Afectiuni ale glandelor salivare
Generalitati
La nivelul cavitatii bucale se descriu trei glande salivare principale
– glandele parotide, glandele submandibulare, si glandele sublinguale
– pe langa acestea, mai sunt descrise alte glande salivare de dimensiuni mai mici, distribuite in intreaga mucoasa orala.
Patologia inflamatorie si cea tumorala se poate dezvolta la nivelul tuturor acestor glande.
Cuprins articol
Xerostomia
In termeni mai putin medicali, xerostomia reprezinta uscarea cavitatii bucale in urma productiei scazute de saliva. Incidenta acestei patologii variaza in randul populatiei globale, dar in urma unor studii, acestea au aratat o incidenta de 20% in cazul persoanelor cu varsta de peste 70 de ani.
Xerostomia reprezinta o componenta majora in cadrul sindromului Sjogren, boala autoimuna, care pe langa xerostomie se mai insoteste si de uscarea globilor oculari.
O uscare a cavitatii bucale poate sa apara si in urma sedintelor de radioterapie care se efectueaza pacientilor neoplazici.
Cu toate acestea, xerostomia reprezinta cea mai frecventa reactie adversa observata in cazul utilizari diferitelor clase de medicamente cum ar fi: anticolinergicele, antidepresivele, antipsihoticele, diureticele, antihipertensivele, sedativele, relaxantele musculare, analgezicele si agentii antihistaminici.
Cavitatea bucala poate sa prezinte uscarea mucoasei si/sau atrofia papilelor gustative de la nivelul limbii insotite de mici fisuri sau ulceratii la acest nivel; in cazul sindromului Sjogren poate fi prezent un status inflamator al glandelor salivare insotit de cresterea acestora in dimensiune.
Complicatiile xerostomiei sunt: cresterea frecventei de aparitie a cariilor, candidoza orala, aceasta patologie fiind insotita si de dificultati la inghitire si vorbire.
Sialadenita
Sialadenita, sau inflamatia glandelor salivare poate sa apara in urma unor traume la nivelul fetei care implica si glandele salivare, infectiilor virale sau bacteriene precum pot fi incadrata si in marea familie a bolilor autoimune.
Cea mai frecventa forma de sialadenita virala, este reprezentata de inflamatia glandei parotide in boala cunoscuta sub numele de oreion. Oreionul poate sa produca o crestere in dimensiuni a tuturor glandelor salivare de la nivelul cavitatii orale, dar este interesanta in special glanda parotida.
Virusul incriminat in aparitia oreionului este un paramixovirus asemanator virusului gripal care produce la nivelul glandei parotide o inflamatie caracterizata printr-un infliltrat inflamator compus din celule mononucleare (limfocite, monocite).
Prezenta celulelor mononucleare sugereaza clinicianului faptul ca inflamatia este, de obicei, de origine virala; pe cand cresterea celulelor polimorfonucleare (neutrofile, bazofile, eozinofile) ghideaza diagnosticul mai degraba catre o infectie de origine bacteriana.
In cazul copiilor, oreionul este o boala auto-limitanta (se vindeca de la sine), dar in cazul adultilor poate sa produca pancreatita (inflamatia pancreasului) sau orchita (inflamatia testiculelor) cea din urma putand sa duca la sterilitate.
Mucocelul este cea mai comuna leziune inflamatorie a glandelor salivare si apare fie in urma blocarii ductelor glandelor salivare fie secundar ruperii acestora. Consecinta acestui lucru fiind scurgerea salivei in tesuturile conjunctive din jurul glandei. Mucocelul apare cel mai adesea in cazul copiilor mici, adultilor tineri si persoanelor in varsta.
Excizia completa a chistului impreuna cu un mic lobul din glanda salivara afectate reprezinta tratamentul definitiv al acestei patologii.
Sialadenita bacteriana reprezinta o forma obisnuita de inflamatie a glandelor salivare mari, in special a glandelor salivare submandibulare. Cei mai frecventi agenti patologici implicati in aceasta forma de sialadenita sunt reprezentati de stafilococul auriu (Staphylococcus aureus) si streptococul viridans (Streptococcus viridans).
Obstructia ductelor prin intermediul pietricelelor (sialolitiaza) este o conditie antemergatoare aparitiei sialadenitei bacteriene. Sialadenita bacteriana mai poate fi produsa de resturi de mancare care blocheaza ducturile de evacuare ale salivei sau de edemul ce apare ca o consecinta a injuriilor de la acest nivel.
Deshidratarea si scaderea functiei secretorii a glandei pot de asemenea sa predispuna la aparitia sialadenitei indusa bacterian.
Neoplasmele glandelor salivare
In ciuda structurii simple de la nivelul glandelor salivare acestea pot dezvolta la nivelul lor peste 30 de tipuri de tumori diferite din punct de vedere histologic ( al tesutului identificat ). Cu toate acestea, tumorile glandelor salivare sunt neobisnuite reprezentand 2% din totalul tumorilor prezente la om.
Intre 65% si 80% dintre tumorile glandelor salivare intereseaza glandele parotide, 10% glandele salivare submandibulare, iar restul procentelor reprezinta tumori ale glandelor mici si ale glandelor sublinguale. In cazul tumorilor prezente la nivelul glandelor parotide un procent cuprins intre 15-30% este alocat tumorilor maligne.
Prin contrast, un procent de aproximativ 40% in cazul glandelor submandibulare, 50% in cazul glandelor salivare minore, si 70-90% in cazul celor sublinguale sunt reprezentate de tumori maligne.
Cu alte cuvinte am putea spune ca malignitatea unei glande salivare este invers proportionala cu dimensiunile ei; cu cat este mai mic ao glanda cu atat riscul de a dezvolta un cancer este mai mare.
Majoritatea tumorilor sunt prezente in cazul adultilor cu o usoara predominanta in cazul pacientilor de sex feminin. Un procent de 5% este prezent si in cazul copiilor cu varste sub 16 ani. Indiferent de pattern-ul histologic al tumorii maligne, acestea produc o umflare la nivelul urechii in special in fata urechii si sub aceasta.
De obicei, la prima evaluare, tumorile de glande salivare, atat benigne cat si maligne, se prezinta cu dimensiuni cuprinse intre 4-6 cm in diametru, cu mobilitate pastrata la palpare, exceptie facand tumorile maligne neglijate si cu prezentare tardiva la medic.
Tumorile benigne au un tipar de crestere mult mai lent comparativ cu cele maligne. Din acest motiv persistenta unei tumori benigne poate sa fie de ordinul lunilor sau anilor pana ajunge sa supere pacientul pe cand o tumora maligna trimite pacientul mult mai repede la medic datorita tiparului de crestere mult mai rapid.
Cu toate acestea inca nu exista criterii clinice bine stabilite de diagnosticare a tumorilor de glande salivare. Singurul examen care se poate efectua pentru diagnosticare 100% a naturii maligne sau benigne este reprezentat de biopsie urmata de evaluarea anatomopatologica a produsului recoltat.
Dintre tumorile ce se pot dezvolta la nivelul glandelor salivare cele mai cunoscute sunt reprezentate de adenomul pleomorfic care reprezinta o forma de tumora benigna ce se dezvolta in special la nivelul glandei parotide, glandele submandibulare si sublinguale fiind mai putin interesate, iar dintre tumorile maligne carcinomul mucoepidermoid este un tip mai des intalnit. (ASP)
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Explorați mai multe resurse:
- Trimite intrebare
pe subiect - Cere sfatul medicului
