775505506
Bucuresti, Strada Cornescu 71, București, România

Citeste si despre:

Boala parodontala - metode profilactice si de tratament Semnele care ne arata o afectiune parodontala Boli parodontale: parodontoza - cauze, 
simptome, prevenire si tratament Va confruntati cu parodontita? Iata cum va afecteaza viata si cum ii puteti preveni aparitia Parodontoza - boala care macina dintii Gingivita - afectiunea gingiilor care poate duce la pierderea dintilor STOP parodontozei Sanatatea orala – secretul care iti poate spune multe despre sanatatea generala Ce inseamna, de fapt, un produs cosmetic NATURAL? Controlul dentar de specialitate la 6 luni si igienizarea dentara profesionala periodica Cauzele sangerarilor gingivale Implantele, prezent si viitor Metode de oprire a sangerarilor gingivale Importanta controalelor periodice la stomatolog Cum influenteaza sanatatea orala imunitatea organismului Trateaza parodontopatia (parodontoza) acasa in timpul liber
Cere sfatul medicului ×